E destul de indoielnic ca dezbaterea pe marginea celei mai potrivite date pentru aderarea la UE poate scapa vreodata de politizare. Teoriile despre adevaratele ratiuni din spatele declaratiilor pro sau contra 2007 n-au intarziat sa apara, ba chiar se vorbeste despre un joc dublu al partidului de guvernamant, care pe de o parte condamna orice erezie in raport cu dogma obiectivului 2007, dar pe de alta parte, prin vocea unor oameni de afaceri cu greutate, vrea sa pregateasca totusi opinia publica pentru eventualitatea unei ratari a integrarii in anul cu pricina.
Inevitabil, umbra politicii a intunecat complet dezbaterea interna pe marginea aderarii; inca de la inceputul anului, cand parlamentarii europeni au pus in discutie suspendarea negocierilor cu Romania, acuzatiile pe care si le-au aruncat reciproc fortele politice de la noi aproape lasau sa se inteleaga ca Oostlander sau Verheugen ar fi niste personaje actionate in mod mecanic de variile interese de pe scena noastra politica. Incrancenarea fara precedent a luptei electorale din acest an capata logica tot in raport cu integrarea in UE: e usor de imaginat motivatia de a castiga alegerile a cuiva care se vede primar peste un viitor orasel european sau ministru intr-un guvern care va avea de administrat fonduri comunitare.
Sigur ca, daca "pierdem trenul" de 2007, va fi mai greu pe urma, fiindca Uniunea Europeana va fi acumulat la acea vreme deja destule probleme interne de rezolvat ("oboseala extinderii" de care vorbesc elegant analistii), iar birocratia comunitara se va complica din cauza celor 10 noi membri. Numai ca acesta nu e un argument, ci tot o socoteala politica. Se poate vorbi insa despre integrare in afara criteriului de oportunitate politica imediata? Exista oare la noi euroscepticism, curentul de opinie care sustine ca putem pierde grabindu-ne sa ne conformam constrangerilor unui bloc economic al carui viitor e contestat, de pilda, de economisti de talia unui Milton Friedman?
Ca si in cazul aderarii la NATO si al consecutivei participari la razboiul din Irak, in societatea romaneasca au aparut pana acum extrem de putine pareri divergente fata de cele motivate politic, ceea ce denota descarnarea dezbaterii publice intr-o tara profund nesigura pe sansele ei de a-si merita cu adevarat o integrare rapida in "structurile euroatlantice". Politicianul se poate bucura ca 80% din romani se declara in favoarea aderarii si sa conchida ca acesta e un argument pentru integrarea in 2007; omul de afaceri sau sociologul nu poate insa decat sa se sperie de ignoranta, de teama colectiva si de spiritul de turma care au putut duce la un asemenea procent, neatins in nici o alta tara candidata.
Nu e de mirare deci ca aparitia unor opinii diferite despre momentul integrarii, in loc sa imbogateasca peisajul intelectual din tara, risca sa deruteze un public foarte slab informat. Intr-o emisiune de radio, un "om de pe strada" zicea ca e foarte bine sa se amane aderarea, fiindca daca ne vom integra in 2007, toate fabricile care lucreaza acum in lohn pentru straini se vor inchide, iar investitorii straini vor migra mai departe spre Est in cautare de forta de munca si mai ieftina. Si avem deja imaginea dezolanta a unei Romanii integrate in UE, dar parasite de investitori, fiindca mai mult decat sa lucreze in lohn nu poate. Aceasta e caricatura autohtona a euroscepticismului: e mai bine pentru noi sa intram cat mai tarziu in UE, fiindca vom pierde ceea ce ne ofera inca "zona gri" in care inca ne mai gasim. Mai mult nu meritam si de mai mult n-o sa fim in stare: nu suntem competitivi decat la saracie, nu ne luati si acest unic avantaj comparativ!
Logica aceasta hraneste insa un cerc vicios, in care impingerea cat mai departe a "momentului adevarului", cand piata comuna va strivi bietele companii romanesti nepregatite, ajunge sa insemne indepartarea constienta de insasi ideea de competitivitate. Cel mai bine a zis-o, zilele trecute, Gabriel Liiceanu: discutiile din jurul datei aderarii sunt la fel ca acelea, de acum doua secole, despre "formele fara fond". Dar e vreodata Romania cea cu islic pregatita pentru occidentalizare? Caci, deocamdata, euroscepticul autohton e cel care nu se imagineaza in ruptul capului renuntand la islic.
*Crenguta Nicolae este sef departament reporteri speciali ZF.
crenguta.nicolae@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
