Opinii

Ce mai e de facut cand nimic nu mai e de facut?

27.08.2009, 00:00 26

Romania va fi blocata pentru inca trei luni, pana la alegerile prezidentiale. In jur de 50 de milioane de euro, estimeaza specialistii, vor cheltui partidele in aceste alegeri. La ce bun?

Constructia institutionala a Romaniei este curioasa. Constitutional, presedintele imparte puterea executiva cu Guvernul. Dar doar guvernul este cel in masura sa ia decizii executive in sensul exact al cuvantului.

Cel mai puternic presedinte al Romaniei, dupa 1989, a fost Ion lliescu. Dar asta pentru ca Ion Iliescu controla partidul de guvernamant si, prin intermediul sau, guvernul. Adrian Nastase a fost redus de multe ori la tacere de Ion Iliescu nu pentru ca presedintele de atunci ar fi avut vreo putere constitutionala majora, ci pentru ca il controla politic pe premier.

Traian Basescu, care a castigat alegerile prezindentiale cu cinci ani in urma, nu poate puncta prea multe lucruri bune in primul sau mandat. Pe Traian Basescu nu l-au invins "mogulii" de presa, nici Parlamentul care i-a fost ostil, asa cum Emil Constantinescu nu a fost invins de fostele structuri ale Securitatii, asa cum a sustinut la un moment dat. Cei doi au fost "invinsi" de limitele Constitutiei.

Totusi, presedintele Romaniei nu este lipsit de puteri. El propune primul-ministru, el poate suspenda din functie ministrii, prezideaza CSAT, sedintele de guvern la care participa. Bun. Dar cam atat.

Traian Basescu a trait aproape patru ani cumplita frustrare de a nu putea sa-l inlocuiasca din functie pe premierul Tariceanu. A crezut o vreme ca poate controla guvernul Boc. Numai ca el il controleaza pe Emil Boc si nu guvernul condus de acesta. Marea coalitie are interese divergente, iar presedintele nu are puteri constitutionale pentru a le armoniza. Intrebarea care se pune atunci este: de ce blochezi o tara intreaga, ii amanetezi viitorul pentru un mandat care, pana la urma, pare irelevant?

Ce poate face Traian Basescu in al doilea mandat mai mult decat a facut in primul? Poate sa-l determine pe Emil Boc, pe care il controleaza, sa scoata PSD de la guvernare. Dar cu cine va guverna PD-L apoi?

Ce poate face Mircea Geoana odata ajuns presedintele Romaniei? Poate sa convinga PSD sa iasa de la guvernare si, prin motiune de cenzura, sa determine caderea guvernului Boc. Dar cu cine va guverna PSD apoi?

Ce va face Crin Antonescu daca va ajunge presedinte? Pozitia sa politica ar fi, la prima vedere, de plans. Pentru ca nu va putea face nimic daca, pierzand, PD-L si PSD vor decide ca continue la guvernare. Presedintele nu poate schimba primul-ministru, Antonescu nu-l poate schimba, asadar, pe Boc. Iar ca presedinte "al tuturor romanilor", asa cum spune ca va fi, Antonescu poate sa-si ia linistit o vacanta de cinci ani.

Un lucru poate face Antonescu. Dar acest lucru nu va izvori din vointa sa, ci din cea a partidelor.

PNL, cu Antonescu presedinte, poate intra la guvernare daca face o alianta fie cu PSD, fie cu PD-L. Dar acest lucru se poate petrece si acum.

Ce putem vedea de aici? Ca lucrurile care se presupune ca pot fi facute dupa prezidentiale (multa lume asteapta finalul acestei demente politice pentru intrarea in normalitate) pot fi facute si acum. Si atunci? Remediul, pe termen lung, nu poate veni decat din schimbarea din temelii a legilor, a multora dintre ele. Ce trebuie sa faca guvernul, ce trebuie sa faca presedintele, ce trebuie sa faca Parlamentul, ce trebuie sa faca justitia, aceste lucruri trebuie spuse limpede.

Cine crede ca lucrurile se vor calma dupa alegeri se inseala. Multi au comparat marea coalitie politica din Germania care guverneaza de patru ani cu situatia din Romania de acum. Nimic mai gresit. In Germania din ecuatia puterii lipseste un element important: presedintele, care are doar o functie onorifica.

Slabiciunile sistemului politic, nevazute uneori, devin odioase in momente de criza, asemenea celei in care ne aflam. Suntem in pozitia de a ne intreba ce mai este de facut cand aproape nimic nu mai este de facut?

Trebuie gandit daca nu cumva din ecuatia puterii trebuie eliminat presedintele. Sau daca, dimpotriva, din ecuatia puterii trebuie eliminat premierul, iar seful statului sa fie cel care ia deciziile majore. Pentru ca nu este posibil sa mai acceptam ca ceea ce nu a mers 20 de ani ar putea merge foarte bine inca 20.

 

Iulian Anghel este editor politic al ZF 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO