După intrarea în Uniunea Europeană guvernanţii noştri au crezutcă aderarea juridică rezolvă de la sine şi integrarea de substanţăşi au abandonat orice formă de restructurare economică. Mai rău deatât, chiar s-au aruncat cu frenezie să înghită în consumul curent,în salarii din sectorul public şi în pensii, cu mult mai mult decâtar permite veniturile bugetare.
Debutul crizei mondiale, petrecut, vai, în toiul campaniilorelectorale din ţara noastră, a surprins întreaga noastră clasapolitică preocupată aproape exclusiv de identificarea altor pomenipe care să le acorde din bani publici, cu senina ignorare afurtunii care se apropia. Iar când aceasta a izbucnit cu adevăratnu se terminaseră toate alegerile de la noi, aşa că - vai, din nou- nici în glumă nu s-a gândit cineva că ar fi timpul să luăm măsuricorective. Trezirea la realitate a venit târziu de tot, cândopţiunile se îngustaseră rău, iar adâncimea amputărilor nu putea sănu fie serioasă.
Din păcate, cortegiul veştilor proaste nu se opreşte aici. Credcă de fapt cea mai proastă veste este însăşi incapacitatea claseinoastre politice de a discuta cu seriozitate diagnosticul şi de aadopta un tratament adecvat. Abordarea rămâne de cele mai multe oriîn zona politicianismului diletant, de unde primul lucru carelipseşte cu desăvârşire este înţelegerea celor mai elementare legieconomice.
Propunerile care vin dinspre stânga sunt într-adevăr "destânga": impozitarea sever progresivă a veniturilor, cu reducereaimpozitelor pentru cei cu venituri mici; mai multe cote pentru taxape valoarea adăugată (TVA), pornind de la zero pentru utilităţi,dacă am înţeles eu bine. Aceste propuneri ar fi de râs dacă n-ar fide plâns. Să trecem peste amănuntul că scăderea preţului laelectricitate, de exemplu, îi favorizează mai mult pe cei bogaţidecât pe cei săraci (cel care are aer condiţionat vara şi piscinăîncălzită iarna consumă de sute de ori mai multă electricitatedecât cel ce are doar două becuri şi un frigider). Dar mă întreb:cum îşi poate imagina cineva că scăderea puternică sau eliminareaTVA pentru produse şi servicii cu pondere ridicată în consum poatefi compensată prin taxe mai mari pe produsele de lux? Înainte de alansa asemenea fantasmagorii, or fi încercat aceşti politicieni săvadă, cu creionul în mână, ce impact ar avea propunerile lor asupraveniturilor bugetare?
Opoziţia presupus de dreapta nu a oferit alte idei decâtreducerea cheltuielilor publice şi îmbunătăţirea colectării taxelor- soluţii de altfel de bun-simţ, dar pe care ei înşişi nu au reuşitsă le aplice când erau la guvernare; chiar deloc, am putea spune,dacă ţinem seama că în 2008 nivelul total al taxelor şi impozitelorcolectate, ajustat ciclic (a se vedea în acest sens lucrareaEurostat "Taxation trends", ediţia 2010) a coborât sub 25% din PIB,adică de departe cel mai scăzut nivel de după 1990.
Un ministru, dezavuat apoi de primul-ministru, s-a declarat şiel în favoarea renunţării la cota unică de impozitare aveniturilor, începând din 2011. Nu vreau să reiau aici toatecriticile referitoare la efectul devastator al impredictibilităţiifiscale asupra investiţiilor şi implicit a creşterii viitoare saucele referitoare la costul imens al administrării mai multor cotede impunere, inclusiv în planul stimulării corupţiei - oricumfoarte răspândită. Aş vrea să mă opresc doar asupra unor calculesimple, pe care însă nu le-am văzut discutate public vreodată.
În prezent, angajatorul plăteşte cinci feluri de contribuţiisociale (ei, da!) care totalizează 27,5% din venitul brut alangajatului; angajatul la rândul lui are trei feluri de contribuţiisociale, totalizând 16,5% din venitul brut şi încă 16% impozit pece rămâne după scăderea contribuţiilor sociale. Dacă adunăm toateacestea rezultă că pentru fiecare 100 lei venit net revin impoziteşi contribuţii de 81,8 lei. Prin urmare, imaginea dată doar de cotaunică, de 16%, este înşelătoare.
Dacă însă se revine la un impozit de până la 40% pe venit, cum afost până în 2005, şi nu se fac alte schimbări ale contribuţiilor,se ajunge ca pentru 100 lei venit net impozitele şi contribuţiilesă ajungă la un astronomic 154,5 lei! La un asemenea nivel,investitorii ori plătesc salarii "la negru", ori îşi iaucatrafusele şi pleacă în altă parte (de exemplu, în Ungaria, careva trece foarte curând la cota unică de impunere). În nici un cazînsă nu ne putem aştepta la o creştere a încasărilor bugetare!
Înţeleg că politicienii n-au timp să studieze legile economiceobiective înainte de a cuvânta. Dar să nu fie chiar nimeni prinpreajma lor care să le sufle o vorbă despre curba lui Laffer? Saumăcar să le atragă atenţia că pe vremea când se practicaimpozitarea diferenţiată a veniturilor încasările la buget erausubstanţial mai mici decât sunt ele azi? (Potrivit lucrăriiEurostat citate mai sus, impozitele pe venit au adus o medie de2,8% din PIB în perioada 2002-2004, dar au urcat la 3,4% din PIB în2008.)
Problemele, ca şi soluţiile, în zona bugetului există, dar elesunt în altă parte. Asupra acestui subiect voi reveni într-unarticol viitor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
