Oficial, am putea ieşi din recesiune în această primăvară. Şi eîn firea lucrurilor să începem să ne gândim, deja, ce va fi dupărecesiune.
Istoria ne învaţă că orice recesiune, oricât ar fi de dură, vine şitrece. E pe sfârşite şi recesiunea noastră. Nu însă şi criza, carene va da încă dureri de cap. Un an sau poate chiar mai mulţi.
Dar oare, după recesiune, filmul vieţii economice va fi reluat deacolo de unde s-a rupt? Viaţa economică va curge în aceeaşi albieşi ţara va reveni la stilul de consum de dinainte de 2007-2008? Unfapt e cert: nu va fi ca în arhitectură. În lume, nenumărate oraşe,străzi, centre istorice sunt reclădite după metoda retro.Arhitecţii caută vechile planuri, adună fotografii de demult,apelează la amintirile localnicilor şi refac totul aşa cum a fost,până în cele mai mici detalii. Dacă însă în arhitectură un astfelde procedeu dă rezultate bune, în economie nici măcar nu eposibil.
Va fi nevoie de proiecte noi. Şi de un drum nou. Înainte derecesiune, deşi ţara păstra încă zone mari de sărăcie, se adunaubani mulţi, iar consumul creştea parcă fără limite. În acest iureş,ne-am trezit pe neaşteptate cu o turbulenţă economică gravă,cauzată de surplusuri de lichiditate şi de supraconsum, care aînceput treptat să se transforme într-o criză clasică desupraproducţie. După recesiune, vom constata că stilul de viaţă vafi altul, că modelul de consum se va schimba radical. Stilul deviaţă va suferi corecţii mari. Chiar dacă economia românească n-aavut şansa de a împinge ciclul economic până la nivelul boom-uluiatins de ţările dezvoltate. Pentru că, decenii la rând, în timp ceOccidentul urca, noi luptam cu eficienţa modestă şi cu creştereaprea lentă a competitivităţii, principala cauză constituind-ofaptul că după 1989 am constatat că ne despărţim greu detrecut.
Ne-am încălzit ani buni cu ritmuri mari, de 6, de 7 ori chiar de 8la sută. Deşi ştiam că noi, ca să ajungem din urmă ţările care înUniunea Europeană călătoresc cu trenuri rapide, am avea nevoie nudoar de ritmuri mari, ci de un PIB cu o structură calitativă nouăcu valori adăugate care să exprime competitivitate, profit. Ca sănu adăugăm PIB fără să adăugăm şi bunăstare. Totuşi, faptul că amavut o creştere economică neîntreruptă a fost un succes. Numai căpeste acest succes, o sută la sută real, s-a suprapus o credinţănăstruşnică: şi anume, că n-ar mai fi nevoie de restructurare. Căcitranziţia s-a încheiat. Tranziţia de la plan la piaţă. Foarte bine.Dar preţul a fost prea mare: împrumuturi externe, importuri decapital fix, de bunuri de consum. Succesul a fost atât de răsunătorîncât n-a mai fost auzit avertismentul că numai restructurarea nepoate aduce o creştere bazată pe eficienţă economică, peperformanţe, în aşa fel încât să regăsim în PIB productivitate şicompetitivitate într-o mai mare măsură decât consumuri suplimentarede resurse materiale, financiare şi de forţă de muncă.
Cerul de deasupra economiei era totuşi senin. Şi când vremea efrumoasă, buna dispoziţie tinde să se generalizeze. Încrederea îneconomia românească era tot mai mare. A fost însă neşansa noastrăca vremea să se strice încă din primul nostru an în UniuneaEuropeană. Norii au apărut mai întâi, în vara lui 2007, pe cerulpieţei financiare din America. Apoi s-au răspândit în Europa deVest. Era firesc să suportăm şi noi consecinţele.
Doi ani de recesiune au fost pentru noi o lecţie dură. Mai ales că,pe fondul recesiunii, s-au înmulţit obişnuitele pierderi cauzate demodul învechit în care este organizată munca în societatearomânească.
Elixirul creşterii plus va tămădui această boală numai dacă vaaduce o combinaţie nouă între restructurare şi o altă ecuaţieeconomică, în care venitul să fie legat de competiţia muncii. Fărăaceste două salturi, calitative, niciun fel de alchimie nu ne poatesalva.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
