Am un optimism rezervat vizavi de noua lege a sănătăţii, dată fiind amploarea modificărilor propuse şi timpul scurt de implementare. În mod normal, o reformă la nivel de macrostructură ar trebui să beneficieze de nişte experienţe-pilot, lucru prevăzut, de altfel şi de Legea nr. 24/2000 privind circumstanţele premergătoare emiterii unei legi.
De asemenea, în acord cu expunerea de motive, se urmăreşte creşterea veniturilor atrase la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) prin creşterea bazei de contribuţie şi diversificarea finanţării.
Creşterea bazei de contribuţie este evidentă, prin faptul că intuim o scădere a serviciilor din pachetul de bază (ulterior reglementabile), dar nu există mecanisme noi de diversificare a finanţării pentru FNUASS. Creşterea finanţării va rezulta din asigurările voluntare. Şi în actuala legislaţie era permis autorităţilor locale şi entităţilor private să finanţeze spitale, mai mult chiar, spitalele publice puteau opta pentru un management privat (dar nu am informaţii că acest lucru s-ar fi realizat).
Diminuarea pachetului de bază înseamnă însă presiune asupra populaţiei să încheie asigurări voluntare, ceea ce poate fi realist pentru persoanele cu venituri medii/peste medie, dar lipsit de fezabilitate pentru persoanele sărace. Ca urmare, accesul acestora din urmă la servicii va scădea.
În plus, expunerea de motive mai prevede "Concomitent trebuie dezvoltate mecanisme care să asigure că fondurile suplimentare sunt cheltuite mult mai eficient, în beneficiul cât mai multor pacienţi, concomitent cu stimularea celor care contribuie la acte medicale de calitate şi eficienţă sporită. Ca atare, propunerea legislativă are în vedere să rezolve cu prioritate aceste aspecte de finanţare, cu impact nemijlocit asupra funcţionării întregului sistem sanitar. Proiectul de lege propune un model care să crească utilizarea eficientă a rersurselor financiare, păstrând, pe cât posibil, eforturile contribuabililor în actualele limite".
Nu există o estimare a resurselor suplimentare ce se prognozează a fi colectate. Noul mecanism propus - în esenţă gestionarea FNUASS prin intermediul asigurătorilor privaţi - se referă nu numai la fondurile suplimentare, ci la fondul public, colectat din contribuţiile obligatorii şi, în opinia mea, nu oferă suficiente garanţii de reuşită, cu atât mai mult cu cât asigurătorii privaţi sunt entităţi for profit.
Deschiderea către privat a sectorului medical are două paliere esenţiale, în opinia mea: deschiderea către furnizorii privaţi de servicii medicale şi deschiderea către asigurătorii privaţi.
Deschiderea către furnizorii privaţi de servicii este dezirabilă - în condiţii de concurenţialitate, fireşte, dar şi vechea legislaţie avea o deschidere destul de generoasă sau, mai exact, cu prea puţine condiţii pentru furnizorii privaţi (ex. dacă eu, entitate publică, contractez un serviciu medical de interes atât cu furnizori publici, cât şi cu furnizori privaţi, aceştia din urmă ar trebui să furnizeze serviciul la tariful fixat de autoritate, nu să perceapă coplată).
Deschiderea către asigurătorii privaţi - entităţi for profit, preconizată de actualul proiect, rămâne îndoielnică din punct de vedere etic, atât timp cât include şi contribuţiile obligatorii ale cetăţenilor. De asemenea, trebuie să ţinem cont că sănătatea este un bun public, iar dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin Constituţie. Totodată, sunt anumite dimensiuni ale sănătăţii care nu sunt niciodată profitabile în nicio ţară, dar serviciile respective fac parte din accesul la drepturile fundamentale. De exemplu, niciodată nu va fi profitabilă tratarea tuberculozei, a bolnavilor cronici, a pacienţilor săraci sau în stadiu terminal. Atunci ce facem? Necunoscând pachetul minimal de servicii şi pachetul de bază, nu înţelegem pentru ce suntem obligaţi să plătim.
De altfel, unele dintre prevederile proiectului limitează clar accesul la servicii; de exemplu nu se pomeneşte nimic despre serviciile de recuperare sau de medicină şcolară. Sunt consideraţi asiguraţi doar copiii ai căror părinţi sunt asiguraţi. În practica medicală, copiii cu cele mai mai riscuri sunt copiii proveniţi din familii sărace, dezorganizate, monoparentale, cu părinţi cu nivel educaţional limitat, consumatori de alcool etc.
