Criza actuală, care ne-a lovit la începutul lui 2009, fără să ne fi părăsit încă, ne-a surprins cu adevăruri ce s-au dovedit a fi nu tocmai lesne de acceptat de către societatea românească: închideri în serie de companii, şomaj, taxe mari pe consum, salarii tăiate, bani puţini şi scumpi. Timpul începuse să nu mai fie - pentru o mare parte a populaţiei, ce se obişnuise să stea în sala de aşteptare - doar o idee ce leagă zile, săptămâni, luni, ani. Calendarul. Tot rupând foi din calendar, una după alta, oamenii vedeau cum fiecare zi, fiecare săptămână, fiecare lună aduceau în viaţa noastră întâmplări îngrijorătoare, ce dădeau contur unei realităţi pe care teoreticienii, într-un exces de îmblânzire a realităţii prin cuvinte, o numesc contracţie economică. Am înţeles, încet-încet, că adunând faptele, bune sau rele, folositoare sau nefolositoare, raţionale sau iraţionale, bine gândite sau haotice, dobândeam imaginea exactă nu numai a scăderii PIB-ului, ci şi a ravagiilor provocate de criză întregii ţări. De patru ani de criză. Pentru că, privindu-se în oglinda acestui timp al turbulenţelor - un timp obsedat de creşterea economică şi de finanţarea ei - România s-a văzut dintr-o dată silită să caute soluţii pentru aceste două probleme grele.
România, înainte de criză, avusese parte de creşteri semnificative ale volumului investiţiilor străine. Fiindcă era socotită atractivă. Din 2000 până în 2008 inclusiv, fără întrerupere, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici în Bulgaria, nici în Ungaria, nici în Cehia, nici în Slovacia sau în Polonia, nici chiar în Slovenia. După căderea din '97-'99, însoţită de lărgirea sferei sărăciei, România începuse să înainteze şi a trecut în faţă pe făgaşul creşterii economice. Şi unde e creştere e loc pentru investiţii. Sigur, inflaţia mare ar fi putut să constituie, pentru investitori, un motiv de descurajare. Dar i-a încurajat tendinţa dezinflaţionistă. Practic, inflaţia se transformase în dezinflaţie şi investitorii au primit astfel un semnal pozitiv.
Şi iată că, în 2009 şi în 2010, ne-am văzut constrânşi să parcurgem o etapă a "creşterii minus". Ceea ce înseamnă că PIB-ul a crescut... sub nivelul anului 2008. În 2011 a fost obţinută o creştere peste nivelul anului 2010. Pe o "creştere plus" mizăm şi în 2012. Această "creştere plus" va rezulta, probabil, dintr-un salt în jos şi altul în sus. Pentru că, după ce în prima parte a anului curent PIB-ul a mai coborât, începând din aprilie-mai avem semne că va fi depăşit nivelul din 2011. Creştere plus, aşadar.
Acum, în 2012 şi în anii ce vin, dacă vrem într-adevăr creştere plus neîntreruptă, va fi nevoie de un impuls nu doar al producţiei industriale, ci şi al tuturor producţiilor. Dar asta ar însemna ca de la suferinţele descreşterii să trecem la suferinţele creşterii. Căci României nu-i trebuie, acum, un PIB cu plus şi atât… Îi trebuie un PIB care să exprime plusuri cantitative bazate pe o nouă calitate. Dar fără restructurări în economia reală, unde se află cheia problemei, s-ar menţine mai departe indiferenţa faţă de competitivitate: o boală nepermis de mult lungită. Plus "încăpăţânarea" de-a continua să se pună accent - inclusiv în producţia de export - pe cantitate. Fără astfel de salturi, în primul rând calitative, niciun fel de alchimie nu ne salvează. Iar elixirul creşterii plus, atât de mult visat, nu ne va oferi şi elixirul bunăstării pentru o parte semnificativă a populaţiei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
