Demersul Presedintelui Romaniei, initiator al unui forum al dezvoltarii durabile menit sa vada un posibil drum inainte, ce ar putea fi parcurs intr-un sfert de veac, e fara indoiala util. Nu e deloc rau sa avem un set de idei care sa ne ghideze inaintarea in timp. Un fel de stea polara a dezvoltarii.
Cum vom parcurge insa acest drum? Iata o intrebare cardinala din care se desprind alte intrebari, la fel de importante. Vom incheia prima etapa asa cum speram, in decembrie 2006? Vom intra in a doua etapa in ianuarie 2007, urmand ca mai departe sa strabatem drumul sub cupola Uniunii Europene? Daca un astfel de calendar va fi sau nu respectat e o chestiune pe care n-o putem trece in contul fatalitatii. Fata in fata sunt doua parti, la mijloc e un contract, conditiile sunt inca in proces de negociere, asa ca integrarea europeana va depinde prea putin de conjuncturi. Hotaratoare va fi respectarea angajamentelor asumate, cu deosebire in planul insanatosirii vietii economice.
Este un fapt cert ca economia noastra continua sa fie un caz clinic. Sigur, in anii din urma tratamentul a fost imbunatatit. Deja am scapat de multe boli. Dar nu de toate. Mai avem probleme cu productivitatea, cu eficienta, mai suferim inca de arierate, de inflatie. Pentru tratarea lor e nevoie de un ansamblu de politici bine articulat, cu actiuni eficiente in economia reala, in economia monetara si in economia publica. Romania nu mai are timp de pierdut. In fata sansei de a-si dobandi pe deplin identitatea in interiorul Uniunii Europene, dupa 2007, societatea romaneasca este nevoita sa faca imediat o optiune majora: sa-si comprime timpul dezvoltarii.
Adevarata dezvoltare implica insa bani pentru investitii si idei inteligente care sa puna stabilimentele economice in pozitii avantajoase fata de presiunile competitive ale pietelor. E cazul sa ne intoarcem la tabla de sah in care rolul reginei il juca acumularea? De ce nu? Singura conditie ar fi sa invatam deschideri noi, o noua conceptie de joc si sa recurgem la o alta miza.
Multe carti vechi, nu neaparat marxiste, au teoretizat nevoia de superacumulare. Judecata era simpla: pe termen scurt ar fi inregistrata o scadere uneori drastica a fondului de consum; dar pe termen lung fondul de consum ar creste substantial. Din astfel de dogme s-a inspirat si Ceausescu, pentru a-si justifica rata inalta a acumularii. De 30-33% din venitul national. Fara sa tina seama insa de nevoia vitala de echilibru intre acumulare si consum. Superacumularea a ucis consumul iar apoi a distrus insasi baza de investitii.
In epoca, au fost economisti romani care au anticipat esecul inevitabil. Ei au relevat nevoia unui echilibru optim intre fondul de acumulare si fondul de consum. Dar cine sa-i fi ascultat!? A fost ignorat faptul ca stricarea echilibrului optim va duce la pierderea suflului investitional. Si, in acelasi timp, la degradarea consumului. Asa s-a si intamplat. Dezvoltarea a gresit drumul.
Din 1990 incoace, rata acumularii s-a restrans considerabil. Capacitatile economice nu au mai fost extinse. De altfel, unica sursa sigura de extensie economica a ramas rata imprumuturilor externe. Productia interna a scazut ori a crescut in raport cu dinamica fluxurilor financiare venite din afara. Fara concurenta, privatizare si restructurare, nu am putut sa trecem la o economie performanta.
Schimbarea de conceptie a venit in 2000. Cresterea economica a plecat la drum cu doua locomotive: exporturile si investitiile. Dar acumularile au adus cu deosebire investitii in comert si constructii. Nu si in industrie. Acum, cand deficitul mare de cont curent vine si ne trage de maneca, e timpul sa plonjam direct in prezent. Tn acest sens, Xenopol avea dreptate: Romania trebuie sa se urce in tren din mers, in gara unde a ajuns acum trenul economiei mondiale. Pentru ca in gara de unde trenul a plecat... l-a pierdut. Dar nu putem ridica dintr-o data fabrici ultraperformante. Fiindca nu ne tin curelele. Asa ca e cazul sa facem... ceea ce putem face. Daca mici industrii private ar fi incurajate, inclusiv in vederea diversificarii activitstilor, aici s-ar putea aduna capital mult, capital national, ce ar fi investit apoi in marea industrie. Ar fi astfel incurajat si capitalul extern. Starea financiara s-ar schimba repede.
Nu-i insa timpul pierdut. Decat niciodata, mai bine mai tarziu. Cu o piata deschisa, fara avize peste avize, roata afacerilor s-ar invarti mai repede iar societatea romaneasca si-ar schimba radical destinul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
