Pretutindeni unde au luat puterea după al Doilea Război Mondial, partidele comuniste aveau nevoie de legitimitate. Ca s-o câştige, s-au proclamat reprezentante ale clasei muncitoare.
Anii '45-'58 au fost cei mai dramatici. Persecuţii, arestări, crime groaznice. Deposedarea ţăranilor de pământ. Destrămarea clasei politice. Lichidarea vechii clase a conducătorilor din industrie. Studenţi exmatriculaţi din facultăţi, elevi eliminaţi din licee. România era forţată să uite de trecutul ei capitalist şi să "viseze" un nou viitor, comunist.
Viaţa politică, socială şi economică în România era dirijată de la Moscova. Iar pentru Moscova, cu deosebire în etapa 1948-1953, vremea pomenirii "umbrelor" istoriei Maicii Rusia, din timpul Marelui Război, trecuse. Stalin nu mai era nevoit să gândească, aşa cum făcea când voia să învingă la Moscova sau la Stalingrad, că are nevoie de argumente mult mai tari decât marxism-leninismul şi să invoce marile figuri ale trecutului Rusiei. Era deja biruitor. Diviziile lui mărşăluiseră triumfătoare spre Berlin. În urma lor au lăsat politruci şi comisari care să sădească ideologia comunistă. Sub steagul "marilor clasici": Marx, Engels, Lenin şi Stalin. "Munca de lămurire" nu se mai ducea cu argumente psihologice; se trecuse la politica pumnului în gură.
Începuseră arestările şi în România: argumentul cel mai tare. Temuta "maşină neagră", ce venea numai noaptea, pentru a-i ridica pe cei pe care noua putere şi comisarii sovietici îi considerau "duşmani de clasă", provoca groază. Dispăreau de-acasă noapte de noapte membri ai partidelor istorice, mari proprietari, foşti demnitari sau conducători din industrie, numeroase persoane publice. Erau arestaţi inclusiv muncitori şi ţărani dacă îndrăzneau să exprime puncte de vedere neinspirate.
Toate aceste evenimente schimbaseră destinul României. Istoria trăită de după război a fost o suită de experienţe dramatice. Toate foarte, foarte scumpe. În oraşul meu, eram vecini cu familia unui inginer ceferist. Un om de toată isprava. Comuniştii l-au numit prefect al judeţului când mai căutau încă oameni cu studii, nelegaţi de vechiul regim pe care să-i scoată în faţă. Fără să-i asimileze însă. Vecinul nostru primea continuu semnale de avertizare. Diverşi şefi comunişti ai judeţului obişnuiau să spună: "Dacă prefectul nu calcă muncitoreşte, ne dispensăm de el". Apoi a urmat "asaltul prefecturilor". Şi al altor instituţii. Prefecţii au fost înlocuiţi cu preşedinţii de sfaturi populare. Foşti muncitori. În oraşe şi sate au fost daţi afară primarii aleşi. În locul lor au fost aduşi muncitori. După naţionalizare, în 1948, au fost daţi afară şi directorii fabricilor. Şi ei au fost înlocuiţi tot cu muncitori.
Un nou "stil" de conducere. Partidul a dat asigurări că muncitorii vor conduce fabricile şi ţara mai bine decât foştii directori şi decât foştii demnitari. N-a fost aşa. S-a ajuns repede la haos în economie şi la haos monetar. Mai ales după ce în 1952 a fost schimbată întreaga conducere a Băncii Naţionale. De la guvernatorul Aurel Vijoli până la ultimii directori şi consilieri. Cei mai mulţi dintre ei au fost aruncaţi în închisori. Fără nicio vină probată. Ceilalţi, mai norocoşi, au fost trimişi la "munca de jos". Ilustrul profesor de monedă Costin Kiriţescu, ce urcase în ierarhia Băncii Naţionale treaptă cu treaptă muncind şi învăţând din greu, a fost obligat să lucreze ca pontator într-o cooperativă meşteşugărească. Au fost treisprezece ani în care procesul de industrializare, în loc să avanseze, a dat înapoi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
