Cazul de mare coruptie evidentiat de peliculele cu pricina nu s-a calificat pe lista scurta a stirilor cu adevarat importante de la sfarsitul saptamanii trecute, asa cum a fost redactata si anuntata de cei mai multi jurnalisti.
Trei evenimente au fost considerate ca urmand sa aiba o influenta considerabila asupra opiniei publice la jumatatea lunii octombrie: racirea vremii, partida de fotbal Romania-Olanda si pelerinajul la moastele Sfintei Paraschiva de la Iasi. Selectia este probabil justa.
Daca filmul coruptiei ar fi fost difuzat in cinematografie, pesemne ca nimeni nu ar fi stat la coada pentru bilete, iar putinii spectatori nu ar fi avut privilegiul de a ocupa un spatiu onorat de prezenta unor inalte autoritati de partid si de stat. In schimb, zeci de mii de oameni au infruntat ore in sir ploaia si frigul pentru a lua parte la meci si la hram alaturi de presedintele tarii si de membrii guvernului, iar transmisiunile in direct ale celor doua manifestari au fost urmarite de milioane de romani.
In primii ani '90, crizele politice mobilizau in strada multimi impresionante. Mii de cetateni migrau spre Bucuresti pentru a-si face auzit, uneori in forme violente, cuvantul. Autoritatile erau de regula neputincioase in fata unor asemenea aglomeratii spontane sau planificate, imposibil de controlat si de stapanit. Reprezentanti ai manifestantilor erau adesea primiti la guvern pentru negocieri, alteori circulatia ramanea blocata luni intregi ori cladiri oficiale erau luate cu asalt de grupuri de demonstranti.
Fronturile, conventiile si partidele, ca si organizatiile civice, sindicatele sau chiar serviciile secrete erau pe atunci capabile sa convoace in sprijinul celor mai diverse cauze numere intr-atat de mari incat agentii de ordine publica nu reuseau niciodata sa le socoteasca cu exactitate si nici sa le prevada miscarile. Astazi, asa cum s-a vazut cu prilejul suspendarii presedintelui, organizatorii de manifestatii politice de strada se felicita pentru succes atunci cand izbutesc sa stranga cinci mii de participanti, a caror motivatie este intotdeauna impartita intre interesul pentru cauza si cel pentru spectacolul muzical sau gustarile ce insotesc demonstratia de sprijin sau de protest.
Semn al maturitatii lor democratice si al triumfului aproape general al unui liberalism elementar si instinctiv, romanii nu mai fac politica decat cu stomacul plin. Atentia binevoitoare a unui ministru pentru proiecte ce-si propun sa absoarba fonduri europene se castiga in aceasta clipa cu ajutorul unor produse traditionale romanesti.
Acelasi tip de bunatati sunt puse pe masa si de criticii respectivului ministru atunci cand, asa cum a facut-o Partidul Democrat vineri, este convocata o reuniune cetateneasca de infierare a coruptiei guvernamentale. Numai impartind generos sarmale si vin poti gasi cetateni dispusi sa-si arate indignarea fata de un demnitar ce pare sa se fi lasat mituit cu sarmale si tuica.
Saptamana trecuta, romanii au aflat ceea ce unii dintre ei deja banuiau: marea coruptie, coruptia politica, este tot atat de mica ca si mica coruptie, ca si maruntul trafic de influenta si de bunavointa la care orice cetatean care a avut de-a face intr-un fel sau altul cu o autoritate a statului sau cu un serviciu public a participat, de voie sau de nevoie, macar o data in viata.
Exista candva o curiozitate aproape sportiva pentru modul in care unii demnitari au acumulat averi insemnate. Instantele de judecata au furnizat recent, intr-un caz particular, dar cu potentiala vocatie jurisprudentiala, cel al fostului ministru Dan Ioan Popescu, un raspuns oficial: politicienii se imbogatesc pe cale legala, fie si numai pentru motivul ca ei produc simultan legi si avutii.
Marea coruptie nu mai are acum secrete spectaculoase, a caror dezvaluire sa fie asteptata de public cu sufletul la gura. Lupta impotriva coruptiei a fost declasata institutional in categoria tacticilor politice curente si triviale, ce nu mai suscita decat o curiozitate marginala si ironica din partea consumatorilor de stiri. Aceasta este doar una din ratiunile pentru care politica nu mai inspira acum pasiuni gratuite.
Dimpotriva, fotbalul si ortodoxia, partidele echipei nationale si pelerinajele la marile hramuri starnesc un patos popular din ce in ce mai raspandit si mai dezinteresat.
Adrian Mutu si Cuvioasa Paraschiva sunt indiscutabilele vedete ale Romaniei europene. Si jocul celui dintai si moastele celei de-a doua sunt fenomene profund nepolitice si, mai ales, incoruptibile. Si unul si cealalta au devenit embleme ale excelentei si solidaritatii nationale.
Spre deosebire de oamenii politici, de la care se asteapta cu un oarecare scepticism distribuirea de bunuri, servicii, avantaje, ajutoare si scutiri, atat fotbalistul, cat si sfanta le ofera romanilor satisfactii post-materialiste, de ordin simbolic si spiritual. Este acesta inca un indiciu al faptului ca societatea romaneasca si-a rezolvat deja problemele materiale cele mai urgente.
Daniel Barbu este profesor de stiinte politice la Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
