INTERVENŢIA CU ROMÂNII. TRAIAN BĂSESCU: "Nu iau în considerare demisia. Sunt de meserie comandant de navă, nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o să o ratez nici cu România".
Când l-am urmărit aseară pe preşedintele-Ccmandant Traian Băsescu, cum se adresa naţiunii-pasagere-plătitoare de pe nava România, am avut aşa o senzaţie de dèja-vu, pentru că mi se pare că România aduce din ce în ce mai mult cu nava Costa Concordia, o epavă eşuată complet pe coastele insulei italiene Giglio dintr-o eroare gravă de pilotaj.
Raţionamentul meu, deşi în sine o metaforă evidentă, se bazează totuşi pe o serie de similitudini. Nava Concordia dispunea de cea mai avansată tehnică în domeniu, după cum şi despre România nu se poate spune că nu ar avea acces la tehnologie, la soluţii şi know-how sau la finanţare, fiind integrată în structurile UE sau NATO, beneficiind de bugete ale administraţiei publice din ce în ce mai ridicate, de la an la an.
Ca membră a UE, România, deşi a dobândit această calitate cu imense sacrificii, cedând mult subevaluat active valoroase şi chiar rezerve naturale şi suveranitate, în loc să aibă şi beneficii de pe urma aderării, este începând cu 1 ianuarie 2007 contributor net la bugetul Uniunii Europene. Ce înseamnă asta: păi e simplu, din lipsă de profesionalism şi interes, obligaţiile plătite de România ca membru al UE la bugetul Uniunii au fost mai mari decât fondurile de coeziune şi dezvoltare atrase.
În cifre: am plătit UE peste 4,5 mld euro în 4 ani (2007-2010), dar am atras şi decontat doar 740 milioane euro (aprox. 3,7% din bugetul de 20 mld euro alocat). Trist, dar adevărat.
Risipa fondurilor administraţiei publice este însă cea care cred eu că umple paharul nemulţumirilor pasagerilor-plătitori de taxe şi impozite, căci risipa a fost în ultimii 7 ani evidentă: avem poate cel mai scump kilometru de autostradă construit în Europa, dar ne-am permis decât câteva frânturi izolate care nu folosesc în mod real nimănui şi nici nu ajută economia.
Am făcut în schimb piste de bicicletă cu zeci de mii de euro pe kilometru, piste de schi sau telegondole inutile şi de calitate îndoielnică cu milioane de euro, am schimbat borduri încă bune cu altele noi, dar de calitate mai slabă, am asfaltat de zeci de ori aceeaşi porţiune de bulevard în 7 ani deşi lucrările ar trebui să aibă garanţie de câţiva ani, iar construcţia de străzi sau căi rutiere noi se limitează la câteva exemple în 22 de ani, într-un oraş dezvoltat atât de dinamic şi din ce în ce mai sufocat ca Bucureştiul.
Ne-am împrumutat cu zeci de miliarde de euro în trei ani fără să facem niciun fel de investiţie care să ne poată aduce mijloacele de a plăti aceste datorii. Doar pentru a avea ce să risipim în continuare.
Poate că preşedintele-comandant nu vrea să îşi abandoneze în primul rând echipajul ales pe sprânceană şi pe criterii pe care puţini le înţeleg, dar eu, ca pasager-plătitor, nu vreau să am soarta celor de pe Costa Concordia, şi ca mine sunt se pare atâţia alţii care, iată, ies în strada pe un viscol şi un ger cumplite să protesteze şi să ceară soluţii palpabile şi conducerea Navei România după alte principii.
Scopul unui comandant de navă este să ducă pasagerii şi echipajul acolo unde şi-au propus să ajungă când s-au îmbarcat, nu să rişte totul ca să facă plăcerea unuia sau altuia din membrii echipajului său.
Românii şi-au propus să trăiască bine la bord, fără corupţie, în siguranţă, fără să fie nevoiţi să-şi abandoneze nava pentru altele unde viaţa e evident mai bună, asta li s-a promis la "îmbarcare".
România pare din ce în ce mai mult că se îndreaptă către o destinaţie pe care aproape nimeni nu o mai înţelege şi în care nu mai are aproape nimeni încredere, lipsa de încredere generalizată este deja endemică în economie, în media, pe stradă, în casele oamenilor. Aceasta generează scăderea permanentă a consumului, a investiţiilor, a implicării oamenilor în ceea ce face fiecare, în viaţa reală, la job-ul lui şi în societate, faţă de cei care ne înconjoară.
Egoismul în România îl percep aproape de a atinge cotele pasagerilor disperaţi de pe Costa Concordia, care se călcau în picioare pentru a se salva pe ei înşişi.
Asta ne apropie cel mai mult de situaţia tragică din Italia.
Cu stimă, MD
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
