Congresul PSD din 21 aprilie a confirmat enorma popularitate de care au ajuns sa se bucure divertismentele TV de sambata seara: atat publicul din sala, cat si cei care au urmarit emisiunea in fata televizoarelor au asteptat cu sufletul la gura ca prezentatorii sa le ofere, la final, una sau mai multe surprize. Si nu au fost dezamagiti. De teama sa nu-si piarda audienta, cei peste o mie cinci sute de social-democrati s-au ferit spontan de orice ar fi putut sa semene cu o plicticoasa dezbatere in jurul ideilor, programelor si proiectelor. In schimb, vedetele de partid au intretinut spectatorii cu monologuri improvizate, schimburi vioaie de replici cu sala, momente de amnezie, anacronisme, glume si jocuri de cuvinte. Totul declamat, rostit sau strigat intr-o limba romana ce a avut grija sa nu sfideze publicul larg prin caracterul ei ingrijit si literar. Apoi, congresistii au fost distribuiti intr-un lung si animat montaj coregrafic in fata cabinelor de vot. In sfarsit, programul s-a incheiat prin aparitii si disparitii spectaculoase de persoane din conducerea partidului.
Cu exceptia supararii lui Ion Iliescu, disperat ca scade vazand cu ochii numarul de vizitatori ai ruinelor proiectului leninist, al caror custode este de cincisprezece ani, congresul a fost o fictiune media, pusa in scena pentru a-i face pe telespectatori sa uite o clipa de preocuparile cotidiene. Congresul a evitat capcana - in care putem fi siguri ca ar fi cazut social-democratii germani sau socialistii francezi, mai putin rafinati in utilizarea mijloacelor de comunicare - de a-si manifesta solidaritatea politica cu salariatii Postei Romane, a caror greva fusese infranta de guvern cu o zi mai devreme, ori cu feroviarii care urmau sa intre in greva a doua zi. Apararea muncii impotriva capitalului si a proprietatii nu este, pentru PSD, decat un stereotip lingvistic dobandit din frecventarea Internationalei Socialiste. Membrii fostei si actualei, ca si fostei viitoare conduceri a partidului stiu ca problemele muncii si ale celor ce traiesc din propria munca fac de regula subiectul unor emisiuni cu audienta minima. De aceea ei nu s-au alaturat, in martie 2005, salariatilor care au manifestant pretutindeni in tara si nu au sustinut in vreun fel cea mai importanta mobilizare sindicala din ultimii ani.
Salariatii sunt prea multi, prea anonimi, prea banali si, in plus, punerea lor in centrul atentiei ar putea fi interpretata ca un demers nostalgic. Numai pe vremea comunismului muncitorul era un erou public. Telespectatorul postcomunist, care este si alegator, pare insa fermecat de personaje din lumea spectacolului de divertisment. De aceea, conducerea PSD nu se mai identifica cu necunoscutii care populeaza lumea muncii, ci aspira la popularitatea prezentatorului de sambata seara. Tocmai pentru ca standardele pe care le-a adoptat au fost inspirate de prestatia intelectuala si mediatica a categoriei de vedete de televiziune reprezentata de Andreea Marin, Congresul l-a facut pe Mircea Geoana presedinte impotriva lui Iliescu, alegerea sa fiind tot atat de lipsita de motivatii rationale si de sens politic ca si recenta victorie a lui Traian Basescu asupra lui Adrian Nastase.
Mircea Geoana nu a prezentat un proiect politic pe care cineva sa-si fi luat timpul sa-l citeasca si sa-l dezbata. Programul si rezolutiile congresului unui partid cu vocatie guvernamentala au fost scrise pentru toti candidatii, iar ideile cuprinse in aceste documente au fost atat de putine incat redactorii au repetat de mai multe ori aceleasi pagini pentru a compila o brosura de nici macar cincizeci de file. Prin comparatie, congresul FSN din martie 1992, in care s-au confruntat trei motiuni consistente, ar semana mai degraba cu o reuniune academica. Programul lui Mircea Geoana, adoptat cu entuziasm de majoritatea Congresului, s-a redus la urmatoarea propozitie: "Sa iesim la bataie". Altfel spus, insensibili la miscarile de protest pornite din mijlocul societatii, incapabili de initiative legislative in parlament, nepriceputi sa organizeze suspendarea unui Presedinte iresponsabil, militantii social-democrati nu ar mai avea altceva de facut decat sa coboare in strada si, precum civilii palestinieni lipsiti de orice fel de mijloace institutionale, sa arunce cu pietre in majoritatea guvernamentala, in procurorii PNA, in cortegiul prezidential, in sediile partidelor concurente.
In trecuta campanie electorala, pro-gramul politic al lui Basescu fusese deja rezumat de amenintarea ca-l va "lipi de pereti" pe Nastase. Cu generatia Geoana si Ponta, PSD a devenit la randul sau, dupa exemplul partidelor Democrat si National Liberal, o gasca de cartier politic, gata sa-si dispute cu banda rivala dreptul de a percepe taxa de protectie de la trecatori. Trecatorii sunt, in acest caz, chiar cetatenii, carora nu le mai ramane decat sa priveasca de pe trotuar muschii lui Geoana si ai lui Basescu si sa incerce sa ghiceasca cui ii vor plati pe viitor impozit pentru privilegiul dubios de a trai in Romania, tara in care singurele surprize ce merita comentate se petrec sambata seara la televizor.
* Daniel Barbu este analist politic si profesor la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
