Opinii

Opinie: Ce s-ar intampla daca intr-o zi statul ar disparea?

29.06.2009, 00:00 242

Intr-o buna dimineata te trezesti si nimic din ceea ce cunosteai nu mai exista. Nu mai exista autobuze, tramvaie, nu mai exista sefi, facturi, dobanzi, chirie de platit. Ce faci? Esti debusolat, dar ce are mai multa importanta, lipsa prietenilor sau lipsa facturilor?

Este un scenariu de sfarsit de lume. Dar astfel de lucruri au existat candva. A existat o vreme in care nu a existat stat. De ce nu ar veni o vreme cand nu va mai exista stat?
In toate discutiile care se poarta in jurul crizei, centrul este statul. Stat liberal sau paternalist, relatii sociale inchegate sau subrede in functie de stat, de puterea sa de a dospi aluatul social. De ce statul? Si de ce nu individul?
Statul-natiune este o "inventie" recenta, are cam 500 de ani. De 500 de ani vorbim despre aceasta noua inventie extraordinara care aduce cu sine constiinta apartenentei la neam, la popor, la o istorie comuna. Dar ce s-ar fi intamplat daca nu am fi inventat statul-natiune? Ar fi disparut lumea? Ar fi disparut imperiile si cuceririle? Ce a miscat lumea inainte, aceasta apartenenta la un spatiu comun, regulile comune, obisnuintele comune, iubirile si deceptiile comune? Fara discutie da, dar unde este aici individul?
Imaginati-va ca ati cazut dintr-un avion direct in desert. Nu mai exista in jur societate, neam, religie, credinta. Exista, eventual, ulciorul de langa tine si un nesfarsit ocean de nisip. Ce te ajuta? Religia, dragostea? Esti un invatat si vorbesti limba araba cu vantul desertului. La ce bun?
Multi dintre oamenii de afaceri cuprinsi de vartejul crizei isi intorc acum privirile spre stat. Nu cu multi ani inainte injurau acelasi stat pe care il considerau constrangator. "Libertarian" era cuvantul la moda. Nu am mai stiut de la o vreme ce este capitalism si ce este piata, care este convingerea sau care este doctrina.
Ne intoarcem acum privirile spre stat uitand si de convingeri, si de doctrina, si de fals, si de naturalete. Dar daca acest stat ar disparea dintr-odata, chiar si pentru o zi?
Este de neconceput acum, dar lumea a trait si fara stat. Cum au trait atunci oamenii? Ion Iliescu, care nu-si mai incape in piele de bucuria bolii in care zace capitalismul libertarian, ar spune: "Traiau prin paduri". Da, traiau prin paduri. Ei si?
Nu este de conceput o disparitie a statului, dar ca exercitiu poate fi imaginata. La ce te-ar obliga o disparitie a statului? La o reflectie pe cont propriu a situatiei in care te afli. Individualismul a impins lumea inainte mai mult decat asocierea dintre indivizi care a facut din rasa umana o forta formidabila. Exista crize, exista situatii in care salvarea este individuala.
Sunt de acord ca iesirea din actuala criza presupune un raspuns comun al tuturor celor care au fost loviti.
Dar exista si aceasta oportunitate de a te intreba ce faci tu pentru tine in lipsa oricarui alt ajutor. In lipsa statului, de pilda.
Raspunsul la situatia-limita in care ne aflam ar putea fi gasit, poate, mai rapid daca ne-am imagina o zi fara stat. O zi in care nu mai exista nicio speranta pentru vreun ajutor. Singur. Tu, desertul si cerul.
In ceea ce ma priveste, eu am invatat sa inot cand eram cat pe ce sa ma inec.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO