Intervalul noiembrie 2011 - început de februarie 2012 a re-re-confirmat un adevăr pe care piaţa monetară îl evidenţia de multă vreme. Adesea, băncile comerciale au mers în răspăr cu direcţiile pe care Banca Naţională le-a imprimat ratelor dobânzilor, iluzionându-se că "alterarea canalelor de transmitere a politicii monetare" le-ar da frâu liber să-şi facă propriile politici. Unele bănci, într-un moment sau altul, şi-au imaginat că pot imprima ele, potrivit propriilor interese, direcţia de mers a pieţii monetare. Toate au realizat, mai devreme sau mai târziu, că s-au înşelat. Şi iată, istoria se repetă. În spirală, ca întotdeauna.
La 2 noiembrie 2011, într-un moment în care consolidarea cursului dezinflaţiei devenise evidentă, Banca Naţională a redus dobânda de politică monetară. N-o mai făcuse de 18 luni. Unele bănci n-au înţeles, altele s-au prefăcut că nu pricep că atunci, în noiembrie anul trecut, BNR nu opera o simplă reducere a dobânzii-cheie, ci deschidea un nou ciclu al mişcării dobânzilor de natură să influenţeze favorabil costurile creditării. De fapt, noul ciclu intrase în rol cu două săptămâni mai devreme, la 17 octombrie 2011. Dacă, până în acea zi de luni, 17 octombrie, fusese menţinută o relativă înăsprire a condiţiilor de obţinere a lichidităţii monetare, de atunci, fără încetare, s-a trecut la operaţiuni REPO (infuzii de lei de la Banca Naţională către băncile comerciale) desfăşurate cu regularitate. În fiecare zi de luni. Cum Banca Naţională n-a făcut declaraţii publice în acest sens, multe bănci nici măcar n-au sesizat că a început un nou ciclu al politicii monetare şi că toate cererile de lichiditate sunt satisfăcute integral. Abia pe la sfârşitul lui noiembrie 2011 detaliile acestui nou tablou au fost pe deplin înţelese. Aşa că, la 2 noiembrie, când era evident că BNR cuplează noul curs al operaţiunilor REPO cu reducerea dobânzii-cheie într-un program de stimulare a creditării în lei, voci din bănci şi din cercurile analiştilor băteau tam-tamul "efectului nul" din cauza "alterării canalelor de transmitere a politicii monetare". Deşi, în realitate, se opera lărgirea acestor canale.
Cred că istoria recentă a mişcării dobânzii de politică monetară, din 2005 şi până în prezent, n-a fost bine citită. Din 2005 şi până la jumătatea anului 2010, fie că a urcat dobânda, fie că a coborât-o, BNR a mers cu paşi mari, de 0,50 puncte procentuale sau de câte un punct procentual. Pentru că aşa cereau împrejurările! Strategia actuală, a paşilor mici de câte 0,25 de puncte procentuale, a produs nemulţumire în lumea bancherilor, exprimată uneori zgomotos.
Despre reducerea de 0,25 de puncte procentuale, din 2 noiembrie 2011, s-a spus că nu va avea nici un efect. Prezicerea "a prins" şi unele bănci au acţionat după cum au crezut că le sunt interesele. Şi au mers un timp împotriva curentului imprimat de Banca Naţională, fără să vadă pericolul pierderii cotelor de piaţă. Altele s-au închipuit lideri de piaţă, au ridicat fanionul şi au încercat să indice ele direcţia de mişcare. Ce am văzut în piaţa creditelor? Creşteri ale dobânzilor active în noiembrie, atât la împrumuturile în lei pentru companii, cât şi la cele pentru populaţie. Se părea că au dreptate prezicătorii "efectului zero". Acum câteva zile însă, la 1 februarie, au venit datele mişcării dobânzilor bancare în decembrie 2011. Scăderi pe toată linia. Media generală a scăzut de la 10,80 la 10,38. Cea mai mare scădere s-a produs la companii, acolo unde ne interesează mai mult: de la 10,16 la 9,74. Au scăzut însă şi dobânzile la împrumuturile pentru populaţie, cu 0,22 la sută, aproape de reducerea operată de BNR. Şi toate ca efecte ale primei decizii din noul ciclu de reduceri ale dobânzii-cheie. De atunci au mai intervenit două reduceri, în 5 ianuarie şi în 2 februarie 2012, care acţionează deodată şi produc efecte. Rezultatele vor apărea în viitoarele buletine statistice.
