Ani în şir, înainte de 2008, nu prea ne-a mai îngrijorat deficitul bugetar. Îl vedeam sub linia de 3 la sută, în raport cu PIB-ul, şi gândeam că "stăm bine". România îndeplinea deja la acest capitol, unul dintre criteriile stabilite de Uniunea Europeană. Şi iată că dintr-odată, în 2008, ne-am trezit cu un deficit de peste 5 la sută. Chiar 5,7 la sută. În 2009, în plină recesiune, deficitul a fost şi mai mare: 9 la sută. Iar în 2010, deşi a mai scăzut, măsura mai mult decât dublul criteriului european: 6,8 la sută. Zilele trecute, Eurostat a publicat datele rectificate pe 2011. Deficitul României e mai mare decât am crezut: 5,5 la sută.
Dar să vedem cum judecăm lucrurile. Tabloul publicat de Eurostat l-am putea interpreta în gama sugerată de un cunoscut dicton: "când ne comparăm suntem tentaţi să fim îngăduitori cu noi înşine, dacă însă ne analizăm, ne vedem obligaţi să fim aspri"... Dacă ne comparăm, reţinem că 17 state ale Uniunii Europene, din 27, au deficite mai mari de 3 la sută. Iar deficitul nostru, de 5,5 la sută, e depăşit de deficitele Irlandei - 13,4 la sută; Greciei şi Spaniei - 9,4 la sută; Regatului Unit - 7,8 la sută; Sloveniei - 6,4 la sută şi de altele. Am putea conchide: comparaţia nu ne pune la zid. Dar analiza? Să pornim de la ce reprezintă în esenţă deficitul bugetar. Căci nu poate fi mai mult decât suma veniturilor plus… cât se poate împrumuta ţara. Desigur, fără riscuri.
Iată că şi aici comparaţia ne-ar putea oferi ceva motive ca să spunem că "stăm bine". Campioanele datoriei publice sunt Grecia - 170,6 la sută faţă de PIB; Italia - 120 la sută; Portugalia - 108,1 la sută; Irlanda - 106,4 la sută; Belgia - 97,8 la sută… şi lanţul continuă până la Ţările de Jos - cu 65,5 la sută. Criteriul european fiind de 60 la sută. România, cu o datorie publică de 33,4 la sută în raport cu PIB-ul, s-ar putea număra printre ţările care în această privinţă n-au niciun fel de dureri de cap. S-ar putea… dar nu se numără. Analiza arată altceva decât comparaţia. Datoria publică a României s-a mişcat periculos: 13,4 la sută în 2008; 23,6 la sută în 2009; 30,5 la sută în 2010 şi 33,4 la sută în 2011. De la 69 miliarde lei în 2008 la 193 miliarde lei în 2011. O creştere de aproape trei ori. Nicio altă ţară din Uniunea Europeană nu a suferit creşteri atât de mari ale datoriei publice. Nici măcar Grecia. Fapt ce ne atenţionează că, având astfel de probleme cu datoria publică, marja noastră de deficit bugetar rămâne mică.
Ideea "activării" bugetului - în sensul teoriei susţinute în America anilor 1970 de echipa economică a preşedintelui Nixon, potrivit căreia "extinderea deficitului e o şansă pentru creşterea economică" - nu ne poate fi astăzi de niciun ajutor. În primul rând pentru că în Uniunea Europeană suntem obligaţi să reducem drastic deficitul. Regula e strictă. În al doilea rând, chiar dacă am sfida această regulă, "ascunzându-ne" după deficitele mari ale unor ţări ca Spania, Regatul Unit, Slovenia, Franţa, Polonia, nu ne-ar fi de niciun folos. Fiindcă marea noastră piedică în calea unui "deficit activ" este datoria publică. Dacă în volum nu-i mare, în schimb dinamica ei prezintă un pericol major. O creştere de aproape trei ori e un pericol cert.
Statul, pentru a cheltui mai mult, nu va putea să se împrumute mai mult. Şi atunci? Dacă în privinţa cheltuielilor bugetare sunt probleme grele, în ceea ce priveşte încasările bugetare au apărut probleme şi mai grele. Nu de azi de ieri, ci de ani de zile, România se confruntă cu dificultăţi majore în încasarea veniturilor. Şi dacă la capitolul venituri nu se vor aduna sumele scontate, nu vor putea fi efectuate nici cofinanţările la proiectele cerute de Uniunea Europeană, nici creşterea cheltuielilor pentru investiţii. În acelaşi timp, întreprinderile corecte vor continua să se plângă de o fiscalitate nedreaptă, care încearcă să ia de la cei ce plătesc şi ce se pierde de la cei ce nu plătesc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
