„Orice vreau să fac în minister se blochează, iar când mă duc să le cer ceva sau vreau să schimb funcţionarii, primesc telefoane de la oamenii politici care îi susţin. Nimic nu poţi să faci. Cred că o să mă întorc la Bruxelles“, mărturisea recent un ministru secretar de stat, doctor în domeniul său de activitate, care a venit în ţară după o activitate de peste 10 ani în organizaţiile europene.
De fiecare dată când se schimbă un guvern, miniştrii vin cu planuri, anunţă reindustrializări, investiţii, că vor curăţa companiile de stat, că vor transparentiza acţiunea guvernamentală. Vorbe. La două trei luni, tonul triumfal oboseşte. Practica a arătat că devin prizonierii instituţiilor pe care îşi închipuie că le conduc. Probabil că după atâţia ani în care mandatul unui ministru nu durează mai mult de jumătate de an -un an, funcţionarii se uită cu milă la ei. „Ia uită-te şi la X, ce planuri are, ce declaraţii sforăitoare, nu-şi dă seama că nu se va alege nimic din ce spune.“
De fapt, miniştrii îşi joacă piesa - îşi fac ei timp pentru o semnătură pe un document cu destinaţie „specială“, restul este PR, - iar directorimea şi funcţionarii pe a lor - să rămână pe poziţii, cu dreptul lor de semnătură.
Ori nu ştiu ce să le ceară celor din jur, ori pur şi simplu nu le cer pentru că sunt ocupaţi nu cu dezvoltarea sectorului şi a României, ci, printre altele, cum arată biroul.
Ce a cerut spre exemplu un fost ministru al economiei, cunoscut pentru că a prelungit contractele preferenţiale la Hidroelectrica până în 2019, când şi-a preluat funcţia? Ca în două săptămâni să se schimbe „tot“. „Tot“ -adică echipa de consilieri şi directori eventual? Nu, tot mobilierul. Nu „suporta“ pianul şi ce rămăsese după fostul ministru.
Ieşirile în public ale miniştrilor sunt teste pentru ce calitate au echipele lor de consilieri şi de directori. Atunci se vede dacă „aparatul“ lucrează şi pentru ei sau sunt ca uleiul şi apa.
În 90% din conferinţele la care vin însă, miniştrii sau secretarii de stat vin nepregătiţi. Nici măcar un brief, un „punctaj“ cum se spune în lumea birocraţilor nu au sub ochi, ce să mai vorbeşti de o prezentare, de 10 slide-uri? Iau invitaţia eventual când intră în sala de conferinţă şi formulează nişte idei în funcţie de temele propuse, rămân o oră şi pleacă. Oamenii din sală vor dezbatere, vor să pună întrebări - nu mai au cui.
Într-un discurs recent, un ministru a făcut comparaţii istorice, a trimis la întâmplări de acum 400 de ani, dar nu a fost în stare să dea trei date statistice despre sectorul de activitate la a cărui conferinţă anuală venise invitat. Cum este azi, cum vrea să fie mâine şi ce va face ca să ajungă acolo? În cifre.
Au echipe de funcţionari, dar degeaba. Nu se vede. Nu au exerciţiul de a evalua şi de a pune pe masă opţiuni strategice, cu avantaje şi dezvantaje, pentru a merge într-o direcţie sau alta. Nu ştiu ce vor practic, pentru că nu cunosc în detaliu structura economiei sau a sectorului de activitate.
Rar vezi rapoarte cuprinzătoare pe un sector de activitate, o analiză a modului cum s-au cheltuit banii de exemplu pe bazine de înot: câţi bani s-au cheltuit până în prezent, ce firme au încasat banii, câte sunt gata. În patru pagini se poate vedea tot.
Deliberat, este întreţinută o confuzie privind banii plătiţi. Bugetele nu sunt transparentizate, ministerele nu publică pe site-uri atribuirile făcute, sau dacă le publică, nu într-un format care să permită analize şi comparaţii.
Rar, apar şi rapoarte care mai scot la lumină modul de drenare a banilor publici, dar atunci apar întrebări privind finalitatea. Un raport al Corpului de Control al premierului dat ieri publicităţii, care scoate la iveală sutele de milioane de euro plătite de Metrorex către o firmă privată, Metroul SA, pentru contracte de consultanţă, este un exemplu.
Că nu ştiu, că nu vor, că nu pot, aproape că nu mai contează. Contează însă că în fiecare zi lipsa de acţiune se vede.
Businessul se scufundă pentru că banii de şosele - 1,7 miliarde de euro pe an are buget CNADNR, nu se văd în infrastructură - evaziunea creşte pentru că taxele şi contribuţiile sociale mari determină companiile să folosească metode alternative de plată a salariilor, banii noi care ar putea intra din fonduri europene sunt blocaţi.
Degeaba ai miniştri dacă nu ai ministere care să lucreze pentru ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
