Întâlnirea la nivel înalt a G20, recent încheiată la Seul, aavut puţine câştiguri notabile. Între acestea este consensul asupranevoii de a reglementa şi de a supraveghea operaţiunile grupurilorfinanciare cu operaţiuni globale, care prezintă riscuri sistemice.Rămâne ca Comitetul pentru Stabilitate Financiară (FinancialStability Board), condus de guvernatorul Băncii Italiei, MarioDraghi, să vină cu detalii tehnice în anul ce vine; intenţia esteca aceste grupuri să deţină mai mult capital propriu decâtcoeficientul de 7% indicat de Banca pentru ReglementeInternaţionale (BIS) de la Basel. Din păcate, nu s-a avansatpractic deloc referitor la atacarea marilor dezechilibre dineconomia globală.
Politicile de relaxare cantitativă a lichidităţilor, practicate deSUA, Marea Britanie şi, parţial, chiar de Banca Centrală Europeană(prin acceptarea de colateraluri de la bănci comerciale şi altefacilităţi speciale), pe fondul nivelului foarte scăzut aldobânzilor, alimentează copios mişcările de capital spre economiileemergente ce au creştere economică - din Asia şi unele ţări dinAmerica Latină. În timp ce în SUA relaxarea politicii monetare sevrea a fi un substitut la renunţarea, din varii motive, la stimulifiscali, în Europa, politica BCE este guvernată de dorinţa de asprijini sectorul bancar, ţările care sunt ameninţate deincapacitatea de a onora obligaţiuni suverane. În Asia mai ales sereprimă presiunea spre aprecierea cursului de schimb, ceea ce faceca balanţele comerciale să continue să înregistreze surplusuriconsiderabile. Oricum, injectarea de lichidităţi în economie estevăzută ca rezultând în deprecierea cursurilor de schimb dacă ţărilepartenere nu ar recurge la mijloace compensatorii. Şi astfelajungem la o explicaţie pentru ceea ce este numit un "război alvalutelor", ca formă de protecţionism. Acest tip de conflictvalutar/comercial a apărut în mod recurent în istorie, în perioadede recesiune prelungite. Dacă nu este stopat la timp, el poatecăpăta accente virulente.
Dezechilibrele mari din economia mondială exprimă şi un eşec alfuncţionării instituţiilor sistemului financiar (monetar)internaţional. Propunerea lui Tim Geithner, secretarul Trezorerieiamericane (care este ministerul de finanţe al SUA), de a se impunelimite ("numerical targets") dezechilibrelor comerciale a fostrespinsă de China şi Germania, în special. Aceste două ţări văd înpolitica de relaxare monetară un stimulent al conflictului valutar.Dar poziţia americană exprimă o realitate de adâncime afuncţionării sistemului financiar global. Dacă fluxurile de capitalar fi preponderent legate de investiţii străine directe, sistemulglobal ar fi mai stabil. În ultimele decenii ponderea investiţiilorîn hârtii de valoare a perpetuat, accentuat dezechilibre şi a măritvolatilitatea pe pieţele financiare. În plus, în loc ca finanţeleinternaţionale să servească economiile reale, am asistat la ofinancializare crescândă a tranzacţiilor, la deturnarea activităţiibancare către speculaţii (trading) cu tot felul de active. Am ajunsla situaţia curioasă în care economia cea mai avansată din lume, aSUA, să economisească foarte puţin şi să-şi finanţeze consumul înexces prin import masiv de capital (de-a dreptul împotriva a ceeace spun manualele de economie). Este drept că această situaţie aajutat creşterea economică din Asia, dar a contribuit la adâncireaunor dezechilibre în spaţiul global.
Sunt două mari probleme, în opinia mea, cu care se confruntăsistemul financiar internaţional. Una priveşte corectareadezechilibrelor excesive prin creşterea gradului de economisire înSUA simultan cu creşterea consumului în economii care economisescnet foarte mult. Nota bene: şi în Uniunea Monetară întâlnim acestsindrom, deşi aici decalajele sunt mai mult legate decompetitivitate (Grecia fiind caz flagrant în privinţa consumuluipublic în exces). Această corecţie este foarte anevoioasă întrucâtea depinde de paternuri şi înclinaţii comportamentale, care nu potfi modificate peste noapte. A doua chestiune priveşte mişcările decapital. Logica iniţială a sistemului de la Bretton Woods aîncercat să concilieze nevoia de comerţ internaţional şi creştereeconomică cu cursuri de schimb stabile, dar ajustabile. Acestsistem, până în anii '70, când s-a trecut la cursuri flexibile, aîncercat să rezolve "imposibila trinitate" - cum a fost numită deRobert Mundell şi Peter Fleming - printr-un control al mişcărilorde capital. Mai precis, imposibilitatea de a avea, concomitent,politica monetară autonomă, relativă stabilitate a cursurilor deschimb (necesară comerţului internaţional) şi mişcări de capitallibere.
În opinia mea, fără o înfrânare a mişcărilor capitalurilorspeculative şi crearea unui dispozitiv de gestionare aexternalităţilor negative create de economiile cu greutate mare, vafi greu să se stopeze o dinamică de fragmentare a sistemuluieconomiei mondiale în blocuri comerciale şi monetare. Iar reformasistemului financiar internaţional nu are cum să eludeze acestaspect. Este de urmărit cu ce iniţiative va veni Franţa prinpreluarea preşedinţiei G20.
Daniel Dăianu este profesor de economie, fost ministrude finanţe
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
