Chris Camillo, un investitor autodidact, a devenit vedetă după ce a făcut 2 milioane de dolari pornind de la o investiţie de 20.000 de dolari şi asta în perioada 2007-2010, care a fost una dintre cele mai dificile din istoria burselor americane.
Interesant este că el a reuşit asta realizând doar nouă tranzacţii în decurs de câţiva ani, dar dintre acestea opt i-au adus profituri de trei cifre (peste 100%).
"Sunt ca un surfer care caută valul cel mare. Fac doar una sau două investiţii pe an, dar atunci când o fac investesc cu convingere", a explicat Camillo într-un interviu acordat recent pentru Bloomberg.
Cum să devii milionar?
El spune că a obţinut aceste performanţe învăţând să se ghideze după trendurile din jurul său şi să identifice acele lucruri care au un impact uriaş în viaţa de zi cu zi (game changing) şi care pot avea un impact uriaş şi în evoluţia acţiunilor de pe bursă. "Şmecheria e când vezi lucruri în viaţa ta pe care Wall Street încă nu le-a simţit. Atunci ai oportunitatea de a face un arbitraj informaţional. Când pe Wall Street începe să se vorbească despre acele lucruri, deja e momentul să vinzi. Asta e metodologia mea: să-mi trăiesc viaţa şi să observ lucruri care pot avea un impact pe Wall Street", şi-a sumarizat el strategia. El spune că nu ia decizii neapărat pe baza a ceea ce consumă el, ci urmărind lucrurile despre care se vorbeşte foarte mult, ceea ce consumă prietenii sau colegii de muncă.
Camillo dă ca exemplu investiţia pe care a realizat-o în 2011 în acţiunile studiourilor de film Lions Gate. "În 2011 o colegă mi-a povestit despre o carte pe care o citise, Jocurile Foamei, şi toţi prietenii ei o citiseră. Mi-a spus că dacă cineva ar face un film pe baza acestei cărţi, ar putea avea un succes mai mare chiar decât Harry Potter. Mi s-a părut o nebunie. Mai tare decât Harry Potter? Nici nu auzisem de cartea asta. Apoi am făcut un pic de research şi am văzut că Lions Gate, un studio de film care nu a avut niciun block-buster până acum, începuse să facă un film pe baza cărţii. Acţiunile Lions Gate s-au dublat în următoarele şase luni, dar a fost nevoie de câteva luni ca investitorii de pe Wall Street să ia urma acestei poveşti. Nu am investit pentru că mi-a plăcut cartea. Nici nu am citit Jocurile Foamei. Am investit pentru că mii de copii au citit-o şi discutau cu multă pasiune despre această carte", povesteşte Camillo.
Filmul "Jocurile Foamei", lansat pe marile ecrane la începutul lui 2012 de către Lions Gate, a fost cel mai mare succes din istoria companiei, cu încasări de 686 de milioane de dolari la nivel mondial, fiind în top 10 filme cu cele mai mari încasări în 2012, iar al doilea film al trilogiei ar urma să fie lansat la finalul acestui an. Încasările generate de acest film au adus compania pe profit după mulţi ani de pierderi, iar preţul acţiunilor a urcat de la 7 dolari, la mijlocul lui 2011, la peste 17 dolari în prezent.
Camillo spune că nu trebuie să ai pregătire financiară ca să investeşti pe bursă, ci trebuie să înveţi să identifici trendurile mari din viaţa de zi cu zi care pot determina evoluţii semnificative pe bursă. Să citeşti multe reviste, să mergi la film, să mergi la restaurant şi să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău.
De ce e mai greu să te îmbogăţeşti pe bursa de la Bucureşti?
Regulile lui Camillo nu reprezintă vreun secret, ci sunt consideraţii de bun-simţ. E normal ca atunci când vezi că sute de oameni stau zile în şir la coadă în faţa magazinului Apple pentru a cumpăra noul iPhone să cumperi acţiunile, sau atunci când vezi că magazinele Zara sunt pline să te aştepţi ca şi acţiunile companiei să crească. Din păcate, pe bursa de la Bucureşti nu există nici un Apple local şi nici Zara.
