Atunci cand au incheiat Alianta D.A., liberalii si democratii s-au ferit sa se defineasca prin raportare la CDR. Adversarii lor au incercat totusi sa ii denigreze comparandu-i cu Conventia Democratica. In asemenea ocazii, membrii D.A. au tinut sa precizeze ca nu au nimic in comun cu formula politica in cadrul careia se reunisera partidele istorice. Motivul principal al acestei retineri era imaginea proasta de care beneficia(za) CDR in opinia publica. Incet-incet, social-democratii au renuntat sa mai compare D.A. si CDR. Depolitizat, subiectul poate fi tratat cu ceva mai multa relaxare. Ce au in comun cele doua aliante? In primul rand, ele au fost create ca forte electorale. Scopul lor era de asemenea identic: distrugerea monopolului exercitat de PDSR/PSD asupra vietii publice. Si membrii CDR si cei ai D.A. au sustinut ca guvernarea Vacaroiu si guvernarea Nastase dadeau impresia unor copii imperfecte ale dominatiei absolute a unui partid asupra societatii. Si Conventia si Alianta au castigat voturi cu ajutorul acestui discurs. Un alt punct comun este acela ca la primele lor participari electorale, atat CDR, cat si D.A. s-au situat pe locul al doilea la alegerile legislative, in 1992, respectiv in 2004.
Exista insa si deosebiri intre cele doua coalitii. Prima si cea mai importanta este aceea ca alcatuirea celor doua coalitii a fost structural deosebita. Daca Alianta D.A. reuneste PNL si PD, adica un partid istoric si unul emanat din revolutie, in schimb CDR a reunit initial toate partidele istorice, pentru ca la alegeri sa nu se prezinte in coalitie decat maximum doua (taranistii si social-democratii istorici in 1992, PNL si PNTCD in 1996), in jurul carora gravitau alte 4-5 formatiuni mai mici. O deosebire cu valoare insemnata priveste performantele electorale ale prezidentiabililor sustinuti de cele doua coalitii. Daca Emil Constantinescu a fost infrant in 1992, trebuind sa mai astepte 4 ani pentru a deveni presedinte, Traian Basescu a reusit sa se impuna in competitia pentru Cotroceni inca din prima incercare. In acest fel, CDR a reusit sa se rodeze si sa capete o oarecare autonomie fata de prezidentiabil, in timp ce Alianta a functionat prea putin pentru a capata o consistenta proprie. Acest fapt nu a produs o diferenta majora la nivelul coalitiei de guvernare: si in 1996, si in 2004 partidele care au sustinut platforma prezidentiala a trebuit sa-si caute printre competitorii politici aliati guvernamentali. CDR s-a orientat atunci catre UDMR si USD (formata din PD si PSDR), in vreme ce Alianta s-a asociat cu UDMR si cu PUR. O nota aparte este legata de participarea la guvernare a acestui ultim partid, care fusese aliatul electoral al PSD in campania trecuta. PUR, rebotezat PC, reprezinta de altfel veriga slaba a coalitiei. Indispensabil pentru formarea majoritatii parlamentare, partidul condus de Dan Voiculescu are un potential de santaj foarte insemnat. Altfel spus: daca PUR se decide sa voteze cu fostii sai parteneri, guvernul cade.
Diferenta dintre CDR si D.A. poate fi exprimata si altfel. Ceva mai riguros vorbind, situatiile post-electorale din 1996 si respectiv din 2004 difera in doua privinte: (a) in urma cu 9 ani, presedintele fusese dupa turul intai mai slab decat coalitia care il sustinea, in vreme ce Basescu a avut mai multe voturi decat Alianta; autoritatea celui din urma este cu atat mai mare cu cat, asa cum notam mai sus, Alianta D.A. a pierdut alegerile legislative din 2004; (b) majoritatea parlamentara negociata dupa scrutinul din 2004 este mult mai fragila (in voturi) si mult mai eclectica din punct de vedere ideologic decat cea din 1996. Iata de ce orice criza intervenita in sanul Aliantei poate avea un impact mult mai destabilizator asupra majoritatii decat crizele din interiorul CDR.
Indecizia premierului Tariceanu in privinta alegerilor anticipate a creat o tensiune in sanul Aliantei D.A. care poate sa duca la o destabilizare mai profunda decat crizele din legislatura 1996-2000. De ce? Pentru ca autoritatea presedintelui Basescu a devenit un handicap pentru Alianta. Daca intervine de partea premierului, Basescu pierde o data cu acesta; daca joaca o partitura indreptata impotriva lui Tariceanu, Basescu scufunda Alianta ca intreg. Situatia este complicata de faptul ca, spre deosebire de perioada 1996-2000, protocolul Aliantei prevede in mod necesar numirea unui liberal la guvern; cum Tariceanu s-a grabit sa devina presedinte al PNL, orice slabire a pozitiei sale guvernamentale duce la haos in PNL. Aparent mai simplu de gestionat, Alianta D.A. se vadeste a fi o solutie mai riscanta decat CDR. Amenintata de instabilitatea PUR, dar si de diferenta prea mare dintre autoritatea presedintelui Basescu si pozitia lui Tariceanu in cadrul PNL, coalitia liberalo-democrata nu poate fi tinuta in viata decat cu costuri politice masive. Alegerile anticipate sunt de aceea o urgenta.
* Cristian Preda este Decanul Facultatii de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
