Opinii

Prinţul şi broscoiul de la Elysee. Cine a câştigat marea dezbatere finală de miercuri seară

Prinţul şi broscoiul de la Elysee. Cine a câştigat marea dezbatere finală de miercuri seară

Autor: Alina Matis

03.05.2012, 10:11 2672

Zecile de milioane de oameni care au urmărit miercuri seara marea confruntare televizată dintre prezidenţiabilii francezi Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande au asistat la un exerciţiu de democraţie demn de manuale. S-au dezbătut, în adevăratul sens al cuvântului, idei, programe, ideologii, probleme cu care se confruntă lumea întreagă. Probleme pe care le avem şi noi, românii, dar care nu îşi găsesc o voce în "Micul Paris".

Cine ce a spus miercuri seara şi, mai ales, care este câştigătorul?

Dezbaterea Sarkozy-Hollande a fost cel mai aşteptat şi, probabil, important moment al campaniei electorale din Franţa. Motivele sunt simple, două la număr: pe de-o parte, dezbaterea dintre prezidenţiabili este o tradiţie a Republicii franceze, pe care alegătorii pun mare preţ; pe de altă parte, acesta a fost momentul în care candidaţii puteau să îi convingă pe cei aproximativ 20% de indecişi.

Pentru a se atinge acest scop, însă, dezbaterea trebuia să aibă un câştigător. L-a avut? Da.

Deşi a încercat mereu să minimizeze importanţa pe care o acordă acestui eveniment, ba chiar ar fi refuzat să vadă DVD-ul făcut de staff-ul lui cu dezbaterile precedente, socialistul Hollande a părut că şi-a pregătit fiecare verb şi prepoziţie cu mare atenţie. Toată lumea se aştepta ca Francois Hollande, cunoscut pentru stilul lui sobru şi teoretic, să fie eclipsat miercuri seara de exuberantul Nicolas Sarkozy.

Nu a fost aşa, ba chiar dimpotrivă. Hollande a dominat dezbaterea. Cu un aspect extrem de relaxat şi de calm şi cu toate răspunsurile la el, l-a trimis constant în corzi pe Sarkozy, care nu a reuşit decât rareori să câştige teren cu stilul lui agresiv.

Deşi ambii au aceeaşi vârstă, iar Sarkozy este politicianul cel mai experimentat dintre cei doi, Hollande a reuşit să-l facă pe preşedintele în exerciţiu să exclame cu o atitudine de copil răsfăţat: "Mulţumesc, nu sunt elevul dumneavoastră". Citiţi comentariul integral pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO