Declaraţiile premierului Boc de ieri la prânz, mult-aşteptate după patru zile de proteste în care nimeni din guvern nu a luat poziţie, nu au adus nimic în plus faţă de situaţia de dinainte.
Vor să li se adreseze cineva direct şi să îi întrebe: mai puteţi? Situaţia este însă complicată pentru că în acest moment a devenit neclar ce ar trebui să ofere guvernul, preşedintele, puterea politică manifestanţilor.
Dacă proiectul de lege privind reforma sănătăţii nu ar fi fost scos deja din discuţie, retragerea sa astăzi, după proteste, ar fi fost un răspuns la solicitări. Ar fi fost un punct de plecare pentru dialog. Aşa însă, este vorba de o nemulţumire surdă căreia cu ce să îi răspunzi?
Nu poate fi trecut cu vederea faptul că nemulţumirile oamenilor s-au acumulat în cei trei ani de recesiune, iar acum au găsit o supapă.
Problema este că tensiunea creşte în continuare. Cum şi când va fi punctul culminant? A fost duminică seară prin violenţele pe care Bucureştiul nu le-a mai văzut de la mineriada din 1991 şi ţara de la mineriada din 1999 încoace?
Puţin probabil. Pe undeva este necesar un avans, un pas către oameni pe care puterea trebuie să îl facă. Nimeni de la putere nu l-a făcut până acum. Cine va merge în stradă să îi întrebe pe oameni: "Ce vreţi?".
În primăvara anului 2009, România a încheiat un acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană de 20 mld. euro. Pe atunci, analiştii şi oficialii, printre care, de exemplu, şi Mihai Tănăsescu, unul dintre oamenii care au sprijinit tot ceea ce a făcut guvernul în ultimii trei ani, erau convinşi că România are nevoie de un nou model de creştere economică.
Suntem în ianuarie 2012, iar acest model lipseşte. Nimeni nu mai vorbeşte de el, inclusiv Mihai Tănăsescu. A trecut 2009 - cu tăieri de salarii spre sfârşitul anului într-un stil absolut caraghios, cum numai la stat se poate întâmpla, adică concediu fără plată. Apoi 2010 cu un buget făcut aiurea de fostul ministru de finanţe Sebastian Vlădescu, exagerat de optimist, pe creştere economică, care a dus la lovitura dură din mai - tăiere cu 25% a salariilor şi TVA la 24%.
Nici acum nu sunt explicaţii de ce nu a început restructurarea în 2009 şi de ce nu şi-au pus problema că în 2010 nu vor avea creştere de venituri cu 10% cum prevedea bugetul şi că puteau de la început să prevadă un minus de 10% la salarii pe tot anul, ceea ce nu ar fi avut un impact atât de dur.
Tăiatul cu ghilotina de atunci, peste noapte, acum se vede. Şi nu numai în nemulţumirea populaţiei, ci şi în întârzierea relansării economiei. Măsurile şoc se resorb foarte greu, pentru că investitorii, consumatorii, dar şi societatea în general au nevoie de încredere.
După trei ani, oficialii României au intrat într-o semiletargie. Acoperiţi de date macro mai bune în 2011, nu au făcut niciun efort pentru a imagina soluţii de relansare economică, ceva care să ne rupă de contextul internaţional şi să ofere o speranţă.
O reducere drastică a taxării pentru firmele mici cu afaceri de până la 20.000 de euro pe an, un sprijin pentru românii ale căror rate la credite au ajuns la trei sferturi din venituri, o reducere a TVA la alimentele de bază - ceva trebuia imaginat pentru a arăta că totuşi oamenii contează. Pentru că nu poţi guverna dacă nu arăţi că îţi pasă.
Este important să te încadrezi în parametrii macro, dar este important şi ca oamenii să simtă că au un viitor, că dacă nu azi, atunci mâine ar avea o şansă dacă sunt activi, dacă muncesc de dimineaţă până seara.
Din acest punct de vedere, Ungaria, ai cărei cetăţeni sunt la fel de împovăraţi cu rate la credite, a arătat că măcar îi pasă de această situaţie şi a căutat o soluţie, chiar dacă are parte de protestele băncilor.
Exemplul de acolo arată că, până la urmă, oamenii şi liderii lor trebuie să găsească o cale să meargă mai departe, chiar cu dezavantajele de a fi taxaţi, de a fi consideraţi ca nefiind în "linie" cu manualele. Dar după 2008 businessul a ieşit din manuale, trebuie să îi fie scrise capitole noi.
România merge pe sârmă acum. Abia, abia a reuşit să menţină cheltuielile sub control - prin cine ştie ce jonglerii ale secretarului de stat de la buget Gheorghe Gherghina, pentru că altfel restructurarea reală a sistemului birocratic nu a avut loc - şi iată că trebuie să rezolve nemulţumirile oamenilor ieşiţi în stradă.
Toţi finanţatorii se vor gândi - cum se poate ieşi din această situaţie decât prin majorarea cheltuielilor bugetare, deci prin majorarea deficitului? Acesta este un pericol.
Numai de conflicte în stradă nu avea nevoie ţara la acest început de an atât de dificil, în care situaţia din zona euro va îngreuna accesul la finanţare externă atât a companiilor locale, a băncilor, cât şi a statului.
Când consumul abia-abia îşi reluase creşterea, probabil că va îngheţa la loc. Oamenii se vor gândi de două ori înainte să treacă la achiziţia unei maşini, a unui bun de folosinţă îndelungată. Astfel de imagini le vor eroda încrederea.
Nu se poate aştepta ca uzura manifestaţiilor să îi dea înapoi pe oameni până la urmă. Nemulţumirile vor creşte până când ceva se va întâmpla. Ceea ce ridică tensiunea în acest moment este că nimeni nu ştie ce. Cum se va termina povestea. Multe posibilităţi sunt deschise şi, din păcate, nu cu consecinţe foarte bune pentru business.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
