Cresterea economica s-a incetinit vizibil, dar semnele supraincalzirii sunt mai pronuntate in prezent decat erau cand expansiunea PIB se apropia de 8 procente. Acum, inflatia se ambaleaza, deficitul extern continua sa creasca, iar rata somajului a ajuns la un minim istoric.
Paradox? Ma tem ca nu. Situatia de azi arata exact limitele dramatice ale capacitatii economiei romanesti nu de a concura la un nivel apropiat de cel mediu european, ci chiar de a recupera decalajul enorm care ne separa de acest nivel. Iar aceasta stare de lucruri are o singura explicatie, aceeasi din 1990 incoace: politicile schioape promovate de autoritatile romane.
Merita semnalat faptul ca momentele de ameliorare a politicilor, oricat de putine si de nestatornice, si-au aratat de fiecare data roadele, imbunatatind putin - vai, mult prea putin - performanta economica: introducerea TVA (regretata la vremea aceea de primul-ministru Nicolae Vacaroiu, caruia angajamente anterioare i-au fortat mana); restructurarea masiva a mineritului din Valea Jiului (o performanta de care Victor Ciorbea s-a speriat intr-atat, incat a refuzat sa mai reformeze ceva pana guvernul lui a fost debarcat); cota unica de impozitare a salariilor si reducerea impozitului pe profit (singurele masuri cu adevarat liberale ale guvernului Tariceanu) - toate acestea au contribuit cu cate ceva la reducerea distorsiunilor si la descatusarea initiativelor in economia romaneasca.
Sa luam de exemplu masurile de politica fiscala din 2005. Efectele lor pozitive s-au facut simtite inca din acel an, cu mult mai rapid decat fusese anticipat: deficitul public consolidat a coborat la mai putin de un procent din PIB, inflatia a scazut semnificativ, cresterea economica a fost sanatoasa. S-au pus astfel baze excelente pentru expansiunea investitiilor straine din anul care a urmat - an in care, sa ne amintim, raportul de specialitate al Bancii Mondiale situa Romania pe locul doi intre tarile cu cel mai rapid progres in imbunatatirea mediului de afaceri din lume. Politicile prietenoase pentru initiative economice, inflatia situata sub 10% si in scadere, la care se adauga intrarea iminenta in UE - iata explicatiile boom-ului investitional din 2006. Si, as spune, explicatia faptului ca economia nu s-a supraincalzit, chiar la o rata de crestere de aproape opt procente.
Dupa acest moment de succes, guvernul Tariceanu nu si-a mai adus aminte de economie decat sporadic si doar pentru a lua decizii care pun bete in roate bunei ei functionari: a marit numarul functionarilor publici, tensionand o piata a muncii oricum in suferinta; le-a umflat salariile (care au crescut in 2006 cu peste 33%, dublu fata de media pe economie; administratia publica depaseste salariul mediu cu nu mai putin de 82%, ceea ce o asaza pe un invidiat loc doi intre cele 14 grupe de activitati economice), ceea ce a pus o presiune enorma asupra mediului de afaceri si a ambalat motoarele cererilor salariale; a mai adus cateva modificari la oricum retrograda legislatie a muncii, pentru a-i apara si mai mult pe salariati, a birocratiza evidentele si a intari sindicatele - toate, masuri care franeaza potentialul de crestere a productivitatii muncii; a inceput sa mareasca povara fiscala, mai intai pentru salariati, iar de curand si pentru intreprinderi si va fi silit sa continue sa o faca, pentru a acoperi gaura bugetara pe care a generat-o cu marirea pensiilor cu mult peste cat poate duce economia.
In 2006 investitiile straine directe au acoperit aproape integral deficitul de cont curent. Inrautatirea mediului de afaceri si probabila lui deteriorare in continuare sunt cauzele economice de ordin intern pentru care influxul investitional a scazut in acest an. Cum scena politica a ajuns la o brambureala de nedescris, iar seria de alegeri (europene, locale, legislative, prezidentiale) abia urmeaza, nu ne asteapta clarificari in viitorul previzibil. Se adauga aici tensiunile de pe piata financiara internationala, care, ca de fiecare data, ii afecteaza intai pe cei mai vulnerabili; nu e de mirare ca Bursa de la Bucuresti si cursul leului au suferit cele mai abrupte pierderi din regiune.
Aceasta combinatie nefericita de factori interni si externi lasa putine sanse de redresare fluxului investitional, in general, si investitiilor straine, in special. O speranta firava as intrezari doar dinspre cativa mari investitori (Ford, Renault, Nokia), ale caror decizii strategice nu sunt schimbate de evolutii pe care ei le pot considera totusi conjuncturale. Efectul de antrenare pe orizontala al acestor investitii ar putea atenua din consecintele evolutiilor prezentate mai sus.
Pe ansamblu si in absenta unor politici corective - atat de improbabile, in mediul politic actual - rata naturala de crestere a economiei va scadea in continuare. Nici capitalul, nici forta de munca nu au resurse pentru a relua avantul din 2006. Dezechilibrul dintre cerere si oferta nu va mai fi atenuat prin cresterea rapida a PIB si probabil ca nici prin adancirea deficitului de cont curent, ajuns nefinantabil. Raman doar inflatia si deprecierea cursului, care vor amputa cererea reala. Ma astept ca deja din septembrie inflatia cumulata pe 12 luni sa depaseasca 5,5%. Echilibrul se restabileste si cand politicile sunt proaste.
Eugen Radulescu este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
