Acum doi ani, Ion Tiriac si Dinu Patriciu clamau ca Romania mai are nevoie de 3-4 ani in afara UE si ca amanarea integrarii nu e nici o nenorocire. Ideea era ca mai bine sa intram in UE cand suntem in stare sa producem 100 de paini decat atunci cand putem produce doar 50, pentru ca cu astea ramanem si vor veni altii sa produca in locul nostru si noi ramanem doar consumatori.
Este businessul romanesc pregatit in acest moment de aderarea la Uniunea Europeana? Este. Pentru ca numai competitia adevarata poate crea companii si afaceri care sa reziste pe piata. Eficienta protectionismului pentru prosperitatea unei economii este o iluzie.
Chiar Ion Tiriac s-a aliat cu mari grupuri europene - in asigurari, in banci si recent in comertul cu automobile. Ideea ca economia romaneasca trebuie inchisa o perioada, pentru refacere si "avant", ca sa putem concura apoi mai cu forta cu europenii, nu sta in picioare. Iar reactiile mediului de afaceri la aparitia acestor propuneri, atunci, dar si cele de acum, in preziua aderarii, sunt un argument in acest sens.
Numai competitia deschisa, deci productia in functie de constrangerile adevarate ale pietei, nu false, produce prosperitate. Pentru ca degeaba produci 100 de paini protejat de ceilalti competitori daca in momentul deschiderii pietei se dovedeste ca piata nu ti le mai absoarbe si se orienteaza catre alt producator.
Electronica facea mii de televizoare color inainte de Revolutie, pentru care erau liste de asteptare imense, dar liberalizarea importurilor de dupa 1990 le-a facut uitate. Degeaba esti premiant intr-o scoala de cartier daca atunci cand ajungi la liceul din centru nu treci clasa.
Realitatea pietei este cel mai greu examen pe care economia il trece, iar oamenii de afaceri stiu foarte bine acest fapt, mult mai bine decat Banca Nationala sau decat Guvernul. PIB, deficite, inflatie - toate sunt vorbe pentru cine a iesit vreodata cu marfa in piata. Pentru cine se gandeste zi si noapte cum sa capteze un consumator, isi stoarce creierii cum sa inventeze un nou produs si are griji daca va fi sau nu cumparat.
Acolo este realitatea, in factura pe care ti-o plateste clientul, si poti sa stai o suta de ani izolat sa te amagesti ca stii sa faci ceva daca atunci cand iesi in lumea larga esti refuzat. Degeaba lamuresti pe cineva cat este de bun produsul tau daca nimeni nu ti-l cumpara.
Asta e lectia numarul zero a businessului pe care inca multi romani o invata. Primii au fost inginerii, care au gasit imediat dupa Revolutie posturi in vanzari - de bere, de detergenti, de pasta de dinti.
Dupa 1996, cand s-au privatizat bancile si marile uzine, au inceput sa apara si primele generatii de absolventi de studii economice si de drept "curati", care au aflat cu ce "se mananca" piata si care s-au batut pentru posturi in multinationale. Iar marile businessuri autohtone au inceput sa se formeze dupa 2000, adica, paradoxal, dupa ce au intrat cu adevarat investitorii straini in Romania. De ce? Pentru ca au avut manageri oamenii care au dat piept cu piata in primii ani dupa Revolutie, formati in putinele firme straine din anii '90, sau pe cei care au facut "scoala noua", care i-a pregatit in aceasta directie. Acestia sunt oamenii care simt acum ca aderarea cat mai rapida este o oportunitate, nu o amenintare.
Asa ca intrebarea este nu "cate paini putem sa facem cand intram in UE", ci daca cele 50 sau 100 de paini ale noastre vor fi luate si bagate in sacosa.
Sorin Paslaru este redactorul-sef al ZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
