Asistam din ce in ce mai vizibil la o disolutie a puterii reprezentate de guvernul Tariceanu.
De trei saptamani scolile si universitatile stau inchise, bate vantul in salile de clasa, copiii si studentii sunt pe strazi, in parcuri si discoteci, parintii sunt alarmati ca-si vad odraslele fara capatai, o parte esentiala a vietii sociale se afla in haos, iar guvernul se dovedeste neputincios in fata crizei. In parlament, discutia la buget inainteaza cu pasi de melc si cea mai optimista profetie este ca bugetul va fi votat inainte de Craciun. Descoperim astfel ca pe langa puterea executiva fiinteaza o putere legislativa si una judecatoreasca, ca in Parlament opozitia este aceea care face jocurile, iar cu privire la greva din invatamant ultimul cuvant il are Curtea Constitutionala. Iar aceasta Curte este de fapt manevrata de vechea putere, de ancien regime. Doar ea este aceea care a decis ca presedintii Camerei si Senatului sunt inamovibili si a respins astfel cererea guvernului Tariceanu.
Pe scurt, in societatea romaneasca puterea nu este functionala din cauza raporturilor de adversitate intre executiv, legislativ si judiciar. Guvernul nu-si poate impune vointa, nu poate asigura mersul inainte al rotitelor societatii, intr-un cuvant este impotent. Executivul nu poate pilota nici puterea legislativa, nici pe cea judecatoreasca.
Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Explicatia apartine istoriei. Dupa alegerile parlamentare de anul trecut, nici Alianta D.A. nu dispunea de majoritate, nici PSD nu putea avea pretentii la guvernare. Balanta depindea de UDMR si Partidul Umanist. La inceput, cele doua partide cochetau cu Adrian Nastase, dar dupa infrangerea acestuia la prezidentiale, ele au fost atrase de noul presedinte Traian Basescu si asa s-a format guvernul Tariceanu. Guvernul, insa, este numai o parte a puterii, cea executiva, iar Constitutia proclama ca "Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale".
Ajungem astfel la clasica intrebare: Ce e de facut? Dupa parerea mea, exista o solutie, dar ea cere o totala schimbare de viziune strategica si la depozitarii puterii executive, si la principala forta a opozitiei PSD. Ambii trebuie sa porneasca de la faptul ca in acest sfarsit de noiembrie, Romania se afla intr-o faza decisiva a integrarii in Uniunea Europeana, care dureaza doar patru luni pana in aprilie 2006, cand va aparea un nou Raport de Tara, urmat de un summit european care va hotari daca Romania va fi primita in UE la 1 ianuarie 2007. Este foarte problematic daca rezultatul va fi pozitiv in cazul in care in aceasta tara ar exista o colaborare intre cele trei puteri - executiva, legislativa si judecatoreasca - menita a permite adoptarea legilor cerute de comisia UE si in mod deosebit anchetarea si condamnarea unor pesti mari ai coruptiei.
In mod evident, rolul de actor principal in aceasta conjunctura revine presedintelui Traian Basescu. Numai el poate initia o noua strategie in relatiile cu PSD. Mircea Geoana a declarat in cateva randuri ca PSD doreste sa-si aduca contributia la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Imi dau seama ca este vorba de o cotitura strategica foarte greu de pus in practica daca tinem seama de adversitatea care anima cele doua tabere. Dar presedintele Basescu are ocazia sa-si arate capacitatea de mediator.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
