Am mai vorbit despre "chestiunea rurala", despre resurectia "suprapopulatiei relative" in agricultura - indiferent de evolutia acestei ramuri economice. Aceasta suprapopulatie poate fi absorbita de locuri de munca in tara (in alte ocupatii) si strainatate - al doilea canal actionand deja din ce in ce mai intens. Evolutia "chestiunii rurale" depinde de factori precum: dezvoltarea infrastructurii in mediul rural, proliferarea unor activitati cu caracter industrial (intreprinderi mici si mijlocii), la sat si la oras, care sa absoarba din forta de munca agricola si nu in cele din urma, finantarea modernizarii agriculturii.
Experti si oameni politici deplang situtia din agricultura reliefand structura defectuoasa a suprafetelor cultivate si lipsa unei infrastructuri de distributie adecvate; aceasta infrastructura ar trebui sa ajute la strangerea recoltelor, stocarea si comercializarea in centre urbane, acolo unde cererea este mare. Stadiul foarte precar al acestei infrastructuri explica variatii mari de preturi in timp si teritoriale, arbitrajul pe piata (si specula). In acest context poate fi discutat si rolul pe care statul l-ar avea in regularizarea pretului la unele produse de baza (cum este graul pentru panificatie).
Este insuficient abordata insa finantarea agriculturii. Ca deceniul trecut ilustreaza o experienta nefericita nu este un argument pentru a miza pe intamplare. Adesea bancheri comerciali exprima inclinatia foarte scazuta a institutiilor financiare pe care le reprezinta pentru implicarea in agricultura. Sunt trei aspecte majore ce merita sa fie evidentiate in aceasta privinta: a) productivitatea, in medie, scazuta din agricultura noastra, ce este un element de descurajare in sine; b) dezavantajul relativ pe care ramura agricola il are oriunde in lume fata de industrie si servicii; c) subventiile importante practicate in tari competitoare. In tarile cu economii avansate functioneaza mecanisme de sustinere a fermierilor prin politica publica. Este adevarat ca aceasta sufera modificari, asa cum este cazul Politicii Agricole Comune in UE, care inseamna subventii in diminuare severa in anii ce vin. Dar reformele nu vor demantela cadrul institutional care asigura o anume stabilitate productiei agricole in economiile moderne. Ce ar fi de facut la noi, in conditiile unui buget public vitregit de diverse presiuni si dincolo de subventiile din fonduri UE de care vor benefecia si tarani autohtoni?
Sunt de opinia ca, fara implicarea autoritatilor publice in aparitia unor vehicule financiare specializate finantarea dezvoltarii agriculturii, a modernizarii rurale va ramane extrem de anevoioasa. Sansa o reprezinta ponderea majoritara pe care o reprezinta fondurile alocate mediului rural in totalul finantarii posibile de la UE. Cand spun sansa ma refer la posibilitatea de a inzestra cu capital unul sau mai multe vehicule financiare specializate - institutii de credit rural. Aceste institutii, fara sa uite de rationalitatea economica (sa nu repete experienta nefasta a Bancii Agricole) trebuie sa sustina fermierii locali.
Vedem capacitatea actuala redusa de a utiliza fondurile SAPARD (fonduri UE destinate agriculturii). De ce nu am crea o banca pe care sa o capitalizam cu o parte din acesti bani, care sa finanteze activitati agricole si in zootehnie ce tintesc sa fie competitive, moderne? Exista fermieri autohtoni, este drept nu multi, cu rezultate exemplare; creditul rural ar multiplica aceste exemple. Functionarea creditului rural ar fi un proiect bine conturat, cu un scop de utilitate exceptionala, publica si privata. Nu vad cum functionarii de la Bruxelles ar spune nu la o astfel de initiativa. Iar pentru technicalitatile materializarii proiectului (retea teritoriala, expertiza, etc.) ne-am inspira din experienta de succes, de decenii, in tarile vestice cu agricultura avansata; Comisia UE ar putea acorda asistenta in acest scop. Repet, este o eroare sa credem ca agricultura si zootehnia nu ar avea nevoie de credit specializat intrucat avem banci comerciale.
Creditul rural ar finanta si crearea de silozuri pentru stocarea de culturi, formarea unor lanturi de magazine de desfacere a produselor agro-alimentare in zonele urbane. De exemplu, in Elvetia, lantul de magazine COOP, pe care il intalnesti in numeroase orase mari si mici, apartine unor asociatii de fermieri. Creditul rural ar incuraja taranii sa se asocieze pentru a cultiva pe suprafete mai mari, cu randamente superioare. Aceasta banca agricola ar avea, prin urmare, si rol de informare si educare, prin care si-ar demonstra vocatia de utilitate publica. Totodata s-ar facilita achizitia de masini agricole; s-ar favoriza utilizarea de instrumente financiare, de garantii si forme de asigurare. Creditul rural trebuie sa fie practicat in conditii cat mai avantajoase pentru tarani; si acest element ma face sa pledez pentru crearea unei/unor institutii financiare specializate.
Asa cum exista linii speciale de credit destinate intreprinderilor mici si mijlocii nu vad cum ar exista oprelisti de netrecut pentru o initiativa serioasa in domeniul finantarii agriculturii.
* Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru al finantelor si economist-sef al BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
