Poveste introductiva. Cu 7 ani in urma eram consilier al Directorului General al unei mari companii de stat, cu 50.000 de angajati. Eram parte a managementului, in cel mai formal mod cu putinta; la negocierile cu sindicatele, stateam de cealalta parte a mesei. La sfarsit de luna, potrivit contractului colectiv de munca, 2% din salariul meu era automat virat in contul sindicatului din care nu faceam parte. Sindicat al carui lider era director in cadrul companiei.
In aceste zile, primul-ministru, alaturi de cativa colegi, negociaza cu sindicatele din invatamant. Discutiile se concentreaza, cu obstinatie, asupra cotei din Produsul Intern Brut alocate invatamantului. Sa fie 4%, sa fie 5%, sa fie 6%? Pentru o prima clarificare, sa mentionam ca bugetul de stat reprezinta cam 12% din PIB. Adaugand bugetele locale, care contribuie si ele la finantarea educatiei, bugetul asigurarilor sociale si cel al asigurarilor de sanatate, ajungem la 29% din PIB. 5% pentru educatie inseamna, deci, a sasea parte din banii pe care ii platim, fiecare, ca taxe si impozite.
Mai putin se discuta despre modul in care se cheltuie banii respectivi. Banii nostri, ai contribuabililor. Doua comparatii. In Uniunea Europeana sunt 17 elevi pentru fiecare profesor. In Romania, sunt 12 elevi pentru fiecare profesor. In invatamantul superior de stat din Romania, costul anual al pregatirii unui student, suportate de la buget, sunt de circa 35 de milioane de lei vechi. In invatamantul superior privat acreditat, taxele sunt cam la jumatate si par a permite o dezvoltare a bazei logistice pe care la universitatile de stat nu o vedem. Concluziile le-am eliminat din lipsa de spatiu.
Despre amenintarile cu greva ale sindicatului vamesilor, nu e mare lucru de comentat. Profesorii nemultumiti de salarii pleaca pe capete din invatamant, si asta e o problema. Din vama, nu am auzit sa plece cineva de buna voie, ba dimpotriva, e bataie la intrare.
Mai sunt si altii. Functionarii publici, angajatii metroului, se aude de mineri. Toti au ceva in comun. Lucreaza la stat. Despre greve ale angajatilor de la Sidex, Dacia, din industria cimentului, a rulmentilor, din confectii sau din electrotehnica, nu am auzit. Nici macar cei din energie, petrol sau gaze. S-ar parea ca, o data cu privatizarea, angajatii au gasit si un interes comun cu angajatorii. Companiile merg mai bine, salariile cresc. In aceasta ordine. La stat, cresterea salariilor duce la cresterea numarului de angajati, mai curand decat a eficientei. Si e, oricum, premisa si nu efect.
Cred ca sindicatele ar avea de meditat la evolutia lor in ultimii ani. Forta lor a scazut pe doua dimensiuni - cea a acoperirii si cea a eficientei. In ce priveste eficienta, in 1995, o greva bine plasata ar fi paralizat intreaga tara. Azi, ar fi putin observabila. Esecul grevei din primavara a ceferistilor e graitor. In Romania de azi competitia functioneaza. Daca nu circula trenurile, companiile de transport rutier se bucura si isi sporesc numarul de curse.
In ce priveste acoperirea, in ciuda unor prevederi legale extrem de binevoitoare, capacitatea sindicatelor de a controla cu adevarat noua economie (fie ca vorbim de investitiile noi, fie ca vorbim de companiile reinventate dupa privatizare) scade dramatic. Sindicatele raman puternice in sectorul public, dar acesta e in scadere drastica.
De 15 ani, sindicatele isi cauta identitatea. Cand spun sindicate, ma refer in special la liderii lor. Multi lideri sindicali au intrat in politica, unii cu un succes incontestabil. Cei mai putin siguri pe ei au pastrat si un picior in lumea sindicala. Asa se face ca, mai deunazi, angajatii metroului erau reprezentati in negocierile cu guvernul de un senator... Alti lideri sindicali au intrat in afaceri, singuri sau impreuna cu sindicatele lor. Mai putin s-au schimbat cei din sectorul public - functionarii, profesorii, personalul sanitar. Aici, relatia a ramas cu guvernul, salariile au ramas mici, personalul a ramas numeros, premisele nu difera semnificativ fata de acum 10 ani.
Ce va urma? Vom asista la o resindicalizare sau la o desindicalizare in Romania? Desindicalizarea este in plin curs in prezent. Numarul de membri, numarul de sindicate si, mai ales, coerenta la nivel national a actiunii sindicale au scazut dramatic o data cu dezetatizarea (includ aici privatizarea si descentralizarea) Romaniei. Simultan, a scazut increderea publicului in sindicate, care acum sunt mai putin credibile decat partenerii lor de dialog - patronatele si guvernul. Capacitatea managerilor societatilor private de a administra problemele sociale in interiorul companiilor a dus la o reducere a expunerii publice a actiunii sindicale si, implicit, la o reducere a recunoasterii publice a acestora.
Premisa resindicalizarii este modelul social european. El insusi in schimbare, dar intr-o schimbare mult mai lenta decat cer pietele, decat cere agenda Lisabona, decat ar fi, poate, necesar pentru recuperarea decalajelor de productivitate fata de economia americana. Ramane de vazut daca viteza cu care ne indreptam noi spre modelul european va fi mai mare sau mai mica decat viteza cu care acesta se schimba.
* Bogdan Olteanu (PNL) este ministru pentru relatia cu Parlamentul
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
