Ordonanta de urgenta care modifica legea referendumului, lasand la latitudinea presedintelui organizarea unei consultari populare pe aproape orice tema, a fost respinsa, la finele saptamanii trecute, in Camera Deputatilor, cu concursul unor deputati din PNL care au votat alaturi de cei ai PSD si PRM. De asemenea, tot la Camera, a fost respinsa o alta ordonanta care modifica legea alegerii senatorilor si deputatilor si care limita campania electorala, in cazul alegerilor inainte de termen, la 15 zile.
Erau acte normative emise in perioada in care Cabinetul Tariceanu pregatea alegerile anticipate si, cand, infuriat de reactia Curtii Constitutionale - care declarase neconstitutionale o serie de articole din legea privind accelerarea reformei justitiei -, seful statului se gandea la limitarea puterii acestei institutii, actiune care urma sa fie validata de un vot popular.
Peisajul politic s-a degradat de atunci. Nu doar relatiile putere-opozitie s-au inveninat peste, hai sa spunem, o cota normala, ci si legaturile din interiorul puterii.
Poate este o intamplare ca Traian Basescu a mers, la sfarsitul saptamanii, la Palatul Victoria si s-a asezat pe scaunul premierului, prezidand o sedinta a comitetului impotriva inundatiilor, la doar cateva ore dupa ce seful Executivului plecase din tara. Dar, probabil, premierul nu a perceput lucrurile ca pe o intamplare. De asemenea, era cunoscut de mai multa vreme faptul ca liberalii vor respinge propunerea presedintelui privind instituirea unui Parlament unicameral. Dar, la fel de probabil, ca seful statului a luat pozitia oficiala a liberalilor ca pe un afront la intalnirea de saptamana trecuta. Aceasta ar putea fi explicatia pentru care, plusand, presedintele a avansat ideea organizarii unui referendum privind prerogativele functiei prezidentiale, in replica la unele consideratii ale PNL privind limitarea acestor prerogative. Cu alte cuvinte, daca voi nu ma vreti, poporul ma vrea - pentru ca seful statului stie ca romanii isi doresc (oare din ce reflex?) un presedinte puternic, ales de popor.
Asa stand lucrurile, n-ar fi exclus ca, din 2009, cand ii sfarseste primul mandat, sa avem de-a face cu o republica prezidentiala condusa de un presedinte, aflat la cel de-al doilea mandat al sau si care, singur, sa decida in materie de politica executiva. Cum, de asemenea, nu ar fi exclus sa avem de-a face cu o republica parlamentara, cu un presedinte ales de Parlament - deci fara puteri executi-
ve - dar cu un prim-ministru atotputernic, condus de un fost presedinte care nu si-a mai dorit un al doilea mandat in fruntea tarii. Si intr-un caz, si in celalalt Traian Basescu este avantajat, pentru ca pare, la acest moment, singurul cetatean roman care obtine cam tot ce isi doreste.
Oare? Deocamdata nu a obtinut tot ce a dorit - a dorit anticipate care i-au alunecat printre degete in ultimul moment, doreste Parlament unicameral, dar opozitia politica fata de o asemenea formula este in crestere. Problema este pana unde va dori sa mearga presedintele. Si cu ce costuri. Pentru ca orice ciocnire intre presedinte si premier se propaga la nivelul aliantei dintre PNL si PD. Nu ar fi o problema foarte grava daca in interior ar exista diferente de opinii, iar ele se pot rezolva prin dialog. Ca intotdeauna, problemele apar cand diferendul exista, dar nu si dialogul. Poate, absenta PD de la consultarile avute saptamana trecuta de premierul Tariceanu cu partidele politice a fost motivata nu doar de dorinta democratilor de a obstructiona o actiune initiata de premier, cu doar o zi inainte de o intalnire identica ceruta de presedinte. Si poate ca Tariceanu a cerut respectivele consultari nu din dorinta de a-i lua fata presedintelui, ci din aceea ca isi dorea
intr-adevar sa deblocheze activitatea Legislativului. Dar este nevoie de ceva inocenta ca sa crezi acest lucru. Si mai ales membrilor celor doua partide li se cere sa aiba aceasta inocenta.
Realitatea este ca lucrurile nu sunt deloc percepute asa, la nivelul celor doua partide. Pentru ca este adevarat, de pilda, ca mandatul unui parlamentar nu este unul imperativ, asta insemnand ca el voteaza in Parlament asa cum ii dicteaza constiinta. Dar este neobisnuit ca un parlamentar sa voteze impotriva propriului Guvern - asa cum s-a intamplat, spuneam la inceput, in cazul ordonantei care modifica legea referendumului. Si asta pentru a-l obstructiona pe presedinte, autorul moral al respectivelor modificari.
De la varful piramidei, la mijlocul ei, cutremurul se propaga repede, iar lucrurile se complica cand ajunge la baza, la nivel local si al administratiei publice locale. Sunt acolo interese care au fost tinute in frau de intelegerea de la centru dintre PNL si PD. In conditiile in care, la centru, cele doua partide se obstructioneaza, de ce nu ar crede cei din teritoriu ca este de datoria lor sa procedeze identic? Semnele unei crize se inmultesc. Abia daca s-ar ajunge aici, nu ar mai fi nimic de facut.
Poate Guvernul Tariceanu nu este tocmai ce-si doreste Basescu. Adica un Executiv care sa-i urmeze ordinele. Dar este, deocamdata, singurul pe care il are. Intr-un anume fel, nemultumirile exprimate public de presedinte la adresa Guvernului sunt tot atatea chestiuni reale - fie ca este vorba de inexistanta unei legi a spitalelor, a unei noi reglementari pentru administratia locala. Dar in alte cazuri, criticile prezidentiale chiar nu au tinta - asa s-a intamplat atunci cand a acuzat, in mod repetat, faptul ca nu exista o lege care sa incrimineze evaziunea fiscala, desi premierul tot explica faptul ca termenul convenit in alianta pentru aparitia actului normativ nu era depasit. Este modul de a juca la cacealma al unui presedinte care isi spune "presedinte-jucator".
Nu este atunci de mirare ca seful statului este vazut de un numar din ce in ce mai mare de liberali drept un semanator de vant. Si par decisi sa-l ajute sa culeaga furtuna.
* Iulian Anghel este redactor politic la Ziarul Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
