Seîmplinesc azi doi ani. Luni, 15 septembrie 2008, o explozie azguduit America şi lumea întreagă. Exploziile precedente, produseîn bănci uriaşe - Bear Stearns, Freddie Mac, Fannie Mae - fuseserăcumva absorbite. Chiar şi explozia gigantului Merrill Lynch, ouriaşă bancă de investiţii care intrase în derivă, a fostabsorbită. De fapt, a fost salvată, în ultimă instanţă, de Bank ofAmerica. Prăbuşirea Lehman Brothers la 15 septembrie 2008, deasemenea o mare bancă de investiţii în pericol să se scufunde şicare a strigat zadarnic după ajutor, nu a mai fost absorbită. Bancaa căzut în gol, fapt ce anunţa lumii întregi că începecriza.
Pe planetă sunase alarma. Prăbuşirea băncii Lehman Brothersrisca să transforme turbulenţa financiară ce cuprinsese Americaîntr-o criză clasică. Numeroase alte zone din lumea largă erau înpericol să se molipsească.
Criză?! Ce cuvânt îngrozitor. Americanii, sensibili la cuvintelefolosite în comunicarea publică, se fereau să-l pronunţe. Numeroşipsihologi sugerau că, în acele împrejurări grave prin care treceauStatele Unite, ce agitau pieţele financiare, cuvântul criză erabine să fie evitat. Fiindcă ar fi prea tare. Cuvântul turbulenţă,folosit deja de foarte multă lume, li se părea mai puţinşocant.
Cuvântul turbulenţă (turbulence, în engleză) fusese folositprima dată de Alan Greenspan, fostul şef al băncii centraleamericane timp de aproape două decenii de dinaintea crizei. Dealtfel, aşa şi-a intitulat şi celebra lui carte apărută tocmai cândîncepea vârtejul: "Era turbulenţelor".
De unde plecase totul? Economiştii lumii caută şi astăzirăspunsuri. Numeroşi experţi s-au grăbit să afirme atunci că de pepiaţa imobiliară. Şi că, de fapt, vina-vinilor ar purta-o crediteleaşa-numite subprime. Treptat, pe măsură ce analizele s-au adâncit,mai multe cercuri de specialişti şi-au dat seama că totuşi, fiindvorba de o veritabilă criză ce a lovit cumplit marile pieţefinanciare, dublată şi de recesiuni durabile, a restrânge baza eide lansare ar contrasta cu realitatea.
Apoi, a fost înţeles faptul că actuala criză nu seamănă înniciun fel cu precedentele. Până acum, timp îndelungat, istoria seconfruntase cu crize de supraproducţie. De această dată, însă,America brevetează o criză de supraconsum. Zona de plecare a noiicrize fiind tocmai consumul. Sau, mai exact, excesul de consumsusţinut de excesul de creditare. De aici şi rolul de remodelatorpe care şi l-a asumat criza actuală. Fiindcă s-a anunţat de laînceput a fi un fenomen ce-şi propune să modeleze întreaga lumetimp de ani mulţi de aici înainte, provocând o corecţie aconsumului, chiar o schimbare a stilului de viaţă. La bază fiindrestrângerea creditării. Pentru că banii aveau să fie mai puţini şimai scumpi.
Actuala criză mondială, plecată din America, avându-şi baza delansare în supraconsum, a devenit posibilă în secolul XXI, cândbunăstarea pe datorie s-a întins pe spaţii ample de pe planetă, înmulte cazuri fără să fie susţinută de economii sănătoase; ori şimai rău, bazându-se pe economii obeze, umflate cu depăşiri deconsumuri, cu deficite şi cu inflaţii perfide.
Adevărul este că totul pornise de la prea multă lăcomie. Pieţelefinanciare s-au apucat să multiplice bani la nesfârşit. Sau, maidegrabă, să multiplice instrumente financiare, cu deosebirederivate, uitând adeseori de faptul că banii, chiar şi încapitalismul financiar, au nevoie de o bază: munca performantă. S-aajuns astfel la o criză posibilă numai în condiţiile veacului XXI,într-o vreme dominată de tehnologii dintre cele mai sofisticate,care pun banii în mişcare într-o dinamică şi în modalităţineîntâlnite în istorie. Până când, în toamna lui 2008, vârtejulfinanciar global, ce se agita de mai bine de un an, din august2007, a devenit furios. Tocmai când se contura speranţa călucrurile se calmează. Şi dintr-o dată vâltoarea a izbucnit cufurie. Coloşii financiari ai Americii, cu ramificaţii atât înEuropa, cât şi pe alte continente, s-au văzut în pericol de a fiînghiţiţi. Unii chiar au fost înghiţiţi; alţii au fost salvaţi înultima clipă. Când s-a prăbuşit însă Lehman Brothers, crizadevenise inevitabilă. Şi iată că am văzut ceea ce, în urmă cu numaiun an, nimeni n-ar fi crezut că ar fi posibil: Administraţia Bushşi Fed şi-au unit forţele pentru salvarea companiilor în criză. UnPlan Marshall Financiar de 700 de miliarde de dolari a fost activatîn grabă. Va fi soluţia finală sau se va merge şi mai departe?Nimeni nu ştia atunci să răspundă. Şi, ce este şi mai grav, nimeninu ştie nici acum să răspundă ce va urma.
Crizele economice au o trăsătură comună, dovedită istoric, ceajută lumea să nu înnebunească de tot: vin şi trec. Drama este cădeşi trec, unele repede, altele încet, în câţiva ani chiar, lasă înurma lor falimente, şomaj, sărăcie şi suferinţă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
