Rusinos. Cam asta e cuvantul care iti vine in minte cand te uiti la negocierea stil Piata Obor, dintre SUA, Marea Britanie si Libia, pe de o parte, Franta si Libia pe e alta. Viata a 440 de oameni e trantita pe taraba, transata, cantarita, evaluata, negociata. Act semnat, parafat, gata, altul la rand. Un targ urat, cu iz de mahala, intre un lider disperat sa mai vada si el lumea si o arma de ultima generatie, si niste indivizi pentru care viata omului valoreaza mai putin decat un put de petrol.
Cam cat mai costa un om in zilele noastre, va intrebati? Ei bine, zece milioane de dolari la rata de schimb de pe piata occidentala. Afacere profitabila pentru toti: Libia plateste 2,7 miliarde de dolari pentru rudele celor 270 de morti ai atentatului de la Lockerbie, iar Moammar Ghaddafi isi vede sanctiunile ridicate si pacatele spalate. Numai bine pentru un lider patetic, care a esuat in toate - incepand cu visul lui de a fi mostenitorul lui Nasser in miscarea pan-araba si terminand cu cel de a deveni cel dintai terorist al lumii. «De la nasu' lu' Lockerbie pentru toti nuntasii, 2,7 miliarde de para» . Traiasca! Ridicati paharele si, odata cu ele, sanctiunile, ca am pus pe masa piata noua, frumoasa, virgina, petrol, infrastructura, de toate pentru toti, ca la bazar.
A ! Dar stati putin! Uite acolo, in coltul mesei, cineva se incrunta, scrasneste din dinti, se ineaca, se ingalbeneste, strange paharul in mana pana il face zob, bate cu pumnul in masa. Privirile intrebatoare se indreapta intr-acolo, bucuria generala se sparge in susoteli mirate. Crunt, francezul se ridica in picioare: pai, mai Moammar, tu iti bati joc de mine, ma? De mine? «Pardon?», graseiaza libianul. «Eu n-am avut, ma, avionul meu? Doborat de ai tai, in '89, in Niger? 170 de suflete de inmultit cu 10 milioane de dolari, din cate stiu eu, nu rezulta 33 de milioane oricum ai da-o. (Pai, daca ai fost fraier, isi rade libianul in barbia dubla). Pai, tu stii cine sunt eu, ma Moammar, ma? Eu sunt ala de-ti pune veto si-o sa-ti treaca sanctiunile prin fata cum iti trec astazi avioanele cu marfa prin spatiul aerian: fara escala». ( Ce impolitete! E totusi o nunta, pentru Dumnezeu, se revolta de langa masa nasului, intr-o engleza impecabila, doi diplomati occidentali ramasi neidentificati). Urat, frumos, francezul stie una si buna: lui nu-i rezulta, mon cher. Si ar vrea sa-i rezulte si, daca se poate, chiar sa depaseasca. Pentru ca asa e intr-o adevarata economie de piata: competitia e acerba, limbile ascutite, reputatia greu de pastrat. Nu, nu merge asa, frate. «Vii mata cu o oferta cat a americanului, mai vorbim, mai negociem, slujbele costa, libianule, ce mi-ai dat pana acum nu mi-a ajuns nici de pomenirea de sapte ani. 30 de mii de euro pe cap de indoliat? Cred ca glumesti. Si nu e vorba de bani. Deloc, ci de principiu.» «J'ai compris», zice Ghaddafi, «treci maine pe la birou pe la mine, sa vad ce pot face» . Asa, zice francezul, si se aseaza mormaind: se poate? Asta-i bataie de joc! Si nunta continua.
Dar bancul nu s-a terminat. Poanta abia acum vine: nici macar nu e sigur ca Libia a comandat doborarea Boeingului PanAm, in decembrie '88, si ca Abdel Basset Ali al-Megrahi, omul condamnat pe viata pentru atentatul de la Lockerbie, chiar a fost cel care a pus bomba in avion. Sunt multe intrebari care nu si-au gasit raspunsul in sala de tribunal din Olanda, unde s-a judecat cazul Lockerbie. Dar cine sa mai raspunda acum? Oamenii sunt concentrati pe ratiuni de stat.
Eu as propune totusi sa nu ne oprim aici, ca e pacat. De exemplu, s-au gandit liderii occidentali cam cat ar costa vietile «victimelor colaterale» din razboiul dus in fosta Iugoslavie? Sau la ce pret se ridicaa viata milioanelor de est-europeni care au murit incet, timp de 50 de ani ori 365 de zile plus anii bisecti, sub manutele ocrotitoare ale sovieticilor? Dupa ce termina de calculat, eu zic sa ne puna la toti cate un cod de bare, sa le fie mai usor data viitoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
