Intentia de a introduce rata unica de impozitare in Romania este o decizie care merita a fi salutata, avand in vedere ca este de asteptat ca, in final, ea sa aduca beneficii atat platitorilor de impozite, cat si bugetului de stat. In principiu, o astfel de masura este de asteptat sa incurajeze plata impozitelor prin aducerea unei parti din economia gri la lumina. Dar aceasta numai in conditiile inaspririi legislatiei fiscale, in final decizia de a plati sau nu impozitele fiind luata prin prisma costului de oportunitate.
Pe de alta parte, o reducere pana la un nivel de 16% pare riscanta si de aceea merita a fi comentata. O astfel de rata ar fi cea mai scazuta rata unica din regiune. Cei care se vor grabi sa spuna ca in Rusia ea este de 13%, poate vor dori sa constate si faptul ca Rusia are la ora actuala excedent (nu deficite) bugetare si de cont curent care fac modelul economic rusesc irelevant pentru Romania.
Pericolul este ca un astfel de "soc fiscal" sa se propage prin economie producand la randul lui socuri suplimentare mai mult mai sau mai putin dorite. Unul din rezultatele pozitive asteptate si mentionate explicit de intiatori este "relansarea cresterii economice". Un astfel de obiectiv pare oarecum surpinzator dupa un an in care economia va avea probabil o rata de crestere de 8%. In aceste conditii prioritatea ar trebui sa fie de fapt mentinerea cresterii economice in limite sustenabile, in loc sa apasam si mai tare pe pedala de acceleratie. Altminteri riscam ca dezechilibrele aparute in cursul acestui an sa se accentueze in cursul anului urmator.
Intr-adevar, o scadere atat de semnificativa a impozitelor va face disponibile importante fonduri, atat pentru firme cat si pentru persoanele fizice. In masura in care aceste fonduri vor fi depuse in conturi bancare, impactul lor asupra economiei ar fi relativ limitat, ele finantand prin intermediul bancilor deficitul bugetar in crestere. Dar in masura in care aceste fonduri vor fi cheltuite, ar duce la o crestere importanta a cererii pentru diferite categorii de active. Saltul cererii agregate nu va fi reflectat de o crestere similara a ofertei si, de aceea, este foarte probabil ca diferenta sa duca la cresterea importurilor si a preturilor. Astfel de evolutii ar putea arunca in aer planurile bancii centrale de a continua procesul de scadere a dobanzilor, BNR trebuind sa decida cum va reactiona la perspectiva cresterii preturilor, in conditiile in care cresterea salariului minim si a pensiilor vor aduce presiuni suplimentare. Dobanzile mai mari decat cele planificate ar duce la fonduri speculative mai mari, ceea ce intr-o prima etapa ar finanta un deficit extern mai mare decat cel planificat, creand iluzia sustenabilitatii. In mod clar insa un astfel de cerc vicios ar putea sfarsi intr-o depreciere majora a monedei nationale in momentul in care investitorii financiari straini ar decide repatrierea investitiilor.
In acest contex o luare depozitie a bancii centrale in fata unei relaxari fiscale atat de semnificative ar fi fost de dorit, furnizand pietelor indicatii privind evolutiile viitoare intr-un moment cand domneste o anumita confuuzie. In orcie caz este de dorit ca o astfel de masura fiscala sa se ia numai in urma unei stranse consultari cu BNR, care ar putea sa anticipeze si sa corecteze din timp eventualele derapaje care ar putea aparea.
O importanta cel putin la fel de mare este impactul deciziei de relaxare fiscala asupra relatiei Romaniei cu FMI, unul din elementele cheie ale ramanerii Romaniei pe drumul integrarii in UE. Este greu de imaginat ca FMI-ul a fost consultat in aceasta perioada, avand in vedere timpul scurt avut la dispozitie si inexistenta unui ministru de finante opozabil. Urmatoarea misiune a FMI este planificata la sfarsitul lui ianuarie si a o pune in fata faptului implinit ar fi o decizie deosebit de riscanta. Politica fiscala prudenta a fost una din recomandarile foarte stricte facuta de FMI tarilor din regiune in perioada de tranzitie. Unele din esecurile Romaniei din trecut in relatia cu FMI s-au datorat si nerespectarii acestor recomandari. In prezent relatiile dintre FMI si Bulgaria sunt deosebit de tensionate tocmai din acest motiv, avand in vedere planurile guvernului bulgar de a relaxa politica fiscala in 2005 an in care sunt planificate alegeri generale. Aceasta situatie a luat prin surpindere analistii avand in vedere ca Bulgaria este considerata de ani de zile unul din "elevii merituosi" ai FMI, ceea ce a transformat-o intr-una din povestile de succes ale Fondului.
In Romania, din declaratiile facute in timpul campaniei electorale se sugereaza ca se are in vedere o crestere a deficitului bugetar de la 1.5% in 2004 la 2.4% in 2005. Este greu de crezut ca FMI va accepta o astfel de crestere si de aceea vor trebui gasite cai de a tine deficitul bugetar sub control. Avand in vedere ca reducerea cheltuielilor va fi greu de realizat in contextul in care programele sociale generoase ale PSD au fost asumate si de Alianta D.A., accentul ar trebui pus pe partea veniturilor. Declinul veniturilor va trebui sa fie compensat de imbunatatirea colectarii, cresterea altor taxe sau de introducerea unora noi. Cea mai proasta solutie pentru credibilitate a noului guvern ales ar fi o crestere ulterioara a ratei unice la un nou nivel, motiv pentru care stabilirea de la bun inceput a unui nivel mai putin ambitios, poate in jur de 19%, ar fi de dorit. In orice caz, oricare solutie, incluzand o amanare a aplicarii cu sase luni, ar fi mai buna decat o alterare a echilibrelor macroeconomice la care s-a ajuns sau, si mai rau, o intrerupere a acordului cu FMI. Ar fi pacat ca o idee buna sa esueze fiind aplicata in pripa.
* Radu Craciun este analist-sef la ABN Amro Romania
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
