Discutiile cu misiunea FMI se dovedesc, in mod nesurprinzator, dificile. Pe de o parte exista simptoame de "incalzire" a economiei --precum cresterea deficitelor externe. Pe de alta parte, incertitudini sporite rezulta din masuri de politica economica: restructurarea fiscalitatii, pasul nou de liberalizare a contului de capital, introducerea leului greu, trecerea la tintirea directa a inflatiei. Aceste schimbari afecteaza bugetul si politica monetara influentand urmarirea tintelor de inflatie si control al deficitelor externe. Pericolul unor derapaje reclama masuri de prevenire, sau de reactie timpurie. De ce sunt deciziile Executivului complicate?
Un aspect mai putin notat este ca, de departe, grosul deficitului de cont curent in anul trecut isi are originea in activitatea sectorului nebugetar. In 2004 executia bugetara s-a soldat cu un deficit, se pare, de 1,2% din PIB in timp ce deficitul de cont curent a fost, probabil. peste 6% din PIB. Deficitul bugetar in 2004 s-a efectuat practic in ultimul trimestru, ceea ce apasa asupra deficitelor externe in 2005. Pe fondul unor dobanzi la lei in scadere si al aprecierii leului tendinta de crestere a deficitelor externe ar fi de nestopat. Si cum sectorul nebugetar nu este de asteptat sa-si domoleasca cererea neta (cererea interna minus oferta autohtona) ar ramane sectorului bugetar (adica bugetului public) sarcina de a combate cresterea excesiva a deficitului de cont curent. In lipsa unor investitii straine directe mai mari decat in 2004 si daca se doreste limitarea deficitului de cont curent la 6% din PIB ar trebui ca deficitul bugetar in 2005 sa fie mai mic decat in 2004 -in jur de 1% din PIB; daca limita ar fi de 5,5 tinta de deficit bugetar ar trebui sa fie chiar sub 0,7-08% din PIB. Trebuie retinut ca aceste calcule sunt cu aproximatie mare deoarece ele trebuie sa internalizeze o evolutie a cursului de schimb, care la randul ei depinde de intrarile de capital (capitalul speculativ reactionand la evolutia dobanzilor).
Contextul macroeconomic depinde de reforma fiscala. Intrucat veniturile bugetare scad cel putin intr-o faza initiala (nu neglijabila ca timp) masuri compensatorii sunt necesare; fara ele cererea agregata ar creste conducand la accentuarea deficitele externe si eventuale presiuni inflationiste. Masurile compensatorii pot include marirea unor impozite si taxe, dramuirea unor cheltuieli si alte economii la buget --prin reexaminarea unor contracte publice. Operatiunea de compensare este ingreunata de recalcularea pensiilor, care implica cheltuieli bugetare suplimentare. Una peste alta, masurile compensatorii ar insemna cca 1,5% din PIB. Si aceasta in conditiile in care se pune problema diminuarii tintei de deficit bugetar pentru a sprijini dezinflatia si limita deficitele externe. Trebuie subliniat ca eforturile Guvernului ar fi ajutate substantial de diminuarea arieratelor la bugetul public (a deficitelor fiscale).
Optiunile Executivului trebuie judecate in relatie cu dilemele Bancii Nationale. Daca nu ar exista angajamentul fata de UEan privinta pasului de liberalizare a contului de capital ar fi rationala amanarea masurii -pentru ca dobanzile ar fi inca inalte stimuland intrarea de capital speculativ. FMI-ul recomanda si el amanarea pasului. Pe de alta parte, la momentul admiterii in UE contul de capital trebuie liberalizat completamente --indiferent de nivelul inflatiei si al dobanzilor interne; unii ar spune ca este nevoie de a practica un cont de capital liberalizat deplin cu destul timp inainte de admitere. Pasul de liberalizare s-ar inscrie in logica trecerii la tintirea directa a inflatie in acest an. Cred totusi ca alegerea mai buna avand in vedere situatia concreta a economiei romanesti este de a amana pasul urmator de liberalizare. Imi este greu sa vad cum bugetul public ar putea asuma cvasi-singur toate socurile pentru mentinerea echilibrelor macroeconomice.
O alta dilema pentru BNR este legata de viteza de scadere a dobanzilor. Pasul nou de liberalizare impinge spre dobanzi tot mai mici. Pe de alta parte, dobanzi prea mici stimuleaza cererea interna si complica atingerea tintei de inflatie. Pentru o banca centrala care trece la tintirea directa a inflatiei si avand in vedere efectele restructurarii fiscalitatii (ca si ale cresterii preturilor la utilitati si ale sporirii accizelor) scaderea rapida a dobanzilor este o incongruenta. Si aici se vede nevoia unui deficit bugetar scazut care sa sprijine dezinflatia. Dar, repet, o supra-impovarare a bugetului ca instrument de politica economica poate avea daune colaterale excesive.
Alegerile de politica economica cu care se confrunta Guvernul sunt dificile intrucat implica compromisuri si costuri importante; ele explica dialogul anevoios cu FMI. Oricum, este necesara o buna conclucrare intre Executiv si BNR, mai ales ca 2005 este anul semnarii Tratatului de aderare la UE.
* Daniel Daianu este profesor de economie si fost ministru al finantelor
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
