Traim mai rau ca inainte de 1989? Categoric nu. Dar oamenii spun ce simt. Si multi dintre ei asta simt: ca o duc rau. Sondajele nu fac analize. Ele masoara simtirea colectiva.
Cert este ca in decembrie ''89, deindata ce au tacut armele, s-au dezlantuit visele. Romanii au inceput sa nazuiasca la o bunastare imposibila.
Am primit tot mai multi bani, dar cu ei n-am putut sa cumparam mai multe marfuri. Din cauza inflatiei. A devenit obsesiva teama de cresterea generalizata a preturilor si tarifelor. Dar nici autoritatile, nici populatia n-au inteles ca inflatia apare mai ales atunci cand se restrange oferta de produse si de servicii. Daca pe piata ar fi fost mai multe servicii, mai multe bunuri, dar atentie: provenite din mai multa munca performanta, am fi avut mai putina inflatie.
Asa insa, loviti de inflatie, romanii au dat uitarii cozile de la magazinele alimentare, frigul din case, duminicile lucratoare, salariile amputate de dinainte de decembrie ''89. Raul de-atunci a ramas o amintire, tot mai mult estompata. Raul de astazi e istorie traita. Si resimtita puternic.
Dar, incet-incet, se schimba societatea, se schimba viata noastra, creste numarul salariatilor care castiga bine, au aparut magazine care nu se deosebesc de cele din Occident, se extinde sistemul creditelor de consum. Chiar daca cu incetinitorul. Toate pe fondul dezinflatiei si al cresterii economice.
In ''90, oamenii se temeau de somaj. Si gandeau ca pierderea locului de munca echivaleaza cu pierderea sensului existentei.
Intr-un alt tip de societate, cu o piata normala, o astfel de declaratie ar fi sunat straniu. Piata muncii e flexibila, oamenii isi schimba frecvent locurile de munca, isi schimba chiar profesiile, fara sa li se para o drama. La noi, insa, somajul era socotit o catastrofa.
Cu timpul, insa, gandirea s-a schimbat. In intreprinderile cu pierderi, unde se impunea reducerea surplusului de personal, au fost ingrosate cozile in fata birourilor de disponibilizari. Contractul suna straniu: 12 sau 16 sau 24 de salarii contra acceptarii titlului de somer. Desigur, fara convulsii sociale.
Intr-o astfel de conjunctura am mai pierdut ceva caractere, ceva harnicie, cate ceva din setea de invatatura de dinainte de ''89.
N-am pierdut insa inteligenta. Din nefericire, insa, inteligenta e de prea multe ori canalizata catre lucruri rele: delasare, coruptie, inselaciune.
Societatea romaneasca are nevoie ca de aer de munca indarjita si de produse performante. La noi, insa, lucrurile sunt amestecate. Unii, intr-adevar, muncesc din greu. Si bine. Multi iansa nu dau deloc in branci. Sau dau in branci, dar munca lor nu-i competitiva. In fabricile statului, nu in toate, dar in multe, nu se munceste cu prea mare insufletire. In loc de profit se aduna risipa, pierderi, stocuri de produse care nu se vand. Nici serviciile, chiar daca au cunoscut schimbari importante, nu ating standarde moderne. De altfel, romanii apeleaza rareori la servicii organizate. Dominanta e piata neagra.
La nivelul intregii societati, cu prea putine exceptii, nu se simte inca inviorarea asteptata. Macaralele inca stationeaza. In tara miroase prea putin a ciment, piata de consum n-are anvergura dorita. Trenul consumului e inca un biet personal. Desi, paradoxal, Romania consuma mai mult decat produce.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
