Opinie de Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe: Cât apasă datoria publică a Japoniei?

21 mar 2011 Autor: Daniel Daianu

Accidentul nuclear teribil din Japonia are efecte asupra economiei; este distrusă o parte din avuţie şi sunt afectate fluxuri de producţie şi consum. Unele estimări plasează distrugerile cutremurului din 1995 (la Kobe) la cca 2,5% din PIB, cel de acum fiind mai devastator. A crescut incertitudinea, în condiţiile în care economia globală resimte încă acut efectele crizei financiare din Europa şi SUA. Efortul de refacere economică va mări nivelul datoriei publice.

Sunt de reţinut câteva aspecte cheie pentru judecarea situaţiei japoneze. Astfel, îndatorarea publică netă este aproape jumătate (sub 120% din PIB). Ceea ce contează mai mult este că cea mai mare parte a acestei datorii este deţinută de rezidenţi, cetăţeni şi firme. Aceasta face ca o eventuală depreciere a monedei naţionale să aibă un impact nesemnificativ asupra serviciului datoriei publice. Intervin în ecuaţie şi dimensiunea economiei, ca şi forţa ei competitivă, care fac ca yenul să nu fie lovit de îndatorarea publică datorită surplusurilor externe substanţiale. Chestiunea conturilor externe este de văzut în relaţie cu gradul de economisire internă, care este foarte înalt. Aceasta şi fiindcă sistemul asistenţial este mai puţin dezvoltat decât în Europa şi comportamentul este mai puţin obsedat de consum. Drept este însă că în anii recenţi economisirea gospodăriilor a scăzut în Japonia şi că grosul economisirii interne este dat de companii care achiziţionează obligaţiuni de stat. În orice caz, economisirea internă înaltă a asigurat un flux de resurse disponibile din care se poate alimenta finanţarea bugetului public şi se exportă capital (trebuie spus că Japonia, după China, este alt mare deţinător de obligaţiuni americane).

Şi totuşi, nivelul datoriei nu poate fi ignorat. Dar, aidoma unei economii închise, problema pe care o ridică este mai degrabă una intergeneraţională, legată de consumul generaţiei de acum în raport cu generaţii viitoare. Chestiunea nu este vizibilă şi cu impact mare asupra serviciului intern întrucât Banca Japoniei a practicat, de mulţi ani, dobânzi foarte scăzute, frecvent cvasizero. Ai spune că asemenea dobânzi sunt o invitaţie la îndatorare. Dar în Japonia au fost consemnate şi perioade cu deflaţie, când se manifestă aşa numita "debt deflation", care face ca o scădere a valorii nominale a activelor să însemne o creştere a poverii îndatorării.

Demografia nu ajută Japonia fiindcă populaţia îmbătrâneşte şi rata natalităţii este scăzută. Iar societatea nu este permeabilă la imigraţie masivă, care să echilibreze distribuţia pe vârste a populaţiei. Chestiunea demografică şi îndatorarea publică sunt, prin urmare, contracarate de rate infime de politică monetară. Merită să observăm că în SUA şi Marea Britaniei injectarea de lichiditate masivă la niveluri foarte scăzute ale ratelor de politică monetară asigură un serviciu temporar ieftin al datoriei publice. Dar treaba se va schimba dramatic când inflaţia, dacă va veni, va obliga la suiri importante de rate de politică monetară. Să nu omitem totodată că SUA depind mult de finanţare externă (economisirea sa internă este redusă, chiar dacă a crescut în anii de criză). Finanţarea externă a deficitelor bugetare este o problemă pentru Grecia, Portugalia, Spania în pofida faptului că îndatorarea lor publică este inferioară celei din Japonia. Interesant este că Italia, care are o datorie publică mai mare decât a Spaniei şi Portugaliei, raportată la PIB, nu este tot atât de fragilă dintr-un motiv asemănător cu cel ce priveşte Japonia: parte considerabilă a datoriei publice este deţinută de rezidenţi.

Câteva cuvinte finale: îndatorarea publică în Japonia îţi ia privirea din punctul de vedere al cifrei, dar ea este mai mult o problemă intergeneraţională; poate fi gestionată în anii ce vin. Ţara are forţa competitivă şi economiseşte foarte mult, ceea ce asigură surplusuri de cont curent. Pericolul nu este imediat, dar poate deveni iminent când balanţa demografică se va rupe în lipsa unor măsuri de redresare din acest punct de vedere. Nivelul impozitelor în Japonia este inferior celui din alte ţări industrializate. Deci, un exit ar putea aduce modificări în fiscalitate, dar o asemenea cale ar afecta activitatea economică. Ar mai fi inflaţia ca o modalitate de a diminua povara datoriei publice. Vedem însă că Banca Japoniei de ani de zile se căzneşte să mărească nivelul inflaţiei pentru a putea reda eficacitate instrumentului de politică monetară. Nu reuşeşte şi pentru că propensiunea spre consum este redusă. Şi sună straniu să doreşti inflaţie ca mijloc de a ieşi din strânsoare.

Daniel Dăianu este profesor de economie şi fost ministru de finanţe