Saptamana trecuta s-a vorbit despre o "supraimpozitare" a profiturilor bancilor. Aceasta idee a fost lansata in conditiile preocuparii fata de mersul creditarii in economia romaneasca, a temerii ca lichiditatea suplimentara a bancilor (rezultata din reducerea rezervelor minime obligatorii de catre BNR) nu s-ar reflecta in credite sporite in economie; ca, dimpotriva, ea ar pleca peste granita.
Dar este o eroare sa se gandeasca ca "supraimpozitarea" mentionata mai sus ar fi un factor de descurajare a transferului unor fonduri spre exterior. Aici se opereaza cu cateva neclaritati. Una este indistinctia intre profituri si lichiditati ale bancilor. Profiturile retinute, adica ce ramane dupa impozitare si distributia catre actionari a dividentelor, fac parte din lichiditatile proprii ale bancilor, adica se adauga la capitalul lor propriu. Prin urmare, "supraimpozitarea" ar afecta numai o mica parte din lichiditatile bancilor --ceea ce nu ar rezolva problema efectelor unei eventuale realocari a lichiditatii in cadrul unui grup bancar. O alta neclaritate este legata de relatia intre "supraimpozitare" si descurajarea transferului de lichiditate catre alte entitati ale unui grup bancar. "Supraimpozitarea" ar diminua din apetitul bancilor de a investi in economia locala (romaneasca), prin imprumuturi acordate firmelor, prin plasamente in titluri de stat. Chiar ca nu inteleg rationamentul celor care au avut aceasta idee. Este drept ca numeroase banci practica marje excesiv de inalte intre dobanzile la depozite si cele la credite, in Romania. Dar ele invoca inflatia inca inalta, riscul de depreciere a leului (care se adauga primei de risc), desi imprumutul de la FMI.ar trebui sa le reduca pe amandoua. Daca s-ar practica o "supraimpozitare" este probabil ca aceasta sa se reflecte in costul creditului si ar duce la un efect contrar celui scontat de autoritatile publice; adica bancile ar primi un motiv suplimentar de a gandi ca este mai bine sa procedeze la o realocare de lichiditati catre alte zone din UE. Mai ales ca circulatia libera a capitalului este regula cheie in Uniune. Acestea fiind spuse, este just ca bancile sa inteleaga ca efortul de a extrage "rente" (ce ar fi diferenta intre o marja medie intre dobanzile la depozite si cele la credite si o marja perceputa ca fiind cat de cat rationala) aduce deservicii economiei locale si lor totodata. Chiar daca asemenea rente ar parea ca ajuta recapitalizarea, ele lovesc economia reala incetinind revenirea ei.
In Econ (comitetul pe probleme economice si monetare din Parlamentul European) am discutat chestiunea riscului transferului de lichiditati cu colegi din alte tari din Europa Centrala si de Rasarit, in care opereaza grupuri bancare transfrontaliere. Si trebuie sa spun ca nu exista o solutie bine conturata de a preveni acest lucru fiindca logica de functionare a UE inseamna libertatea de circulatie a capitalului. De aceea am ridicat la un moment dat inclusiv posibilitatea recurgerii la controale asupra miscarii capitalului, fie ele cu caracter tranzitoriu. Am si subliniat in fata unor colegi europarlamentari si experti ai Comisiei ca este nefiresc ca atunci cand se practica tot felul de mijloace neortodoxe in politica monetara si cea bugetara in tari mari din UE (mai ales in zona euro) guvernele tarilor nou intrate in UE sa fie tinute intr-o cingatoare inflexibila a regulilor miscarii libere a capitalului. Si propunerea de limitare a speculatiilor pe moneda nationala (interzicerea temporara a short-sellingului) avea in vedere aspectul de asimetrie informationala si de comportament. Conventia de la Viena este o forma de abordare a riscului de transfer (din perspectiva interesului statului roman) pe baza de persuasiune si de voluntariat din partea bancilor "care ar trebui sa aiba un interes funciar ca economia locala sa nu sufere in mod necuvenit. Conventia urmareste sa impiedice bancile sa realoce lichiditatea in detrimentul nevoilor economiei romanesti (sa mentina expunerile bancilor la un anume nivel "asa cum s-a convenit recent la o intalnire de la Bruxelles). Sa speram ca acest deziderat se va realiza prin parteneriatul intre Guvern, BNR, CE si institutiile financiare internationale. Desi riscul reputational in momente de mare ananghie nu este suficient de constrangator.
"Supraimpozitarea" evocata mai sus este o idee schioapa avand in vedere tinta aleasa. In alte conditii, cand avem de-a face cu profituri nejustificate (windfall gains), precum cazul veniturilor multiplicate de preturi la diverse produse de baza (titei etc), o astfel de supraimpozitare are sens.
PS. In dialogul cu Comisia Europeana privind cresterea capitalului CEC Bank statul roman trebuie sa aiba o pozitie ferma. Exista argumente care sa sprijine nevoia de recapitalizare. Printr-o asemenea masura nu se afecteaza concurenta loiala si nici nu este vorba de acoperirea unor pierderi anticipate. Este dreptul actionarului sa suplimenteze capitalul daca exista oportunitati in piata. In plus, de ce sa nu se actioneze astfel incat sa se stimuleze creditarea in economie printr-o banca care tine cont de interesul public? Da, este posibil ca unele credite sa nu fie performante, dar aceasta nu poate forma un contraargument decisiv. Peste tot in lume guvernele incearca sa stimuleze creditarea economiei reale. De ce nu s-ar face si in Romania. Cat priveste sprijinul de stat, sa nu uitam ca toate grupurile bancare mari de la noi beneficiaza, intr-o forma sau alta, de sustinere financiara din partea statelor unde au sediul bancile-mama.
Daniel Daianu este europarlamentar PNL, profesor de economie si fost ministru de finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
