Actuala criza globala, ce tulbura lumea, inainte de a se fi manifestat prin restrangeri de activitati economice, somaj si recesiuni ne-a surprins cu o puternica viitura financiara. O noutate? Nicidecum. Asa au inceput aproape toate crizele: cu turbulente pe piata banilor.
Asa a inceput, in a doua parte a secolului al II-lea, o lunga criza a Imperiului Roman. S-a imbolnavit mai intai circulatia baneasca. Marcus Aureliu lasase vistieria secatuita. Cei ce i-au urmat la tron s-au vazut nevoiti sa recurga la confiscari de averi, de urcari de taxe si sa "rupa" bucati mari din continutul de metal pretios al monedelor. Iar Caracalla, ce avea sa-si ia numele de Antonius, a impus monedei romane un curs fortat. In plus, multe emisiuni au fost falsificate oficial, piesele din metal inferior fiind acoperite cu un strat subtire de argint. Urmarea? In secolul al III-lea criza monetara s-a transformat intr-o criza generala, exprimata prin restrangeri drastice ale productiei si circulatiei marfurilor, de aici ajungandu-se la reducerea necesarului de numerar in economie.
De-a lungul istoriei, au fost nenumarate incercarile autoritatilor ori ale pietelor de a inmulti artificial banii, rupandu-i de legitatile economice. Voi analiza, in comentarii viitoare, cateva dintre cele mai semnificative momente in care astfel de agresiuni impotriva banilor au provocat crize financiare. Nu insa inainte de a sublinia, in acest comentariu si in urmatoarele, ca de-a lungul veacurilor banii au avut parte de protectori puternici, care i-au aparat de lacomia oamenilor, de nesabuinta si de irationalitate. Primul mare astfel de aparator a fost aurul.
Fara indoiala ca aurul n-a avut, in toate momentele istorice, o autoritate constanta. Uneori a fost foarte tare, alteori mai slab. Au fost si momente in care n-a avut incotro si s-a asociat cu argintul.
Sub semnul aurului, inainte de 1971, au fost consolidate sisteme bancare si monetare. A aparut piata internationala a banilor. Regina balului, Marea Britanie, si-a permis chiar sa se rupa de bimetalism in 1816 si sa-si acopere moneda nationala numai cu aur. Lira sterlina devenise astfel o moneda grea. Caci lumea banilor a fost multa vreme strabatuta de o granita de sistem imbracata in aur. O granita ce a despartit doua mari etape: inainte si dupa aur.
Timpul unu al banilor a durat 26 de secole. Un timp dominat de magia aurului in imprejurari istorice dintre cele mai diferite. Aurul a facilitat, in tot acest timp, pretutindeni in lume, cu putine exceptii, adaptarea spontana a circulatiei banilor la nevoile efective ale economiei. Si cand spun spontana am in vedere intelesurile relevante ale acestui cuvant: actiune de la sine, promptitudine, schimbare infaptuita in mod natural. Deloc intamplator, in astfel de conditii, bancile centrale s-au inscris intre cei mai aprigi cautatori de aur. Cine avea aur mult avea si bani tari.
Apoi, vremea aurului monetar a trecut. Treptat, incepand cu Primul Razboi Mondial, magia aurului s-a stins. Iar in 1971, cand Nixon a abolit convertibilitatea in aur a dolarului, metalul galben si-a incheiat cariera monetara. A venit o alta vreme, a liberalizarii conturilor de capital, cu un rol major al bancilor centrale. Pentru a regla, pentru a calibra circulatia baneasca. Bancile centrale, raspunzatoare de calitatea politicilor monetare, s-au vazut nevoite sa actioneze cu inteligenta, cu aleasa competenta. Nu ocazional, ci clipa de clipa. Ziua si noaptea.
Dar sa ne intoarcem la epocile metalului galben. Se ivise o dilema: aur sau argint? Optiune grea in a doua jumatate a veacului al XIX-lea. Aurul incepuse sa-si piarda stralucirea de altadata. Fiind silit
sa-si imparta puterea cu argintul.
Bimetalismul a aruncat pe piata, pe langa banii scumpi, acoperiti cu aur, bani ieftini, acoperiti cu argint. Sistemul a aparut intr-un moment in care aurul bancilor centrale se imputina. Venise vremea marilor speculanti financiari, care au facut averi din diferente de curs intre aur si argint.
Lovitura de gratie o primise inca din zorii secolului al XIX-lea. Veacul in care se intrupasera atatea mari biruinte ale umanitatii a marcat o stingere treptata a febrei aurului. Lumea financiara opta in buna masura pentru un soi de balans intre aur si argint: bimetalismul. Uniunea Latina era principalul promotor al bimetalismului. Intr-o incercare de a rezolva, pentru putin timp si cu riscuri uriase, marea problema a acelui timp: nevoia stringenta de bani.
Bimetalismul n-a dat insa rezultatele asteptate. Dimpotriva, a fost cauza multor crize. Presa lumii incepuse sa-l numeasca "etalonul schiop". Pe acest fond, inca inainte de intrarea in secolul XX, ochii omenirii au inceput sa se indrepte din nou catre aur. Banii scumpi erau mai siguri.
N-a fost insa deloc usor sa fie rapus bimetalismul. Caci banii ieftini, acoperiti cu argint, aveau cautare. Bimetalismul a dainuit tot secolul XIX. Fiind sustinut cu deosebire de marii speculanti financiari. Caci piata, temandu-se de somnolenta banilor, se apara pulsand anticorpi. Atunci, in vremea bimetalismului, ca niciodata, speculatia si-a relevat rolul de proteina, aparand piata de stocarea banilor. Fiindca, in conditiile in care speculantii si-au intensificat activitatea pe piata, cei care retrageau din circulatie banii de aur, tezaurizandu-i, n-au mai avut liniste. Schimburile au devenit dinamice, ratele de schimb au inceput sa urce si sa coboare si banii de aur, treptat, au reintrat in piata. Voi reveni asupra acestui subiect miercuri, 7 ianuarie 2009.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
