Cu siguranta, atunci cand a preluat sefia Guvernului, premierul Calin Popescu-Tariceanu nu se va fi gandit ca va ajunge sa deconteze, aproape de unul singur, un an mai tarziu, nota de plata a unei guvernari fragile - fragile nu in filosofia actului de guvernare, ci a sprijinului politic pe care s-a bazat aceasta noua filosofie.
Nu avea cum sa intuiasca faptul ca, in lucruri nu neaparat banale - nici o greva de amploarea celei declansate de profesori la momentul introducerii bugetului pe agenda Parlamentului nu este un lucru nici banal si nici usor de gestionat -, va primi lovituri neasteptate din partea aliatilor. Propunerea liderului PD Emil Boc, anume ca o buna parte din sumele reclamate de grevisti sa vina din banii obtinuti din privatizarea BCR, trebuie sa-l fi lasat masca.
Cand propriii parteneri de guvernare nascocesc astfel de nazbatii, cum sa contracarezi fantezia PSD, anume ca procentul din PIB reclamat de profesori si cu neputinta de a fi atins in acest moment sa fie suplinit prin reducerea salariilor functionarilor din aparatul guvernamental?
Si cum sa te simti in largul tau cand afli de la ziaristi ca, in vremea in care esti la reuniuni internationale, pe scaunul tau
s-a instalat Traian Basescu, mama a ranitilor, protector al grevistilor foamei, soldat al pacii sociale?
Si cum sa-ti aperi, in calitate de sef al Guvernului, filosofia bugetara cand ea este subminata de propriii-ti parteneri care propun negocieri cu opozitia pe marginea bugetului pentru intarirea statului social, al acelui tip de stat in care pomenile curg, fara o logica anume, in buzunarul celui care tipa mai tare?
De sub mantaua liberala a actualului Guvern statul socialo-populist isi agita coada la fel de stufoasa ca in urma cu 15 ani. Este aceeasi coada de caine de pripas vizavi de care un prim-ministru in voga la inceputul tranzitiei se intreba daca trebuie taiata dintr-o data sau in reprize.
La preluarea guvernarii a fost limpede ca actualei coalitii nu-i va fi usor, ca majoritatii fragile, la nivel parlamentar, nu-i vor fi rezervate multe ore de odihna.
Pentru atleti, doua momente sunt importante dincolo de rezistenta parcursului. Startul si finisul. Guvernul liberalului Tariceanu a ratat startul. Mai mult decat ratarea startului privind schimbarile economice - a se vedea modul de schimbare a Codului fiscal -, a ratat startul politic. Asta l-a obligat sa alerge in pluton, iar pentru adversari a fost mai usor de obstructionat. Majoritatea parlamentara, chiar si asa fragila nu s-a comportat precum "iepurii" folositi de atleti pentru a-si creste performantele. Lentoarea cu care s-a miscat a lasat impresia Guvernului ca se afla in grafic.
Faptul ca a fost obligat, in vara, sa treaca legile proprietatii si legile reformei justitiei prin angajarea raspunderii in fata Parlamentului - intrucat nu puteau fi trecute prin procedura normala - ar fi trebuit sa fie asumat nu ca un act de curaj, cum a fost prezentat, ci ca un semnal serios de alarma. Iata momentul de cumpana: legea bugetului, aflata acum in dezbaterea parlamentara, nu poate fi trecuta prin angajarea raspunderii. Asa cum s-a amagit ca opozitia nu va vota cel putin impotriva legilor europene - iar asteptarile au fost inselate -, asa exista o credinta ca legea buge-tului poate trece fara busculari majore.
Din acest an sifonata va iesi nu atat coalitia, cat premierul Calin Popescu-Tariceanu. Majoritatea fragila, dar mai ales indisciplinata a pus umarul la imaginea pe care - dincolo de ezitari, cea mai neinspirata fiind renuntarea la alegerile anticipate - o are premierul acum nu doar in ochii electoratului, dar si a propriilor parteneri. Din acest punct de vedere, premierul pare ca a ratat, din punct de vedere politic, primul an de mandat. El mai are o singura sansa, pe termen lung: ca masurile economice luate, chiar si cu poticneli sa-si demonstreze viabilitatea.
Iulian Anghel este redactor politic la ZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
