De peste doi ani de zile, pe piata de capital romaneasca, totul paleste in fata sintagmei "cresterea pragului de detinere la SIF". Speculatorii viseaza bani castigati usor, brokerii fac si refac socoteli, politicienii se joaca cu articolele de lege care ba ridica, ba reduc inapoi acest prag.
Atat de multa emotie s-a acumulat in jurul cuvantului "prag" incat simpla sa rostire genereaza, in functie de context, ba o bucurie nemasurata ba o panica nestapanita.
"Se ridica pragul la SIF? Vindeti casa, masina si cumparati. Intr-un an faceti milioane de dolari", poti auzi azi. "Sunt zvonuri ca pragul nu va fi modificat. Vindeti tot si duceti banii in banci, asta nu e piata", poate fi foarte bine varianta zilei de maine.
Declansate in urma doi ani de o initiativa legislativa initial laudabila dar cu un final (?) derizoriu, speculatiile pe marginea pragului de detinere la SIF au blocat de mult rationamentele.
Iar cea mai buna dovada in acest sens este ca putini sunt cei care s-au mai intrebat in ultimile luni daca nu cumva toata aceasta tevatura din jurul pragului a devenit inutila, destinata mai degraba investitorilor naivi decat animata de bune intentii.
Ar mai folosi cuiva o ridicare a pragului la 1%? Este o intrebare la care raspunsul afirmativ ar fi venit instantaneu in urma cu doi ani. Acum, nu mai este atat de evident.
Probabil ca cea mai indicata intrebare este "Nu cumva cei care au dorit sa preia controlul SIF au facut-o deja?"
Sa o luam insa de la inceput.
Anomaliile de strategie macroeconomica de la inceputul anilor '90
au dat nastere la cinci societati cu averi totale de peste 600 milioane de dolari si 8 - 9 milioane de actionari (cu voie sau fara de voie). Peisajul din jurul acestor societati, numite Societati de Investitii Financiare, este neschimbat inca de la infiintarea lor. Presedinti eterni, fara posibilitatea de fi schimbati si controlati, acuzati aproape in fiecare an de frauda de diversi actionari. Investitori frustrati ca nu pot avea drept de vot pentru mai mult de 0,1% din totalul actiunilor, desi au cumparat poate 3% din actiuni. Decizii de administrare cu iz mai degraba politic decat financiar. Simulacre de schimbare si control menite sa arunce praf in ochii criticilor.
Toate acesta stare de lucruri s-a perpetuat fara probleme in ultimii ani din cauza unei prevederi simple, dar bine gandite, din statutul fiecarui SIF: nici un actionar nu poate detine mai mult de 0,1% din drepturile totale de vot, indiferent de participatia detinuta de fapt in societate.
Aceasta prevedere, alaturi de gradul ridicat de dispersie al actionariatului, a impiedicat concetrarea de pachete mari de actiuni care sa permita investitorilor luarea de decizii. Astfel, o investitie in actiuni SIF a insemnat in ultimii ani pentru majoritatea jucatorilor de la Bursa mai mult o investitie in necunoscut. Singura constanta: dividendele acordate in cursul verii, despre care oricum nimeni nu stia daca sunt prea mari sau prea mici.
In urma cu doi ani, rasar primele sperante. In peisajul politic si de capital romanesc apare un proiect de lege speciala pentru SIF, in care este stipulat ca fiecare actionar poate detine maxim 1% din fiecare SIF.
Informatiile despre proiect arunca in aer Bursa si conducerile SIF. Actiunile SIF explodeaza la Bursa, speculatorii sperand ca odata pragul ridicat, nimic nu ii va mai opri pe investitorii care vor sa cumpere si sa restructureze SIF. De cealalata parte, presedintii SIF afirma la unison ca ridicarea pragului va face ca SIF sa incapa pe mana unui numar redus de afaceristi ce vor devaliza societatile.
Dupa mai multe luni de tergiversari, timp in care actiunile SIF se dubleaza iar detinatorii de informatii confidentiale fac milioane de dolari, proiectul de lege este ingropat.
Povestea se reia dupa un an, odata cu proiectul legii de capital consolidate. Proiect care ba detine prevederi despre ridicarea pragului, ba nu detine. In functie de informatiile disponibile, se fac si se pierd din nou milioane de dolari la Bursa.
In final, proiectul legii consolidate ajunge la Parlament in formula fara ridicarea pragului.Timp de mai multe saptamani, cat timp legea se afla la Senat, actiunile cresc, sub privirile uimite ale "neinformatilor" cu peste 70%. Apar iarasi catiguri speculative de milioane de dolari ale caror explicatii apar rapid: legea este modificata in Senat, prevederea privind pragul fiind reintrodusa.
Vine randul Camerei Deputatilor, cu aprobarea unei variante de lege in care nu mai exista nici un cuvant despre prag.
Asadar, doi ani de discutii si proiecte aparent fara nici un rezultat: pragul este tot acolo, puterea actionarilor, inca dispersata.
Iar brokerii si investitorii sunt, in marea lor majoritate, la fel de naivi si slab pregatiti incat sa creada ca statutul unei societati private poate fi modificat prin lege, nu prin decizia Adunarii Generale a Actionarilor. Adunare care, in cazul SIF, nu are niciodata suficient cvorum pentru a putea decide schimbarea statutului.
Nu totul a ramas insa la fel. In ultimii doi ani, fara prea multe vorbe si iesiri la rampa, cei care au fost cu adevarat interesati sa controleze un SIF sau altul au gasit cai pentru a reusi.
In ultimii doi ani, un grup restrans de investitori (despre care nu se stie inca nimic precis) a achizitionat, prin sute de persoane fizice cehe si slovace, procente importante (circa 15%) din capitalul SIF Transilvania si SIF Banat - Crisana. Participatiile sunt suficient de mari pentru ca investitorii sa poata schimba conducerile SIF si controla deciziile importante. Schimbarile nu au venit insa. Si multi sunt cei care ar paria fara probleme ca nici nu vor veni.
Pentru ca cei pe care ii intereseaza cu adevarat ridicarea pragului stiu sa se pregateasca pentru schimbari. laurentiu.ispir@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
