Opinii

Sorin Paslaru: Incepe dansul. Primul pas, in asigurari

19.01.2007, 19:38 13

Peste 20 de companii de asigurari au notificat in prima saptamana din ianuarie Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru a putea vinde direct polite in Romania, fara sa fie nevoite sa investeasca aici vreun ban intr-o companie distincta.
Piata asigurarilor, care creste cu 30-40% anual din 1996 incoace si probabil ca va mai pastra timp de 5-10 ani acest ritm, este astfel prima industrie care simte din plin efectul aderarii la Uniunea Europeana.
Insa acesta nu este insa decat inceputul. Toata piata financiara - banci, fonduri mutuale, leasing, consumer credit - va fi bulversata de ridicarea barierelor administrative.
Am vorbit (si scris) ani de zile despre socul integrarii - iata ca acum se produce.
Competitia in crestere este in beneficiul consumatorului. Chiar daca el va trebui sa se obisnuiasca cu noi nume pe piata financiara, necunoscute in Romania, dar cu istoric in Occident. Avantajul lor este ca pe piata financiara, credibilitatea este strans corelata cu istoricul companiei. Dezavantajul este necunoasterea.
Companiile puternice din strainatate vor incerca de altfel sa intre prin aliante cu firmele deja existente aici, cum este cazul Aegon, un furnizor mare de pensii olandez, care a anuntat un parteneriat cu Banca Transilvania pentru piata pensiilor private.
Concurenta in crestere va obliga companiile romanesti sa-si ajusteze ofertele.
De altfel, in sectorul bancar, daca nu ar fi fost bancile mici, care au venit primele acum 6-7 ani cu credite imobiliare in valuta pe termen lung, probabil ca boom-ul creditarii ar fi fost mult intarziat.
Pe termen scurt, va fi un soc pentru multe companii.
Incepe presiunea pe costuri. Pana acum nu au fost astfel de probleme. Piata a crescut in fiecare an, marjele de profit la fel. Bancile cel putin s-au extins in ultimii doi ani cum
n-au facut-o in cei zece ani anteriori. Au ocupat piata, dar de acum se vor bate in preturi. Deja, la inceputul acestui an au fost anuntate oferte agresive la credite, care vin tot dinspre bancile mici.
In asigurari, piata a inghitit cam orice produs si la orice cost in ultimii ani, si in asigurari de viata, si in asigurari auto - cele mai vandute forme de asigurare, dar de acum nu va mai fi asa.
Clientii mari vor deveni din ce in ce mai greu de "tinut", -pentru ca se vor duce direct sa cumpere din Europa, iar clientii mici vor deveni din ce in ce mai pretentiosi. A trecut perioada informarii, acum este perioada selectiei.
Deja, 2006 a fost un an foarte greu pentru asiguratori, cu pierderi mari si scaderi de profit.
Si in banci, si in asigurari, poate nu anul acesta, dar din 2008-2009 se va pune acut problema reducerii de costuri si a pastrarii marjelor. Productivitatea angajatilor va deveni unul din indicatorii cei mai importanti.
Doar investitiile in sistemele informatice si in profesionalizarea oamenilor - de care sunt capabile in primul rand companiile mari - vor putea tine firmele in piata.
Gata, incepe dansul. Acum se va vedea daca am avut timp sa-i invatam pasii.

Sorin Paslaru este redactorul-sef al ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO