Opinii

Declaratia de avere sau "Big Brother"

17.01.2005, 00:00 20



Vicepremierul Adriean Videanu (PD) a adus in discutie si-n dezbatere publica ca toata lumea, nu numai functionarii publici, sa-si declare averea. Premierul Calin Popescu Tariceanu (PNL) sprijina aceasta idee, iar ministrul finantelor Ionut Popescu a afirmat ca daca exista o opinie favorabila a societatii pentru acest lucru, o asemenea masura ar trebui introdusa. La prima vedere, din punct de vedere a ceea ce se intampla in societatea noastra, cred ca argumentele pro sunt mult mai solide. Un coleg imi spunea ca in parcarea din fata blocului unde locuieste nu exista masina sub 20.000 de euro. In schimb, la vizier jumatate dintre locatari sunt "asistati social".



In presa tot apar imagini cu vile ale politistilor, procurorilor, in general ale bugetarilor. Dintr-un salariu de functionar de stat nu poti sa-ti faci o vila, iar explicatiile de genul "am primit o mostenire" nu la crede nimeni. In aceste conditii este de inteles revolta oamenilor.



Pe la colturi apar suspiciuni cu privire la averea "lui Nastase, DIP (Dan Ioan Popescu, fostul ministru al economiei), Mitrea, Hrebenciuc, etc." Bineinteles ca acum, o data cu schimbarea guvernarii, vor aparea suspiciuni cu privire la averea noilor demnitari. Cu toate ca declaratiile de avere ale acestora sunt publicate pe site, lumea nu are incredere in ceea ce au completat acestia. Intotdeauna se va discuta despre "averi colosale" care nu se regasesc in declaratiile de avere, ci undeva in strainatate, pe plajele insorite din Franta, Italia, Spania, etc. pe numele unor apropiati.



Peste noapte vedem cum rasar vile, iar pe strada ne uitam cu admiratie la noile modele de masini si ne intrebam cu naduf de unde au avut "astia" bani sa-si cumpere aceste lucruri intr-o tara care inca se mai chinuie cu tranzitia, cu inflatia mare si cu dobanzile la credite incontinuare ridicate, unde salariul mediu se ridica la 169 de euro, iar salariul minim este de 78 de euro.



Luand in calcul toate aceste exemple, as fi tentat sa ridic mana si sa votez pentru adoptarea unei legi in care toata lumea sa-si declare averea. Sa vedem si noi cat este de bogat si cum si-a facut el averea. In acest fel, topul celor mai bogati romani va cuprinde cifre la centima, nu evaluari intr-o plaja larga ca pana acum.



Dar nu voi ridica mana si voi sustine ca declararea averilor pentru toata lumea nu este o initiativa buna. Toate exemplele de mai sus sunt niste exceptii. Eu cred ca averea, atat cat o are fiecare, este ceva personal, care nu trebuie afisata pe toate gardurile. Este treaba fiscului sa vada ce proprietati detine fiecare si daca si-a platit impozit pentru ele sau cu ce bani si-a luat un om o masina. Oricum, proprietatile fiecaruia sunt impozitate si bine definite - la depozitele bancare platesti impozit direct la sursa, la dividende ti se retine 5% (acum 10%). Fiscul stie deja care-ti este averea, pa baza impozitelor pe care le platesti. Declaratia de avere ar deveni dintr-o data un "Big Brother" la care vrei sa te uiti, dar nu vrei sa fii unul din participanti. Fiecare ar trebui sa se gandeasca bine daca ridica mana. Nu ca i-ar fi teama de o asemenea declaratie, ci mai mult de modul cum ar fi privit de cei din jur si cum va fi catalogat: om bogat, om sarac.



Nu ar fi rau sa ne intrebam de ce tarile occidentale nu au introdus o asemenea masura, in atatia ani. In schimb, acolo fiscul are grija de averea fiecaruia pentru ca o cunoaste, ceea ce nu este cazul inca in Romania. Daca Ministerul Finantelor nu este in stare sa stie averea fiecaruia si sa o impoziteze conform legii, este problema lui.

* Cristian Hostiuc este redactor-sef la Ziarul Financiar

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO