Ce afaceri aduc profit net de minimum 30%?

Este un fapt de viata ca firmele romanesti pot obtine dobanzi de peste 23% tinandu-si capitalul in banci si neinvestindu-l in productie. Altfel spus, orice firma care are capital disponibil il va folosi fie pentru a-si plati creditele, fie pentru a-l valorifica prin dobanzi sigure la un nivel pe care un il poate atinge prin rata de profitabilitate in conditiile de risc ale mediului de afaceri romanesc.

In masura in care orice finantare bancara costa peste 20% si diversele cheltuieli neprevazute datorate mediului de afaceri romanesc trebuie sa fie de minimum 5%, un profit de 5% este asigurat numai de o investitie - realizabila in decursul unui an - in care marja profitului net este de peste 30%.

Acest calcul simplu arata ca in perioada urmatoare, indiferent de eforturile facute pentru garantarea de catre stat a creditelor date de banci firmelor romanesti, acestea nu vor putea sa genereze crestere economica datorita faptului ca nu pot fi profitabile.

Si aceasta nu din cauza faptului ca firmele romanesti nu s-au modernizat pentru a rezista competitiei internationale. Cauza reala o reprezinta cresterea costurilor de finantare pentru firmele romanesti, la niveluri de peste 20-25%, in timp ce firmele straine sunt stimulate sa se finanteze la costuri incomparabil mai mici.

Chiar daca leul s-a devalorizat cu circa 10% in ultima perioada aceasta nu va determina scaderea competitivitatii importurilor pe piata romaneasca si nici nu va genera o crestere a exporturilor. Din contra, un calcul simplu arata ca firma romaneasca va avea in perioada urmatoare o scadere a competitivitatii de minimum 10% determinata de cresterea costurilor de finantare. Altfel spus, importurile devin, in raport cu produsele similare realizate local, mai ieftine cu 10-15%. De asemenea, costurile noastre pentru a produce pentru export cresc cu 10-15%, datorita costurilor de finantare. Deficitul de cont curent are astfel toate sansele sa creasca si vinovatul va fi, ca intotdeauna, personajul colectiv numit "afaceristul roman" sau "economia reala" care nu a facut eforturi sa se restructureze pentru a se adapta la competitia de pe pietele internationale.

Morala este ca orice abordare a cresterii economice pentru perioada urmatoare trebuie sa porneasca de la profitabilitatea afacerilor facute in conditiile oferite de mediul de afaceri romanesc.

Rata reala a dobanzii inseamna pentru capitalistul roman diferenta intre rata profitului si rata dobanzii bancare. Daca rata profitului este suficient de mare, nu conteaza dobanda la care imprumuta bancile. Acest mod de a gandi a fost valabil pana in 2007, in primul rand pentru investitorii in imobiliar si retail.

Astazi investitiile in imobiliar s-au redus dramatic, dar BNR si Guvernul aplica inca rationamentele pentru ciclul economic valabil cu doi ani in urma.

Dezbaterea ar trebui sa fie despre noua economie romaneasca, adica despre sectoarele in care ne putem pastra sau cuceri competitivitatea si modul in care prin training putem face reconversia fortei de munca pentru a rezista competitiei internationale.

Asta in conditiile in care decidentii economici si politici asigura competitivitatea factorilor de productie, in primul rand a capitalului si accesului la tehnologii noi.

Criza actuala poate fi interpretata in orice mod, solutia ei consta insa numai in asigurarea egalitatii de sanse pentru firmele romanesti in obtinerea de profituri pe piata locala si pe pietele internationale. Modul cum se face accesul la capital, in prezent, nu ofera nicio sansa firmelor romanesti.