Esecurile agentiilor de rating in evaluarea produselor financiare sintetice si opacitatea in crestere a pietelor financiare mi-au amintit de o faimoasa dezbatere in gandirea economica. Disputa calculatiei avut loc in perioada interbelica intre mai multi economisti de marca. Din una din tabere faceau parte Ludwig von Mises si Friederich von Hayek, care au sustinut ca pietele libere si existenta unor drepturi de proprietate clar definite sunt esentiale pentru o calculare corecta a costurilor si beneficiilor si pentru dezvoltarea economica; acestea erau principii foarte dragi pentru scoala austriaca de gandire economica. Hayek a subliniat si larga raspandire a informatiei in societate si, in acest context, rolul antreprenoriatului (cum a facut si Joseph Schumpeter) pentru progresul tehnologic. Cealalta tabara a folosit armele intelectuale ale lui Oskar Lange. Acesta a recunoscut importanta pietelor in dezvoltarea economica, dar a incercat sa contruiasca un mecanism al "socialismului de piata" (care se baza pe proprietatea sociala). Modelul lui Lange avea insa defecte majore. Unul isi avea originea in evaluarea inadecvata a capitalului, care submineaza acumularea acestuia ca sursa de crestere economica. Mai mult, antreprenoriatul nu putea sa se dezvolte in conditiile socialismului de piata, unde capitalul si asumarea riscului nu sunt recompensate adecvat.
In istoria moderna cel mai apropiat model de implementare a socialismului de piata au firmele cu "capital social" din fosta Iugoslavie, care a adus o oarecare prosperitate cetatenilor sai in comparatie cu ce s-a intamplat in economiile tipice de comanda din fostul sistem sovietic. Comunismul "Goulash", specific Ungariei, a fost de asemenea o incercare de a introduce reforme ale pietei
intr-o economie socialista. Insa sistemul (comunist) de comanda a fost sortit esecului. Chiar daca acest sistem de comanda beneficia de puterea de a mobiliza resurse pentru proiecte majore, el suferea de "pacate" fundamentale: lipsa unei eveluari adecvate a factorilor de productie si impiedicarea inovarii, pe langa suprimarea libertatilor politice. Colapsul sistemului (comunist) de comanda, la fel ca si reformele economice de piata din China si, mai tarziu, din Vietnam, au dovedit intr-un mod spectaculos care tabara a gandirii economice a castigat dezbaterea.
Pentru a accentua aceasta victorie si pentru a face legatura cu criza financiara, voi aminti un aspect interesant. A existat un grup de economisti in fosta URSS - printre care Leonid Kantorovich si V.V Novojilov- care au gandit ca modelele cantitative pot reproduce pietele si oferi evaluari (preturi) capitalului, muncii si terenurilor. Ei au incercat sa elaboreze modele de echilibru general (input-output) si au pus la punct asa numitele "preturi umbra" ca substitut al preturilor libere de piata. Este interesant ca Kantorovich a primit premiul Nobel pentru activitatea sa. Dar acele modele nu au fost nici pe departe capabile sa ajute sistemul de comanda, deoarece nimic nu poate inlocui pietele reale si o definitie clara a drepturilor de proprietate ca fundamente ale unei economii eficiente. Mai mult, antreprenoriatul nu poate fi simulat si nici stimulat prin decret; el trebuie sa fie rezultatul stimulentelor din piata si al libertatii economice. Ca este nevoie de un sector public (care sa furnizeze bunuri publice) intr-o economie moderna si ca pietele au propriile defecte care trebuie corectate, reprezinta un alt subiect serios de discutie si necesita un raspuns din partea politicii publice.
Am facut mai sus legatura intre disputa calculatiei si actuala criza financiara. Un sistem financiar care s-a bazat din ce in ce mai mult pe pietele de capital (titrizare) - asa cum a evoluat in ultimele decenii - a adus in prim-plan chestiunile de transparenta si evaluare corespunzatoare. In mod ironic, acestea sunt exact unele dintre trasaturile principale care au dus la colapsul sistemului de comanda. De fapt, modele utilizate de banci de investitii de varf si de agentiile de rating in evaluarea riscurilor si notarea atribuita noilor produse financiare (sintetice) s-au dovedit a fi eronate. De asemenea, un anumit tip de titrizare, care i-a distantat pe imprumutatori de consecintele actiunilor lor intr-un mod mai mult decat periculos, a transformat riscurile si a dus la cresterea gradului de opacitate a pietelor. Inexistenta unor piete efective pentru unele produse derivate (OTC) a diminuat si mai mult transparenta pietelor si s-a adaugat evaluarii inadecvate. Criza creditului nu putea fi evitata din cauza enormei lipse de transparenta si de incredere.
Cauzele actualei crize financiare ar trebui sa ii faca pe multi sa isi aminteasca lectiile faimoasei dezbateri privind calculatia: avem nevoie de piete veritabile, de transparenta si de o evaluare corespunzatoare a factorilor de productie si a produselor (serviciilor). Simularea si modelele nu pot fi decat inlocuitori foarte imperfecti si insuficienti ai pietelor reale. In acelasi timp, transparenta si buna functionare a pietelor au nevoie sa fie sustinute de norme si monitorizari adecvate, deoarece pietele nu se pot proteja singure de slabiciunile lor inerente. Binele public are nevoie uneori de interventia unei maini vizibile.
P.S. Versiune in limba romana a articolului aparut in European Voice, 13 iunie, a.c.
Daniel Daianu este profesor de economie, europarlamentar si fost ministru de finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
