Ben Bernanke, seful Fed (banca centrala a SUA) a declarat recent ca vor fi luate toate masurile posibile pentru a linisti piata financiara. Aceasta afirmatie vine dupa injectii de lichiditate facute de FED, BCE si alte banci centrale. Indicii graiesc despre amploarea framantarilor din pietele financiare, despre o criza de incredere. Fonduri de investitii si-au inghetat operatiunile sau au colapsat. Dobanzile pe termen foarte scurt (overnight) au crescut subit in SUA si in zona euro. Numai interventiile celor doua mari banci centrale au readus dobanzile overnight la nivelurile dorite. Linii de finantare pentru mari tranzactii (asa-numite leveraged buyout) au fost drastic taiate si banci, intre ele, si-au diminuat apetitul pentru refinantare. Nu in cele din urma, pe piata ipotecara din SUA rata esecurilor (numarul celor care nu pot rambursa creditele luate) a crescut simtitor. Presedintele Bush Jr. a cerut sa se gaseasca o modalitate de a ajuta cetatenii americani sa-si refinanteze, in conditii mai bune, ipotecile.
Originea imediata a turbulentelor poate fi localizata in piata ipotecara din SUA, in asa-numita sub-prime market, care deserveste clienti cu bonitate indoielnica. Dar cauzele sunt mai profunde pentru a intelege ce a subminat increderea (trust) pe pietele de credit din SUA si Europa.
Un sistem financiar, fie ca se bizuie mai mult pe piete de capital, fie mai mult pe banci, are rolul de a misca surplusul de lichiditate de la cei ce economisesc la cei ce au nevoie de mai multe resurse (pentru consum, sau pentru investitii). Intermedierea trebuie sa fie transparenta, iar nivelul dobanzilor (ce acopera diverse orizonturi de timp) ar concilia dorinta unora de a se imprumuta cu inclinatia altora de a renunta la o parte din resursele proprii pe o perioada de timp. Bancile si pietele de capital (prin tranzactionare de obligatiuni) asigura aceasta intermediere. Daca pietele evalueaza bine riscurile si exista mecanisme de supraveghere (prudentiale) eficace ar trebui sa fie evitate esecuri majore, turbulente de proportii. Intervin aici doua aspecte esentiale care ne ajuta sa intelegem ce se intampla acum pe pietele financiare. Unul priveste functionarea pietelor financiare. Daca admitem ca ele nu sunt perfecte, apare problema unei interventii de ultima instanta (of last resort), daca lucrurile se strica mult - pentru a salva sistemul, se pune problema stabilitatii sistemului. Fiindca o banca centrala are doua misiuni esentiale: sa lupte contra inflatiei si sa asigure stabilitatea sistemului financiar. Al doilea aspect priveste modul in care se evalueaza riscurile, ceea ce este legat de gradul de transparenta a pietelor financiare. Conteaza enorm aici relatia intre cei care tranzactioneaza active financiare; ma refer la masura in care este judecat (cuantificat) riscul asumat de cel care detine active financiare. Este de constatat ca gradul de transparenta a pietelor financiare s-a diminuat considerabil in ultimul deceniu, pe fondul globalizarii pietelor financiare, al cresterii ponderii pietelor de capital si al utilizarii masive de derivative.
Globalizarea a interconectat piete financiare, geografic si temporal; tranzactii se fac in timp real catre toate azimuturile. In acelasi timp, inovatiile financiare/derivative (ce includ securitizarea de obligatiuni) au raspandit riscuri. Pe de o parte, este de admis ca diseminarea riscurilor mareste aria de participare la tanzactionare, ceea ce nu este in sine rau. Pe de alta parte, derivative foarte complexe au opacizat tranzactiile, pietele financiare - intrucat multora dintre cei care au cumparat active financiare nu le-a fost suficient de clar ce cumpara. In plus, modul de constructie a derivativelor face dificila localizarea riscurilor, ceea ce reprezinta un viciu extraordinar pentru functionarea corespunzatoare a relatiilor de credit. Poate ca exagerez, dar unele derivative au condus la cvasischeme Ponzi. Cand teama se instaleaza, cand se doreste un exit imediat/rapid, incertitudini create de constructia derivativelor blocheaza pietele.
Unele derivative nici nu sunt tranzactionate efectiv si a crede ca metode cantitative (modele econometrice) pot oferi o evaluare adecvata a riscurilor este o aproape o fictiune. Aceasta s-a vazut din plin odata cu turbulentele de pe piata. Si episodul cu hedge-functul LTCM (Long term Capital Management), in 1998, dovedise cat de imperfecte (inselatoare) pot fi asemenea modele. Lipsa unor piete de tranzactionare efective nu poate fi substituita; aici se poate face o analogie cu incercarea in sistemul economic cu planificare centrala de a construi preturi umbra, de echilibru, pentru servicii si produse.
Pe piete se simte acum un deficit major de lichiditate, desi, paradoxal, in lume sunt regiuni (Asia, mai ales) care economisesc enorm; suntem parca in starea definita de Keynes prin "capcana lichiditatii" (the liquidity trap), cand inclinatia spre lichiditate creste exponential. In acelasi timp, creditul nu functioneaza adecvat intrucat exista teama, o criza de incredere. Iar o criza de incredere nu poate fi inlaturata prin exhortatii, simple declaratii; va trece timp bun pana ce va fi depasita starea actuala de pe pietele financiare. Ceea ce este mai rau este ca economia reala nu va ramane neafectata. Chiar daca banci centrale mari diminueaza dobanzi de referinta pentru a spori lichiditatea in piata, nu se va reveni la o politica a banilor ieftini. Creditul pentru coproratii si cetateni va fi mai scump. Si un credit mai scump, cumulat cu o reevaluare a riscului, va conduce, alte conditii neschimbate, la ritmuri de crestere economica mai mici in SUA si Europa de vest.
Daniel Daianu este profesor universitar, fost ministru de finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
