Datele privind deficitul comercial pe primele doua luni ale anului arata continuarea tendintei de crestere: el este cu cca 80% mai mare fata de perioada corespondenta din 2004. Si deficitul de cont curent a continuat sa creasca in ritm alert. In conditiile in care executia bugetara in aceste doua luni a fost cu frana trasa, tot creditul neguvernamental este cel care a dat tonul (se simte insa si efectul executiei bugetare din trimestrul ultim, 2004).
De la 1 aprilie incepe un val de mariri la tarife si preturi care va avea impact asupra dinamicii inflatiei. Mersul dezinflatiei depinde nu numai de reverberatiile acestor mariri in economie, ci si de efectul asupra asteptarilor inflationiste.
Anul 2005 este unul complicat intrucat reuneste o serie de "socuri": reforma fiscala, pasul de liberalizare a contului de capital si flotarea mai libera a leului, cresteri de preturi si tarife, introducerea leului greu, trecerea la tintirea directa a inflatiei etc. Socurile scot la iveala rigiditati ale economiei si adaptari anevoioase. Banca Nationala, prin mentionarea unei bande de 3% in jurul tintei de inflatie de 7% vorbeste implicit de posibilitatea unui derapaj nu mic, de o inflatie care s-ar putea situa aproape de cifra din anul precedent. Acest derapaj ar surveni intr-un moment neprielnic in raport cu noul regim de politica monetara.
Situatia macroeconomica schitata mai sus arata de ce discutia privind posibile derapaje in 2005 nu a fost un simplu exercitiu intelectual. Turatia economiei, expansiunea creditului neguvernamental si aprecierea leului conduc la adancirea deficitelor externe. Aprecierea leului ajuta dezinflatia, dar, in ce masura, ramane de vazut. De aici apare grija privind "supraincalzirea".
Posibilele derapaje in acest an nu trebuie sa fie dramatizate. Dar lucrurile se pot complica daca extindem orizontul de timp. Miezul dialogului prelungit cu expertii FMI nu priveste, esentialmente, acest an, ci perspectiva - aparitia unor presiuni inevitabile asupra bugetului public dincolo de efecte ale reformei fiscale. Intrarea in UE reclama cheltuieli precum contributia la bugetul comunitar (cca 1,3% din PIB), cofinantarea fondurilor de aderare (peste 1% din PIB) etc. - un "factor UE" ca impact bugetar. Daca adaugam cheltuieli legate de reforma sistemului de asigurari sociale si nevoia de a suplimenta alocatiile pentru invatamant si sanatate, infrastructura, ajungem la un spor al cheltuielilor bugetare de cel putin 3-4% din PIB anual. Fara o colectare mai buna a veniturilor bugetare si alte conditii fiind neschimbate deficitul, bugetului public consolidat s-ar indrepta catre 4-5% din PIB in cativa ani.
Concluzia: soldurile bugetare tot mai mici din ultimii ani oculteaza un deficit structural important al bugetului public. Structuralitatea sa are dubla origine. Una este data de cheltuieli care nu mai pot fi reprimate daca se doreste un volum adecvat de bunuri publice. A doua sursa deriva din exigente de competitivitate si modernizare impuse de intrarea in Uniune.
Romania ar reintra in timp in randul tarilor vecine (ce sunt in UE), care se confrunta cu deficite bugetare inalte. Exista insa diferente semnificative fata de Cehia, Ungaria, sau Polonia. In aceste tari veniturile bugetare sunt mai mari cu cateva procente din PIB, ceea ce usureaza eventuale ajustari dureroase pe latura cheltuielilor. Totodata in aceste tari deficitele externe coexista cu de-ficite bugetare considerabile; este vorba de "deficite gemene" (twin deficits). Prin urmare, o diminuare majora a deficitului bugetar ar aduce o scadere corespunzatoare a deficitului de cont curent. La noi, solduri bugetare in scadere in ultimii ani au coabitat cu deficite de cont curent in crestere rapida. Si daca deficitul bugetar ar creste puternic in anii ce vin, iar sectorul privat nu si-ar reduce apetitul de consum si imprumut (ceea ce este de asteptat, chiar daca dobanzile la dolari vor creste), deficitul de cont curent ar putea lesne ajunge la peste 10% din PIB. Un asemenea nivel este periculos in masura in care ar presupune, ca finantare, fonduri de imprumut pe termen scurt si influxuri de capital speculative. Daca asa s-ar intampla, o depreciere masiva a leului ar deveni inevitabila la un moment dat, ceea ce ar putea reinflama inflatia; ar fi necesara si o ajustare masiva a bugetului public pe latura chetuielilor, ceea ce ar fi o operatiune extrem de dureroasa. De aici rezulta grija fata de constructia bugetara pe termen mediu (programarea bugetara multianuala) si examinarea politicii fiscale intr-un context mai larg.
Dialogul cu FMI nu are cum sa ignore problemele bugetului pe termen mediu. Incasarile fiscale in lunile ce vin vor lamuri si necunoscute ale acestui an; va fi mai clar si ce se va intampla cu politica bugetara (fiscala) in viitor, relatia sa cu politica monetara si de curs de schimb.
PS. Daca "factorul UE" ar insemna o ameliorare masiva, rapida, de performanta economica si sociala grija descrisa mai sus si-ar gasi antidotul. Dar metamorfoze "hocus-pocus" nu exista.
* Daniel Daianu este profesor de economie si fost ministru al finantelor
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
