Opinii

Ţintele false

Ţintele false

Autor: Iulian Anghel

22.12.2011, 00:06 595

Niciun moment nu este mai prielnic pentru a arăta că "împăratul e gol" decât acela în care poporul trebuie să-i evalueze noua ţinută. Pentru a ascunde goliciunea împăratului modern, strategii lui inventează ţintele false. 2011 a fost, din acest punct de vedere, un an al ţintelor false.

România va face faţă furtunii care se apropie, pentru că a luat măsuri la timp, a ajustat cheltuielile, se laudă peste tot premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu. În aceeaşi vreme, salariile bugetare sunt îngheţate şi în 2012, ca şi pensiile. De câteva luni bune, televiziunile prezintă îmbulzeala oamenilor la promoţii, la deschiderea de noi magazine. Concluzia noii generaţii de reporteri neşcoliţi este aproape întotdeauna aceeaşi: românii au apucături comunistoide din vremea în care stăteau la cozi interminabile. Reporterul crede despre el că ar face parte din altă specie decât cea de român. Nu am văzut pe unul să meargă spre statistici şi să se gândească o clipă la o altă explicaţie, să vadă dacă nu cumva o bună parte dintre oameni a coborât cu încă o treaptă pe scara sărăciei. Trebuie să vină şeful unei bănci străine şi să spună: ceea ce aţi făcut voi cu tăierea salariilor cu 25% ar fi fost imposibil într-o ţară din Vest! Nimeni nu a dat o palmă mai mare "reformei" lui Boc!

Modificarea Constituţiei, regionalizarea, organizarea în aceeaşi zi a alegerilor locale cu cele legislative au fost şi sunt ţintele false indicate de oamenii politici, tapetul înflorat care ascunde crăpăturile din zidurile coşmeliei care stă să cadă.

Uite şi alţii iau măsuri de austeritate - laudă deşartă care ascunde diferenţa de nivel de trai uriaşă dintre România şi alte ţări din UE. Mii de locuri de muncă - 16.000 doar în aceste zile - sunt oferite românilor în străinătate, inclusiv în Grecia! Câţi greci aţi văzut că vor să vină să muncească în România pentru că ţara lor este în faliment?

Eşecul în restructurarea statului este acoperit de aşa-zisa lipsă a regionalizării. Eşecul în restructurarea cheltuielilor publice, de iluzia economiilor făcute cu comasarea alegerilor. Eşecul în politica externă - Schengen, prelungirea interdicţiei românilor de a lucra liber într-o serie de ţări, introducerea interdicţiilor în Spania - este acoperit de entuziasmul cu care, necritic, sunt preluate toate "directivele" de la Bruxelles.

Ţintă falsă a Guvernului care a continuat să conducă în 2011 prin ordonanţe de urgenţă - 109 până acum, adică una la două zile şi jumătate lucrătoare - este şi promisiunea de a nu majora impozitele. Pentru că ea ascunde neputinţa de a micşora aceste taxe şi a majora salariile, singurele lucruri care ar putea face mai bună viaţa oamenilor.

Iulian Anghel este editor ZF / politic şi social

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO