a??Ne-a luat foarte mult intocmirea documentelor si obtinerea anumitor avize. In Polonia sau Cehia cererile pentru obtinerea vizelor pentru sedere pentru straini se depun intr-un singur loc, pe cånd in Romånia trebuie sa mergi in mai multe locuri. Romånia mai are inca de invatat de la alte tari in ceea ce priveste atragerea investitorilor strainia??. Citatul ii apartine reprezentantului producatorului japonez de fermoare YKK, care a investit de curånd intr-o fabrica la Buftea.
Dar ii poate apartine oricarui investitor strain. Nu si producatorului de camioane german MAN sau grupului de componente auto Montupet, din Franta. Ei nu au mai apucat sa ne spuna cåt de incurcate sunt caile birocratiei autohtone, pentru ca pur si simplu n-au mai venit.
Decizia Montupet de a merge la bulgari, dupa ce erau in negocieri finale pentru o investitie la Cluj, ar trebui sa fie un puternic semnal de alarma pentru eficienta structurilor administrative
Indiferent care sunt motivele, aceasta noua pierdere, dupa cea a MAN, care luasera in calcul o investitie la Arad, arata ca suntem in continuare competitori slabi in cursa pentru investitori.
Investitiile straine pe cap de locuitor sunt de patru ori mai mici in Romånia decåt in Cehia, Polonia sau Ungaria, iar reducerea inflatiei sub 10% si introducerea cotei unice sunt zero daca nu recuperam acest decalaj in urmatorii 5-10 ani.
Cu un an si jumatate inainte de integrare, administratia romåneasca nu da senzatia ca functioneaza sub presiune, ca ii pasa prea tare de pierderea unor astfel de oportunitati de investitii.
In acest timp, economia simte deja primele socuri preaderare.
Deprecierea abrupta a euro din ultimele sase luni si cresterea tarifelor la utilitati au dus bilantul de pe trimestrul unu al multor companii, mai ales cele care vånd pe pietele UE, pe a??rosua??.
Dupa entuziasmul consumerist de anul trecut si productia agricola exceptionala care au provocat cresterea record a PIB de 8,3%, este clar ca economia trece printr-o ajustare. Sau cel putin asa arata rezultatele de pe primele trei luni ale acestui an.
Exporturile catre UE, care reprezinta 70% din totalul exporturilor, au fost cu doar 11% mai mari pe primele trei luni fata de aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce la o depreciere a euro fata de leu de aceeasi valoare in acest interval inseamna de fapt o stagnare.
Parcurgem acum primele ajustari pe care am putea sa le numim a??de preaderarea??. Vor mai urma si altele. Tarifele la utilitati, investitiile pentru protectia mediului, majorarile impuse de capital social - sunt socuri peste care vor fi nevoite sa treaca firmele ca sa supravietuiasca dupa 2007. Supravietuirea nu va fi insa in masa, ci selectiva, asa cum si in aceasta perioada sunt lovite mai puternic doar o parte din companii.
Pe de alta parte, nu exista semnale de ajustare la nivelul administratiei publice. Schemele de personal sunt supraincarcate, se arunca cu bani in oameni fara sa fie nevoie - cum este cazul salariilor compensatorii pentru zeci de generali din Ministerul de Interne, iar investitorii stau la cozi la ghisee.
Intr-o companie privata, eficienta se vede in cota de piata si/sau profitul pe actiune, adica randamentul adus de banii investiti. In administratie insa nu exista asemenea parametri. Cresterea economica, daca exista, nu apartine guvernului. Eficienta administratiei se masoara in (ne)multumirea investitorilor sau a contribuabilului.
Armatele de consilieri ai ministrilor, desprinsi de procesul birocratic de zi cu zi, asta ar trebui sa faca: sa testeze functionarea mecanismului administrativ, sa observe unde sunt sincopele si sa propuna schimbari.
Schimbari care sa duca la scaderea cheltuielilor publice si la un randament mai bun al structurilor administrative.
Dupa ce Ministerul Finantelor a dat-o pe a??testarea?? cånd ministerele s-au impotrivit rånd pe rånd la cererea sa de a reduce personalul cu 15%, acum este in discutie un proiect de lege prin care Finantele sa urmareasca cheltuielile din fiecare minister.
Situatia nu e noua. Avånd pozitia de responsabil cu resursele - adica cu strångerea taxelor, Finantele aluneca usor si in rolul de distribuitor de resurse, care ar trebui de fapt sa-i apartina primului-ministru.
Pentru ca nu Ministerul Finantelor trebuie sa anunte necesitatea reducerii cheltuielilor publice si repartitia acestora, ci seful echipei guvernamentale. Deocamdata insa, desi e clar ca sunt presiuni pe cheltuieli, nu s-au facut inca ajustari.
Nu a fost nici un caz de desfiintare sau comasare a unor agentii guvernamentale sau directii din ministere din care sa rezulte economii. Sa anunte primul-ministru: in urma restructurarii, am redus cheltuielile publice cu 10, cu 100 milioane de euro.
Asa cum apropierea integrarii pune presiune pe firmele private, care sunt nevoite sa investeasca si sa obtina mai mult pe unitatea de capital investita, si administratia trebuie sa devina mai competitiva, inclusiv prin reducerea cheltuielilor.
Ajustarile nu pot fi preluate in totalitate pe spinarea sectorului privat.
Pentru ca påna la urma, degeaba avem oameni de afaceri in Guvern daca nu lucreaza in acelasi fel ca si in companiile lor: cu ochii pe cheltuieli si pe eficienta oamenilor din subordine.
* Sorin PÃ¥slaru este redactor-sef al Ziarului Financiar
sorin.paslaru@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
