La inceputul acestei saptamani, Banca Nationala a anuntat reducerea ratei dobanzii la care atrage depozite, cu 0,75 puncte procentuale, pana la 20%. Decizia fusese deja anticipata de piata, ceea ce, in fond, este normal si nu a luat prin surprindere nici amplitudinea ei - mai ridicata decat la precedenta reducere a dobanzii BNR, dar mai scazuta decat un punct procentual.
Prudenta BNR arata cat de putin consolidate sunt castigurile si cat de prezente pericolele. Astfel, se poate lesne calcula ca, dupa a doua reducere a ratei dobanzii practicate de BNR, nivelul real ramane mai inalt decat fusese cu opt luni in urma, la data ultimei majorari a dobanzii BNR. Atunci, inflatia pe ultimele 12 luni fusese de 14,5%, fata de 12% in iunie 2004. Ca urmare, reducerile de dobanda operate in iunie si in iulie cumuleaza numai jumatate din scaderea inflatiei din ultimele 8 luni.
Este in firea lucrurilor ca bancile centrale sa majoreze dobanzile mai repede decat le reduc (o exceptie care a confirmat aceasta regula a reprezentat-o politica din ultimii ani a bancii centrale americane. Explicatia strategiei d-lui Greenspan este ca, pentru prima data din anii '30, economia SUA s-a confruntat cu riscul deflatiei, pe care magicianul-sef al Fed l-a evitat cu maiestrie). Este definitoriu pentru bancile centrale sa fie prudente. Totusi, in cazul nostru, este vorba de ceva mai mult decat atat.
Performanta peste asteptari a inflatiei din prima jumatate a anului in curs are trei explicatii principale: echilibrul finantelor publice (care a redus intrucatva cererea interna), cresterea importurilor (care a suplinit o parte a ofertei interne) si stabilitatea cursului valutar, in contextul influxului masiv de valuta pe piata interna. Sa analizam pe rand influenta lor in perspectiva perioadei ramase pana la finele anului.
Echilibrul finantelor publice pare sa ia sfarsit: ministrul finantelor anunta o prima rectificare bugetara, iar guvernul promite majorarea salariilor profesorilor, incepand din toamna. Logica electorala isi cere tributul, care poate fi cu atat mai serios, cu cat partidul de guvernamant este mai putin sigur de rezultatul alegerilor din noiembrie. Oricum, dupa un rol neutru in cererea interna in prima jumatate a anului, bugetul va avea un deficit de aproape 4% din PIB in a doua jumatate, daca ar fi sa se incadreze doar in deficitul negociat cu Fondul Monetar International. Daca insa tinta o va reprezenta nivelul deja aprobat prin legea bugetului, deficitul public ar putea urca spre 6% din PIB in semestrul al doilea. Se sparie gandul...
Deficitul contului curent trebuie luat in calcul cu multa prudenta. Este clar ca balanta comerciala se indreapta spre un deficit record. Primele 5 luni arata un deficit in preturi FOB (care nu includ costul transportului si al asigurarii) de 1,6 miliarde euro, cu 27,7% mai mult decat in perioada corespunzatoare din 2003. Daca s-ar pastra ritmul din a doua parte a anului trecut, deficitul comercial ar urca la nu mai putin de 5 miliarde euro, adica 9,5 din PIB prognozat pentru acest an. Un asemenea nivel ar fi nesustenabil chiar pe termen scurt, daca nu ar interveni doi factori moderatori: remiterile valutare ale romanilor de peste granita si investitiile straine directe. Ambele categorii inregistreaza cresteri substantiale in acest an, iar tendintele pozitive par sa se amplifice. De altminteri, deficitul de cont curent din primele 4 luni ale anului a fost de 650 milioane de euro, adica mai putin de 1,2% din PIB prognozat pe intregul an, ceea ce s-ar inscrie confortabil in tinta anuala de 5,25% din PIB agreata prin acordul cu FMI. Chiar si asa insa, ramane mai mult decat problematica tendinta de crestere economica sustinuta de consum, nu de exporturi. Cat timp isi poate permite o economie slaba si insuficient restructurata un asemenea model de crestere economica?
Iata deci ca doua din cele mai importante cauze ale performantei inflatiei din prima jumatate a anului ar justifica mai degraba un plus de prudenta si amanarea unei relaxari monetare, care s-ar cupla nefericit cu relaxarea fiscala anticipata pentru lunile urmatoare si ar putea conduce la cresterea excesiva a cererii interne si, implicit, la o adancire severa a deficitului extern. Aceasta din urma ar putea avea un impact serios asupra inflatiei. Nu inseamna ca Banca Nationala ar abandona obiectivul fundamental al politicii ei, consfintit in sfarsit fara echivoc in legea de aprobare a Statutului BNR. Dar un deficit extern nesustenabil atrage scaderea, chiar severa, a increderii operatorilor din piata si, probabil, inversarea brusca a tendintei de apreciere a monedei - ambele cauze avand un impact foarte puternic si imediat asupra inflatiei. Altfel spus, insasi preocuparea BNR pentru combaterea inflatiei ar impune adoptarea de masuri pentru stavilirea deficitului extern.
A treia dintre cauzele citate mai sus, si anume stabilitatea cursului valutar, este singura care obliga banca centrala sa scada dobanzile la depozitele atrase. Deficitul de cont curent a fost acoperit de investitii directe - ceea ce este bine - dar si de alte influxuri de capital, multe dintre acestea speculand diferentialul dintre dobanzile la lei si cele la valuta, chiar dupa deducerea impactului estimat al deprecierii leului. Daca nu se schimba datele jocului, nu este greu de prezis intrarea intr-un cerc vicios, in care dobanzile inalte la lei fac tot mai atractiva pe termen scurt moneda noastra, ceea ce mareste oferta de valuta pe piata si, implicit, creste profitul investitorului in piata monetara interna, atragand noi si noi speculatori. Sfarsitul unei asemenea evolutii este intotdeauna prost. Mai mult, aprecierea reala a leului ieftineste importurile si astfel stimuleaza cererea interna, cu pretul deteriorarii in continuare a deficitului extern.
Iata cum, in mod aparent paradoxal, o evolutie care sprijina dezinflatia, dar cu efecte secundare potential primejdioase obliga banca centrala sa intervina pentru a-i atenua impactul. Altfel spus, masura urmareste sa limiteze oarecum supraperformanta in planul inflatiei, printr-o tendinta mai sustenabila a mix-ului de politici, in conditiile date. Mix care, evident, ar contribui efectiv la rezultate net superioare daca ar cuprinde mai multa restructurare, mai multa eficienta, mai putina risipa - care ar face posibila cresterea ofertei interne in pas cu cererea. Altminteri, nu este chiar exclus ca noua reducere a dobanzilor decisa de BNR, oricat de prudenta, sa antreneze mai intai scaderea dobanzilor la depozite in lei, ceea ce ar putea descuraja economisirea si ar presa in plus asupra cererii interne. Adica, ar putea intarzia o viitoare posibila, asteptata, dorita relaxare a conditiilor monetare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
