Unul dintre directorii executivi ai unei companii private prezent joi la şedinţa deschisă de redacţie a Ziarului Financiar ZF Expert "Cum relansăm economia" a răbufnit: "Şi dacă sunt două ore după-amiaza prim-ministru fac mai mult decât cei de la putere. Problema este doar lipsa de bunăvoinţă", a spus el.
Răbufnirea exprimă ceea ce simte de fapt toată clasa de business din România: soluţiile de a avea o guvernare mai bună, o administrare mai eficientă a banilor publici, sunt la îndemână. Pur şi simplu administraţi gândindu-vă la rezultate şi veţi găsi bani destui şi pentru şcoli, şi pentru şosele şi pentru spitale, este opinia generală.
Şi mai mult, în această perioadă în care accesul la bani este dificil, ar trebui să puteţi face şi economii. Astfel, oamenii de business nu înţeleg cum de administraţia nu poate micşora cheltuielile - pentru a elibera bani în consum care să permită relansarea economiei- având la dispoziţie sume duble faţă de acum cinci-şase ani atât pentru salarii, cât şi pentru bunuri şi servicii.
Datele arată că statul a avut de cheltuit în 2011 şi a cheltuit - buget consolidat, adică şi buget de stat, şi locale, şi bugetele de pensii şi de sănătăte - 200 miliarde de lei (46 miliarde de euro). În 2005 cheltuise 25 miliarde de euro.
Problema este însă că exasperarea mediului de afaceri în faţa administrării ineficiente a resurselor publice nu a căpătat o formă instituţională. Deşi au zeci de organizaţii patronale care să îi reprezinte, oamenii de afaceri români nu reuşesc să construiască măcar un think-thank, un guvern din umbră care să ofere, documentat, alte soluţii faţă de cele ale guvernului sau să scoată pe piaţă analize relevante privind risipa banului public.
Dacă vor creştere economică din economii eliberate de guvern prin eficientizarea cheltuielilor publice, chiar organizaţiile de business ar trebui să scoată la iveală studii care să arate punct cu punct cum statul aruncă cu bani pe fereastră.
Un milion de euro, două, trei, o sută de milioane de euro - uite aşa se scurg banii de la buget pe achiziţii încât la un moment dat cineva şi-ar putea pune problema: mai bine să angajeze statul ingineri să facă o şosea dacă în final ne costă de 10 ori mai mult. Ce organizaţie patronală are însă curaj să pună această idee pe hârtie?
Prntre cei care trebuie să vină şi să arate cum de costă un gard care înconjoară Academia de Poliţie din Băneasa 100.000 de euro ar trebui să fie şi Asociaţia Constructorilor din România. În general, asociaţiile patronale din diverse sectoare dau puţine mesaje care să amendeze ceea ce se întâmplă cu banii publici. Pentru că tot inginerii de la companiile de construcţii private care depun actele în licitaţii ştiu cel mai bine cât ar trebui să coste metrul de gard sau kilometrul de şosea de modernizat.
În general, pentru toate cheltuielile există acte - numai că atunci când se trage linie la sfârşitul anului banii sunt cheltuiţi, dar şosele nu apar. Instituţiile publice sunt blindate cu hârtii - că doar ăsta e rostul lor primordial şi de asta nu există document care să nu aibă în josul paginii cel puţin patru semnături - deci explicaţii despre cum era obligatoriu să fie cheltuiţi banii există întotdeauna. Mai puţin rezultate. Adunaţi plăţile pe care le face fiecare instituţie lună de lună, comparaţi cu rezultatele şi apoi decideţi - trebuia sau nu făcută această cheltuială? Putea fi obţinut acelaşi rezultat cu mai puţini bani?
Între lumea oamenilor de business, cu ochii la execuţia bugetelor lunare, la vânzări şi la profit operaţional şi lumea celor care ocupă fotoliile ministeriale diferenţa este uriaşă.
Oamenii care conduc companii, care ştiu să pună resursele la un loc să obţină un rezultat mai bun, nu mai au răbdare pur şi simplu. Ei spun: noi vrem să trăim aici, în România, am preferat să nu plecăm în străinătate, schimbaţi ceva şi faceţi să merite că am decis să rămânem.
Însă ceea ce ce nu ştiu ei este că spre deosebire de mediul privat, unde presiunea vânzărilor şi profitului impune schimbări, în administraţie angrenajul e neschimbat în ultimii 20 de ani. Oamenii sunt alţii -în unele cazuri mai sunt încă aceiaşi - dar angrenajul este neschimbat.
Problema administraţiei este de sistem. Neavând definiţi parametrii de funcţionare, reperele, nivelul atingerii obiectivelor nu este măsurabil şi deci chestiunea eficienţei devine irelevantă.
Spre exemplu, absorbţia fondurilor europene este o temă naţională şi este de presupus că cei mai înalţi funcţionari din acest sector nu stau zi şi noapte decât să se gândească ce soluţii să mai găsească să mărească gradul de absorbţie. Aceasta este însă impresia noastră, de pe margine. Întrebaţi de Ziarul Financiar dacă au trimis spre decontare la Bruxelles facturi în ianuarie, înalţii funcţionari spun că nu sunt obligaţi să o facă în fiecare lună şi că ianuarie a fost o lună "bilanţ".
Practic din aceste exemple se vede ce diferenţă este între agenda publică, agenda de business şi agenda administraţiei. Degeaba face guvernul şedinţe şi comitete interministeriale, dacă oamenii din poziţii cheie nu sunt convinşi/constrânşi să dea drumul la proiecte şi la bani nu există progres.
Este până la urmă şi o problemă de management. Nu întâmplător cheltuie multinaţionalele bani serioşi pe comunicare internă. În organizaţii de mii de oameni şi chiar de sute de mii, aşa cum sunt sistemele publice, gradul de inerţie este uriaş.
Poate că asemenea declaraţii dure dinspre mediul de business nu vor schimba mâine ceva în administrarea banilor publici. Dar vor coagula o stare de spirit care va determina în cele din urmă schimbarea. Oricât de puţin probabil ar părea.
Şi poate că premierul Ungureanu ar trebui să fie atent. Un CEO spune că i-ar face treaba, mai bine, în două ore după-amiaza. Iar dacă se calculează diferenţa de productivitate între sectorul public şi cel privat, rezultă că este o ipoteză valabilă.
Sorin Pâslaru este redactorul-şef al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