Pentru a profita de trendurile de consum, trebuie să ai companii din sectorul tehnologic, din sectorul de retail sau din sectorul alimentar listate la bursă. Iar pe bursa de la Bucureşti aceste companii sunt aproape inexistente. Companiile din energie, care reprezintă jumătate din capitalizarea bursei, sunt mai sensibile la deciziile autorităţilor decât la schimbarea trendurilor de consum, în condiţiile în care sunt cvasimonopoluri. Băncile sunt mai sensibile la evoluţia cursului de schimb şi la deciziile Băncii Naţionale, iar SIF-urile şi Fondul Proprietatea sunt mişcate de deciziile politice.
Dintre companiile mai mici de pe bursă multe sunt din industrie şi produc bunuri intermediare şi foarte puţine produc bunuri finite care ajung pe rafturile supermarketurilor şi în coşurile consumatorilor români.
În SUA, investitorii pot alege dintre mii de companii: producători de medicamente, firme de servicii medicale, lanţuri de magazine de toate felurile, producători de îmbrăcăminte, de dulciuri, de telefoane, reţele de socializare, pagini de internet. Au la dispoziţie orice, astfel că aproape orice trend observat în viaţa de zi cu zi poate fi valorificat printr-o investiţie pe bursă.
În România, consumul se bazează preponderent pe importuri. Brandurile locale sunt foarte puţine, iar dintre acestea şi mai puţine sunt listate. În afară de Petrom, Albalact, Antibiotice, Biofarm, Boromir sau Vrancart, companiile cu care consumatorii interacţionează direct, cumpărându-le produsele, aproape că lipsesc de pe piaţă. Acesta este unul dintre motivele pentru care în 17 ani bursa locală nu a reuşit să atragă nici măcar 100.000 de investitori. Pentru că publicul larg nu "simte" Transgaz, Transelectrica şi Alro, publicul vrea Apple şi Facebook, Coca-Cola şi McDonald's.
De ce nu sunt mai multe tranzacţii cu cele patru acţiuni americane, care se tranzacţionează începând de anul trecut şi pe bursa locală? Pentru că de la a consuma produsul la a decide să investeşti 100 de lei sau 10.000 de lei în acţiunile companiei respective este un pas mare pe care investitorii trebuie să-l facă, iar acela este să se familiarizeze cu compania, să o poată analiza măcar sumar. Să înţeleagă ce o face să crească şi ce o face să scadă. Iar pentru asta este nevoie de o minimă educaţie financiară care pentru cei mai mulţi consumatori lipseşte.
În plus, piaţa românească este nerelevantă pentru aceste companii. Degeaba toată lumea mănâncă în România la McDonald's dacă în SUA a apărut un nou lanţ de restaurante care face furori şi ar putea lua locul McDonald's în câţiva ani. Pentru a putea profita de un trend, trebuie să-l observi acolo unde el se formează, aşa că pentru a investi într-o companie americană trebuie să o poţi observa la ea acasă. Un investitor din România va avea întotdeauna un handicap faţă de unul din SUA în raport cu o companie americană.
În schimb, consumatorii ar putea face pasul mai uşor către o investiţie într-o companie locală. De exemplu, dacă Dedeman, Carrefour, RCS&RDS sau mall-ul de la Băneasa ar fi listate pe bursa românească, dintre sutele de mii de consumatori care le utilizează serviciile s-ar putea găsi mult mai mulţi care să investească şi în acţiunile lor. Iar lista ar trebui să cuprindă cel puţin 50 de companii relevante pentru consumatorii locali pentru ca efectul să se vadă cu adevărat pe bursă.
Pe bursa românească se vorbeşte de ani de zile de un cerc vicios: investitorii nu vin pentru că nu au companii noi, iar companiile nu se listează pentru că nu sunt destui investitori care să le cumpere acţiunile. Iar lipsa investitorilor face ca valoarea companiilor existente să rămână ascunsă. Astfel, chiar dacă toată lumea ar cumpăra la supermarket lapte Zuzu, de exemplu, probabil că ar fi nevoie de mult timp ca preţul acţiunilor Albalact să crească.
Pe de altă parte, lipsa lichidităţii şi a interesului pentru bursă poate fi un avantaj în anumite perioade, deoarece la un moment dat când bursa va reveni în prim-plan, cum s-a întâmplat în perioada 2006-2007, valoarea companiei va ieşi la suprafaţă. Până atunci însă, aşteptarea poate fi lungă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
