Întrebarea din titlu se referă la timpul prezent: "Mai este România o ţară industrializată?"… Mulţi spun că nu. Totuşi, în anii din urmă, tot mai multe fabrici de-ale noastre sunt prezente pe piaţă şi vând. Şi mai ales exportă. Vând însă cu deosebire acele fabrici care au atras capitaluri străine şi lucrează performant. Altele, tributare vechiului slogan "Merge şi aşa", deci la voia întâmplării, n-au trecere pe piaţa internă şi, mai ales, nu exportă. Românii preferă importurile, de la electrocasnice şi electronice până la materiale de construcţii şi automobile.
A fost însă România o ţară industrializată?!… Procesul industrializării ţării a început în secolul al XIX-lea. Şi a continuat în secolul XX. După Primul Război Mondial, cu deosebire, ţara îşi găsise drumul. E adevărat că avea să treacă prin câteva încercări aspre, chiar dramatice, între care inflaţia din anii'20 şi Marea Criză din anii '29-'33. Dar aceste încercări au ajutat-o să deschidă ochii, să vadă ce ne despărţea de statele avansate şi cum puteau fi înlăturate obstacolele din calea dezvoltării. Voci autoritare, bazate pe argumente solide, li s-au adresat românilor şi le-au arătat ce au de făcut. Primul pas fiind încurajarea investiţiilor.
Treptat, s-au înmulţit întreprinzătorii. Mulţi dintre ei erau investitori de o factură aparte. Căci plecau de la ideea de a întreprinde ceva folositor. De a-şi cheltui banii cu un gând limpede, pe deplin lăudabil, de a obţine alţi bani, mai mulţi, din eficienţă şi performanţă. Reinvestind, apoi, pentru eficienţă şi performanţă. România a avut, în anii interbelici, numeroşi investitori îndrăgostiţi de performanţă şi de competitivitate. Cea de-a patra locomotivă a producţiei. Cei trei factori de producţie clasici - capitalul, pământul şi munca - deveniseră şi la noi, în anii interbelici... patru. Al patrulea fiind întreprinzătorul preocupat de management performant şi de profit.
România, deîndată ce s-a desprins din încrengătura marii crize din 1929 - 1933, şi-a luat avânt într-o încercare meritorie de a ocupa un loc bun în plutonul naţiunilor dezvoltate. Sunt nenumărate acele evenimente, întâmplări sau împrejurări, din anii interbelici, de natură să ne deschidă ochii. Ar fi nedrept, astăzi, să ignorăm unele posibile proiecţii peste timp, să nu pornim de la fapte care s-au petrecut în mod real, care au căpătat o anumită dinamică, marcând creşteri evidente. Nimic şi nimeni nu ne dă dreptul să le ignorăm. Suntem îndreptăţiţi să întrebăm, astăzi: unde ar fi ajuns România fără ca sfârşitul războiului (Al Doilea Război Mondial) să-i fi întrerupt brutal avântul economic?! Şi nu doar să întrebăm, ci să judecăm.
În Europa de dinainte de război, prin voinţă populară, dar cu deosebire prin acţiune inteligentă, datorată unei mase critice de elite pe care România reîntregită şi-a format-o şi a reuşit s-o pună la lucru, ţara noastră îşi luase un avânt dătător de mari speranţe… Dar a venit războiul. Şi pe întregul continent s-a auzit un strigăt dureros, asemănător celui al lui Pitt, premierul englez din vremea expansiunii lui Napoleon: "Faceţi sul harta Europei!" Românii, atunci, s-au văzut şi ei nevoiţi să strige, după ce ţara a pierdut o parte din teritorii: "Faceţi sul harta României".
Apoi am căzut, prin hazardul istoriei, în zona de influenţă a Uniunii Sovietice. Şi societatea românească a văzut, fără putinţa de a interveni, cum se năruie întregul edificiu economic înălţat înainte de război.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
