Citiţi aici despre criza prin care au trebuit să treacă românii,cu sau fără voia lor. Mirkovics Anamaria ne-a trimis câteva"frânturi" din jurnalul său de criză
Martie: A cincea lună de stat acasă. Am trecutde iarnă fără să îngheţ în staţia de autobuz. Ultimele economiisunt pe terminate, noroc că stau acasă cu ai mei care mă susţinmoral şi culinar. [...] Prima invitaţie la interviu- a primit tatasalariul, îmi permit biletul dus-întors pînă la oraş.
1 Aprilie: Prima zi de muncă. Ni se face"onboarding": o tanti foarte plină de sine ne ţine teoriaoropsiţilor, ne spune că trebuie să fim cei mai fericiţi că ne-auangajat pe timp de criză, ne prezintă viaţa ei perfectă, marilerealizări ale firmei şi prietena care a ajutat-o să se propulsezeîn firmă, ne dă să semnăm contracte şi angajamente. La final netrage o palmă cu oferta salarială şi ne trimite la testarepsihologică. Eu sunt degradată în acte, pentru că la call center nudă bine să fii expert în comunicare. Mă cert şi obţin calificativulde filolog, conform denumirii facultăţii absolvite.
Aprilie: La testarea psihologica ne detaşăm dingrupă două persoane: ultimul loc de muncă - analist financiar(sic!). Ieşim de acolo cu capul în pămînt, nu noi am vrut săajungem aici. Merg foarte mult pe jos, colind oraşul prin oricevreme, nu am bani de abonament pe troleibuz. Încerc să nu cheltui"dota" de 50 de lei pe săptămînă pe prostii, pînă la primul salariumai este.
Iulie: Primesc premiu de stimulare pentru munca depusă: 120 delei. Cît să îmi permit să îmi iau două perechi de sandale la preţde una...Cine mai zice că e rău pe perioada de criză, cînd însăşiguvernanţii neagă criza, e un prost!
August: Colegii mei cu părinţi cu dare de mînăpleacă la mare. Noi disperaţii amînăm concediul.
Octombrie: Rămasă fără voce din cauzenecunoscute, mi se spune pe ton ameninţător că pot pleca înconcediu medical dar pe propria răspundere(!). La revenire, găsescun mail nuanţat din acea perioadă: dacă ne îmbolnăvim subit, nu evorba că superiorii nu observă asta, dar...se pare că s-au revoltatcolegii de ce mi s-a spus mie cînd am anunţat după prima oră demuncă, că nu pot continua.
Decembrie: Banii sunt tot mai puţini, poatevine vreo primă. Se ia decizia să nu se mai dea sporuri deperformanţă. Acum se dă spor pentru vînzări - traget-ul e deneatins. Că doar îi întrecem lunar pe rivalii noştri din business,suntem mai înhămaţi şi mai prost plătiţi. Şi ne facem reclamaţiiunii altora la cei care ne-au angajat. Primim un breloc cadou desărbători şi o veste mare: toată lumea lucrează de Crăciun şi deAnul Nou. Ies la ora 16 de la serviciu, fac Revelionul şi la 7dimineaţa sunt înapoi la datorie.
Ianuarie: Avem colegi noi, ne mărim efectivele.Salariul este acelaşi. Se anunţă disponibilizări din martie, dar nula noi. Lumea înnebunită sună şi dă vina pe noi. Ne sună în specialpersoane care îşi permit lucruri scumpe şi fac pe victimele. Setînguiesc mai abitir ca un funcţionar sau un profesor, peprincipiul "daca merge".
Martie: Se angajează oameni noi, suntem în top. Vine cineva de lafirma mamă şi ne ţine prelegeri că nu suntem buni de nimic, suntemnişte frustraţi ( ni se spune cu exact aceleaşi cuvinte!). Sestrînge laţul şi mai tare: nu mai sunt premii, nu mai sunt uneleprivilegii. Noi muncim, noi nu gîndim, şomajul ar fi ideal, darcine să ţi-l dea. Aud că sunt chemaţi în şedinţă cei vizaţi şi suntpuşi să-şi semneze demisia. Începe psihoza. Paştele îl petrec laserviciu. Nu mai primim nici breloc.
Iulie: Lumea e tot mai înnebunită, suntem încriză, TVA-ul creşte. Mi se impozitează bonurile de masă. Şi la cemă ajută că le am? Banii care mi i-au tăiat erau exact ce imirămînea de cheltuială după ce plăteam partea mea de chirie înapartamentul infect, plin de igrasie şi foarte neîngrijit pe care-lîmpart cu o profesoară şi o studentă. Bonurile nu mi le cumpărănimeni, iar mama mă ţine cu mîncare de la ţară.
August: S-a trezit lumea că s-au măritfacturile din cauza TVA-ului. Tot eu sunt de vină. Aud repertoriuvariat la căscuţă, în funcţie de preferintele electorale ale celorcare sună. Şi nu mai e criză: lumea e la mare, în străinătate, serelaxează. Eu muncesc. Scap în sfîrşit de creditul de 100 leilunar/cinci ani. Plîng şi eu şi doamna care-mi dă foaia care măabsolvă. Mărire de salariu nu se întrevede.
Septembrie: sunt racolată de o firmă deprestigiu. După interviu, mi se aruncă o sumă deloc de neglijat însituaţia mea, plus un salariu puţin mai mare decît prezentul şicomision din vînzări pe internaţional. Semnez ca pe durata de un ansă nu plec din firmă. Oricum n-am de unde să-i returnez.
Octombrie: Este adusă o persoană dinstrăinătate exact pe acelaşi post. Rămîn să ma uit pe pereţi. Şi săsper...Într-o revistă de profil se scrie despre firma noastră careare creştere cu 25% pe perioada crizei. La fel şi concurenţa.
Decembrie: A treia lună de mai-mult-uitat-pepereţi. Sper să nu mă dea în şomaj. Iau şi cadou de sărbători şimerg şi la masă la restaurant de patru stele, împreună cu colegii.Îmi promit să trag cu dinţii de post, colegii sunt de treabă.
Martie: Fac munca cea mai urîtă, pe principiulultimului venit în firmă (mi se spune în faţă de ce sunt eu ceaaleasă). Mai apuc şi cîte o vînzare, dar e contorizată în altăparte: postul meu e pe internaţional. Nu am primit nici un comisionpînă acum.
Aprilie: Mă îmbolnăvesc, iau bani împrumutpentru tratamente, mi se scot ochii pentru medical. În sfîrşitPaştele acasă cu ai mei. Şi cadou de la serviciu, în plic cuiepuraş desenat de secretară în orele de relaş.
Mai: Mai am mult de tras pînă să mă achit dedatorii.Banii sunt tot aceeaşi, mi se mai induce încă sentimentulde ultimului venit. Pîinea e mai scumpă cu 0,8 bani în ultimeledouă săptămîni. Dacă mă lasă şi butelia, o dau pe hrană rece pînăla leafa de la începutul lunii viitoare. Iar la TV se anunţăsfîrşitul crizei...
Urmează: "criza" electorală!
Răspunderea pentru conţinutul articolelor publicaterevine exclusiv autorilor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