Decizia din 2 februarie a Consiliului de Administraţie al BNR, de a reduce rata dobânzii de politică monetară, de la 5,75 la 5,50 la sută, n-a mai fost o surpriză nici pentru analişti şi nici pentru pieţe. Mai ales că, după reducerile din 2 noiembrie 2011 şi din 5 ianuarie 2012 se înmulţiseră prezicerile că dobânda va fi scăzută în continuare. Şi iată că aşa s-a întâmplat.
Despre decizia din 2 februarie va vorbi pe larg guvernatorul BNR în conferinţa de presă de marţi, 7 februarie. Vor fi prezentate toate detaliile tehnice ale tabloului noului ciclu de reduceri ale dobânzii de politică monetară. Eu, acum, mă rezum să punctez câteva semnificaţii. Una, cea mai importantă, este legată de inflaţie. Am văzut că, în trimestrul al patrulea din 2011, consumul a crescut. Şi creşte în continuare, poate influenţat şi de dezordinea din natură. Totuşi, în comunicatul din 2 februarie al BNR se menţionează "persistenţa deficitului de cerere agregată". E o contradicţie cu realitatea? Nicidecum. Consumul creşte, în sfârşit, dar cererea agregată de consum nu este suficientă pentru a asigura creşterea economică până la nivelul PIB-ului potenţial. Totodată, remarca din comunicat e legată de inflaţie. Persistă deficitul de cerere, aşadar nu există nici presiuni inflaţioniste din această direcţie. De altfel, scăderea ratei dobânzii-cheie a plecat de la faptul că dinamica preţurilor de consum s-a îmbunătăţit. Acestui argument, desigur real, i s-ar putea adăuga şi altele. În primul rând, şocul produs de creşterea TVA din iulie 2010, ce ar fi putut duce la o inflaţie cu două cifre, cu un efect de bumerang, a fost atenuat ca la carte. Apoi, deşi riscul unor turbulenţe externe e încă mare, România are acum şansa să alinieze rata anuală a inflaţiei lângă ţinta stabilită pentru 2012.
Toate aceste argumente sunt adevărate, dar ele nu îndreptăţesc nesocotirea regulii de aur a prudenţialităţii. Banca Naţională, deşi "se încăpăţânează" să creadă în efectul benefic al mişcării ratei dobânzii, mizează acum pe înaintarea cu paşi mici. Mai cu seamă că, pentru măsurarea inflaţiei, relevant nu este doar indicatorul ce înregistrează dinamica preţurilor din decembrie până în decembrie. Este luat în calcul şi un alt indicator, care măsoară inflaţia medie. Or, rata medie anuală, când preţurile galopează, urcă mai încet, iar când preţurile îşi potolesc avântul, cum se petrec lucrurile începând din iulie 2011, coboară mai încet. Niciodată Banca Naţională nu sfidează această oglindă. De aici şi cerinţa actuală ca ajustarea politicii monetare să fie făcută gradual, evitându-se şocurile. Mai cu seamă că s-a ajuns la stări de echilibru pe care banca centrală nu-şi îngăduie niciodată să le strice: 1) între stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară; 2) între dinamica dobânzii de politică monetară şi stabilitatea pieţei valutare. Din multe motive, între care şi acela că în condiţii de risc... băncile includ riscul în costul creditării. Iar creditele nu sunt date de Banca Naţională, ci de băncile comerciale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
