Sigur ca e mai usor cu leul greu. Spui mai repede "un leu" decat "zece mii de lei". Este clar. Casierei de la hipermarket intervievata la mijlocul saptamanii trecute i-a placut "martisorul" Bancii Nationale. Abia acum am putut vedea ca hotararea de a fi taiate patru zerouri si nu trei a fost buna. Doar asa se simte cu adevarat "greutatea". Cu numai trei zerouri taiate, desi calculele s-ar fi facut mult mai usor, noul leu ar fi fost la alta categorie - "semi-greu". Iar impactul psihologic, care constituie 90% din obiectivul acestei masuri, ar fi fost atenuat. Taierea celor patru zerouri parca ar despuia preturile din Romania, facandu-le mult mai usor de comparat cu cele din Vest.
Spre exemplu, un pranz intr-o braserie de calitate medie ajunge la 20 de lei noi: o ciorba 5-7 lei, snitelul sau friptura 12-15 lei. In restaurantele vieneze tot de calitate medie, supa este in jur de cinci euro, iar snitelul 14 euro. Sigur, media lor de calitate nu este totuna cu media noastra, dar asemanarea este izbitoare.
Diferenta intre puterea de cumparare se vede acum mult mai bine: in zona euro salariul mediu net este in jur de 1.400-1.500 de euro, in Romania de 700-750 de lei noi (180-200 de euro), adica de opt ori mai mici in euro. Este acum mult mai limpede ca pentru un nivel de trai "similar" (in limita de comparatie a calitatii "medii" amintite), ar trebui ca in Romania salariul mediu net sa fie de 1.500 de lei noi (350-400 de euro). Deci de circa patru ori mai mic decat salariul mediu din Occident, dar cu aceeasi putere de cumparare la bunuri similare (chiar daca de calitate diferita). Iar ca salariul mediu sa fie de 350 de euro peste noapte, ar trebui ca euro sa fie cotat la jumatate fata de acum. Si chiar este. Nu pe piata valutara, ci pe "piata" puterii de cumparare. Conform paritatii puterii de cumparare PPP (purchasing-power parity) dintre Romania si zona euro, euro ar trebui sa fie cotat la circa 22.000 de lei.
Teoria paritatii puterii de cumparare spune ca pe termen lung rata de schimb a monedelor din doua tari tinde catre o valoare care egalizeaza preturile unui cos de bunuri identic in cele doua tari. Spre exemplu, unul din "cosurile" folosite este Big Mac-ul (revista britanica The Economist publica trimestrial Big Mac Index, obtinut din comparatia preturilor Big Mac-ului in dolari in diverse tari ale lumii). Un Big Mac costa in Romania 65.000 de lei, iar pretul mediu din zona euro, (conform The Economist din decembrie), este de 2,9 euro. De aici inseamna ca rata "reala" (conform paritatii puterii de cumparare) de schimb intre leu si euro este de circa 22.400 de lei (65.000 impartit la 2,9 euro), si nu 37.000-38.000 de lei cat este acum pe piata valutara. La acest curs, salariul mediu net din Romania ar fi 310-320 de euro. Raportul de aproape 1 la 2 intre cursul dat de piata valutara si cursul "Big Mac" arata ca valoarea reala a activelor din Romania - case, companii, oameni (adica plata muncii lor), si, in ultima instanta, leii care masoara aceste active - este de circa doua ori mai mare decat cea data de piata valutara.
Activele romanesti sunt inca, in majoritate, ieftine. Exact ca niste case de pe o strada centrala, dar fara pavaj, canalizare sau gaz metan, activele autohtone au fost pana acum devalorizate de inflatie ridicata, instabilitate legislativa, birocratie, privatizare lenta.
Acestea au fost ca niste bariere care au oprit interesul investitorilor straini. Acum barierele incep sa se ridice, iar asa cum o apa navaleste peste zagazurile scoase din calea sa, vin acum banii in Romania. Aceasta este de altfel si explicatia cererii ridicate de lei din ultima perioada.
Bun, si chiar daca euro ar fi 20.000 de lei, salariile din Romania tot ar fi de patru ori mai mici decat cele din Austria. Iar pranzul la braserie sau Big Mac-ul nu da masura intreaga a nivelului cheltuielilor: tot mai multe produse si servicii tind catre preturile din Uniunea Europeana. Cum se explica? Prin diferenta de productivitate. Spre exemplu, OMV avea inainte de achizitia Petrom o cifra de afaceri de 6 miliarde de euro cu 6.100 de salariati, iar Petrom 2 miliarde de euro cu circa 54.000 de salariati. Ca urmare, un salariat OMV avea o productivitate de 1.000.000 de euro/an, iar unul de la Petrom 37.000 de euro/an. Aceasta diferenta de productivitate va fi recuperata mult mai greu decat diferenta de evaluare. Aici este vorba de vestitele decalaje "istorice" de dezvoltare: infrastructura, educatie manageriala, tehnologica, de nivel al investitiilor. Dar este bine macar ca stim cum stam si cat ne desparte de obiectiv. Iar faptul ca noul nostru leu poate va avea o viata mai scurta decat cea prevazuta ini-tial - Bulgaria a anuntat deja ca vrea sa adopte euro in mod unilateral si in Polonia circula o idee similara - de acum conteaza mai putin. Zarurile sunt aruncate.
* Sorin Paslaru este redactor-sef adjunct la Ziarul Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