Credeţi că aceşti părinţi se vor îngriji să îşi obţină dovada calităţii de asigurat? Şi dacă nu, avem noi dreptul să îi excludem pe copiii lor de la serviciile de bază? Şi dacă îi excludem, ce câştigăm din punct de vedere social? O viitoare generaţie de adulţi needucaţi şi vulnerabili în relaţie cu sănătatea?! Vi se pare un demers sustenabil?
În ceea ce priveşte argumentele pro şi contra deschiderii sectorului medical către privaţi cred următoarele.
Concurenţialitatea este dezirabilă, dar urmărirea profitului din contribuţiile obligatorii este la limita eticii. Acest aspect poate trebuie detaliat.
Coplata este prea mare (a douăsprezecea parte din venitul anual net).
Asigurarea calităţii se realizează potrivit art. 203 prin reglementare, sistem informaţional şi control. Reglementarea să zicem, se va rezolva, dar sistemul informaţional?
Şi sistemul informatic (există prevederi, dar nu ştim cât este de fezabil)? Dar controlul? Va avea Casa Naţională destulă capacitate de control în viitor, dacă în trecut, cu sprijinul a încă 42 de case judeţene, nu a avut capacitatea necesară? Dacă da, cum? De ce patrimoniul caselor judeţene trece la casa naţională? Capacitatea institutională a caselor judeţene se risipeşte. Sancţiunile pentru asigurători sunt puţine (Art. 230. În cazul nerespectării de către asigurătorii de sănătate a obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat cu CNAS se aplică sancţiunile prevăzute în contractul-cadru de asigurare precum şi alte sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare.).
În ceea ce priveşte aspectele de lege care vor fi cel mai greu de implementat, cred că Titlul XI - asigurările de sănătate - va pune probleme uriaşe de implementare, în special pentru furnizorii de servicii şi pentru cetăţeni. Casele judeţene de asigurări înţelegem că fie se desfiinţează, fie se pot reorganiza ca şi asigurători privaţi?! Ele vor fi înlocuite cu asigurători străini de presupus, deoarece în expunerea de motive se menţionează că în România asigurările voluntare au fost puţin reprezentate până în prezent, iar în textul legii că viitorii asigurători eligibili trebuie să fi avut în anul precedent un milion de asiguraţi şi un volum de 250 milioane de euro. Nu ştim dacă este bine sau rău, de aceea ar fi fost recomandabil un pilot, pe o regiune. Dacă această măsură eşuează, cum răspunde statul român faţă de cetăţenii care au contribuit?
Ca opinie generală, funcţionarea sistemului de sănătate are multe probleme şi în prezent, dar această lege pare centrată pe obiectivul major de deschidere a accesului asigurătorilor privaţi la managementul FNUASS, nu pe rezolvarea problemelor reale ale sistemului. În plus, România are o populaţie mult mai săracă şi mult mai bolnavă comparativ cu UE, de aceea în sănătate ar trebui investit şi ar trebui menţinut controlul statului.
Menţionez că cele de mai sus reprezintă opinia mea personală, pe baza pregătirii mele şi nu punctul de vedere al instituţiei la care lucrez. Vă mulţumesc pentru interes şi vă doresc succes cu articolul.
Florentina Furtunescu este senior lector pe Sănătate Publică, departamentul de Sănătate Publică şi Management Sanitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti
NOTĂ: Opinia a fost trimisă înainte ca proiectul de lege să fie scos din dezbatere publică.
Florentina Furtunescu
ocupă în prezent funcţia de senior lector pe Sănătate Publică, departamentul de Sănătate publică şi Management sanitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti;
a ocupat funcţia de director general în cadrul Ministerului Sănătăţii în perioada 2007 - 2009 (ianuarie);
anterior, timp de un an a fost şef serviciu al Unităţii de politici publice din cadrul Ministerului Sănătăţii;
în perioada 2003-2006 a fost asistent universitar la disciplina de Sănătate publică şi management în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti;
timp de şapte ani, în perioada 1999-2005 a fost consilier în cadrul Secretariatului General din Ministerul Sănătăţii;
şi-a realizat rezidenţiatul în perioada 1995-1999;
este medic primar în specialitatea Sănătate publică şi management şi doctor în medicină.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
