Opinii

Iulian Anghel: Oamenii politici au ajuns prizonierii propriilor urzeli

22.01.2007, 18:44 17

Nimic nu pare mai rafinat in randul clasei noastre politice decat stiinta complotului. Prada acestei urzeli - numita la noi strategie politica - ii cad cei care nu au urzit la timp sau au facut-o diletant. In ultimul razboi politic nu vedem deocamdata victime de prima mana pentru ca urzeala s-a petrecut si se petrece concomitent. Iar stiinta este sa complotezi cu un pas inaintea celuilalt. Cine nu are un proiect de complot pe termen mediu si lung risca sa ramana descoperit si sa piarda.
De peste un an PD si presedintele Basescu urzesc indepartarea premierului Tariceanu - "biletelul" este doar episodul cel mai nou. De aproape doi ani PSD - caruia i se alatura PC si PRM si, in dese randuri, PNL - urzeste decredibilizarea lui Basescu si, iata, pregateste suspendarea sa.
Suspendarea presedintelui ar fi un precedent in viata politica romaneasca. Nu unul neaparat periculos, ci, la un moment dat, ar fi o dovada de normalitate daca seful statului chiar a incalcat Constitutia. Insa toata discutia in jurul acestui subiect are ingredientele unei urzeli. PSD cauta prin legi si constitutii sa gaseasca ceva. Premierul crede ca procedura deschisa impotriva presedintelui este un pretext, dar spune ca nu stie cum vor vota parlamentarii PNL cand se va ajunge la vot. Nu este exclus ca liberalii sa voteze pentru suspendarea adversarului lor, desi s-ar putea dovedi ca elementele care sa justifice o astfel de masura sunt irelevante.
PSD se face ca se incrunta si la Tariceanu, dar o face gales. Caderea lui Tariceanu ar incununa urzeala lui Basescu si asta nu convine social-democratilor. De aceea, despre motiunea de cenzura ei vorbesc din varful buzelor - nu au chef sa o depuna, daca nu cumva vor fi constransi de un bun-simt regizat ce trebuie sa insoteasca o urzeala ca lumea pentru a o face credibila. Daca se va ajunge la motiune - votul este secret - nu ar fi insa o surpriza ca Tariceanu sa ramana in functie, mai mult sa-si duca mandatul la capat chiar si fara democrati.
De urzit, urzesc si democratii, cot la cot cu Basescu si separat. Asa stand lucrurile, nu intotdeauna interesul PD coincide cu cel al presedintelui. Vorba doamnei Boagiu, intr-o sedinta cu usile inchise a partidului: daca ne retragem de la guvernare, ce se intampla cu ministerul meu? Pe de alta parte, democratii clujeni din jurul lui Blaga neaga ca ar fi stat la taifas cu social-democratii lui Rus, asa cum s-a zvonit. Dar nu ar fi de mirare intrucat urzeala, dupa cum se vede, este transpartinica.
Urzeala este pe termen scurt, mediu si lung. Cea pe termen scurt - ca de pilda demiterea lui Bodu - este mai spectaculoasa. Cea pe termen mediu si lung este mai plictisitoare, dar, cu rabdare, isi arata efectele. Inainte de a sari cu biletelul, trebuia aratat ca in jurul petroliberalului colcaie grupuri de interese. Daca lucrurile stau asa, totul capata logica, iar vinovatia este mai greu de pus la indoiala. Iar intesesul national ("am tacut pana acum pentru a nu periclita integrarea in UE") salveaza o posibila culpa. Urzeala functioneaza si in alt fel: daca demonstrezi ca si presedintele are propriul grup de interese, atunci egalizarea "culpelor" conduce la un joc de suma nula.
Urzeala are, pe langa virtutea ca te poate pune la adapost de alte urzeli, o hiba. Ea consuma enorm din resursele ce pot fi directionate catre alte scopuri. De pilda, Geoana spune ca a renuntat la o intalnire cu Tony Blair, unde urma sa discute chestiuni importante pentru partidul sau si pentru cel al premierului britanic, pentru a gestiona raspunsul PSD la criza din tara. Fugea criza din Romania pana cand se intorcea Geoana de la Londra?
Urzeala are un mare pacat: te face prizonierul ei. Odata intrat in lantul urzelii, trebuie sa tesi panza dupa panza, sa te ridici cat mai sus pe aceasta panza pentru a vedea o dara de lumina prin fereastra. Asa se face ca oamenii nostri politici obligati sa urzeasca sunt, de fapt, prizonierii urzelii. O fac cu talent sau din inertie - insa o fac pentru ca cine nu are un complot la indemana sau un proiect de complot risca sa cada in urzeala altuia.

Iulian Anghel este editor politic la ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO